Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, a semnat un acord de consultanţă cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) privind dezvoltarea strategică a platformei industriale a companiei.
Acordul, semnat miercuri la Luxemburg, prevede că experţii BEI vor oferi servicii de consultanţă pentru a identifica opţiuni de creştere şi dezvoltare a companiei Antibiotice Iaşi pe plan intern şi internaţional.
În cadrul acordului, experţii BEI vor evalua posibilităţile de extindere şi diversificare a portofoliului de medicamente al companiei şi vor identifica tendinţele în ceea ce priveşte parteneriatele, atât cu companii din lanţul valoric al industriei farmaceutice europene, cât şi cu platforme tehnologice cu capabilităţi complementare cu ale Antibiotice Iaşi.
Miza acordului este de a identifica potenţiale oportunităţi de dezvoltare şi cele mai bune practici pentru organizarea şi extinderea proceselor industriale ale Antibiotice Iaşi.
“Consultanţa oferită de experţii Băncii Europene de Investiţii va susţine viziunea noastră privind integrarea în lanţul valoric al industriei farmaceutice europene, cât şi participarea la producţia europeană de substanţe active, pe fondul strategiei privind reducerea dependenţei de materii prime de pe pieţele terţe”, a declarat directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, citat într-un comunicat al companiei.
Conducerea Antibiotice Iaşi a stabilit un plan de afaceri până în 2030 care prevede consolidarea portofoliului prin atragerea a 100 de noi produse, atât prin achiziţii de licenţe, cât şi prin cercetare proprie.
Planul include şi creşterea gradului de acoperire a capacităţilor de producţie până la 75-80%, investiţii în tehnologii sustenabile şi optimizarea proceselor de fabricaţie, ceea ce ar trebui să ducă la majorarea cifrei de afaceri de 2,5 ori până în 2030.
BEI este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene şi este deţinută de statele sale membre. Banca este prezentă în România din 1991, canalizând finanţări de peste 18 miliarde de euro pentru diverse proiecte economice.
Antibiotice Iaşi are peste 150 de produse în portofoliu, fiind şi cel mai mare exportator de produse farmaceutice, cu vânzări în peste 60 de ţări. Compania este lider mondial în producţia substanţei active Nistatină şi exportă antibiotice sterile injectabile în SUA, Marea Britanie, Canada, Olanda, Danemarca sau Vietnam.