Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi este singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român. Recent, compania a obţinut un ajutor de stat pentru investiţia în noua capacitate de producţie. Acum, producătorul de medicamente a câştigat o nouă finanţare, nerambursabilă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care îi va permite să reducă semnificativ costurile cu energia electrică în următorii ani.
Finanţarea, în valoare de 4,08 milioane lei, a fost acordată pentru construcţia unei capacităţi de producţie de 2,5 MWh a energiei electrice prin sistem fotovoltaic. Fondurile sunt furnizate de către Ministerul Energiei din PNRR, a precizat compania, într-un comunicat.
Investiţia totală în acest proiect este estimată la 13,8 milioane lei, diferenţa urmând a fi asigurată din fondurile proprii ale companiei.
"Capacitatea de producţie a energiei electrice din surse regenerabile (energie solară) va fi amplasată pe platforma industrială a companiei Antibiotice şi se va întinde pe o suprafaţă construită de 31.428 m2 prin instalarea de 4680 panouri fotovoltaice", se arată în comunicat.
După finalizare, investiţia va asigura producerea unei cantităţi anuale de electricitate care va acoperi 26,4% din necesarul funcţionării platformei industriale de la Iaşi (prin raportare la consumul înregistrat în anul anterior).
“Tot în acest an, ne-am propus şi implementarea unui ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile din companie, astfel încât producţia de energie verde care să asigure autonomia din punct de vedere energetic să crească până la aproximativ 35% din necesarul platformei industriale”, a precizat Sebastian Costea, manager pentru Proiecte Strategice în cadrul Antibiotice Iaşi.
Cele două investiţii vor fi realizate cu aplicarea principiului DNSH (Do No Significant Harm - a nu prejudicia în mod semnificativ) care presupune construcţia sustenabilă, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, dar fără a afecta mediul, pe toată durata şi în toate fazele proiectului, de la proiectare, până la etapa de dezafectare.
Compania Antibiotice Iaşi este controlată de statul român, prin Ministerul Sănătăţii, care deţine 53% din acţiuni, alt acţionar important fiind SIF Oltenia (26,55%).
În 2022, compania a înregistrat venituri din vânzări de 482,7 milioane lei (98 milioane euro), cu 32% peste nivelul de anul anterior, şi un profit net de 38,5 milioane lei.