Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă încă 258 de medicamente în noul Catalog naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, în timp ce preţurile maximale pentru aproape 140 de produse existente în Canamed urmează să fie modificate.
Ordinul Ministrului Sănătăţii prin care se realizează prima corecţie a preţurilor din Canamed realizată după 2015, care se va aplica de la 1 ianuarie 2019, a fost publicat în Monitorul Oficial în 22 noiembrie.
Anexa 1 ordinului, care cuprinde preţurile din Canamed, include 5.371 de produse. Anexele 2 şi 3 cuprind preţurile de referinţă pentru medicamentele generice şi inovative.
Însă proiectul unui nou ordin, consultat de 360medical.ro, propune adăugarea a 258 de medicamente noi în Canamed, ceea ce ar majora numărul produselor din Canamed la 5.629.
De asemenea, în cazul a 138 de medicamente din varianta Canamed publicată în 22 noiembrie în Monitorul Oficial, ministerul propune modificarea preţurilor maximale.
Adăugarea medicamentelor în Canamed este realizată după ce preţurile acestora au fost avizate prin diverse note de ministru.
“Astfel la punctul 1 din proiect se completează Anexa 1 cu preţurile pentru numărul de 258 medicamente noi, avizate prin notele mai sus menţionate”, se arată în referatul de aprobare al noului proiect de ordin.
Printre cele 258 de medicamente noi se numără vaccinul tenanic Tetatox (preţ maxim 207,43 lei cu TVA pentru o cutie cu 10 fiole), imunoglobulina IG Vena 10 g/200 ml (2.249,43 lei – un flacon 200 ml), albumina umană Kegrion 200g/l (179,03 lei – un flacon 50 ml), Xydalba (3.833,32 lei – flacon de unică folosinţă 48 ml), Vyndaqel – medicament folosit pentru a întârzia afectarea neurologică cauzată de amiloidoza cu transtiretină – (40.874,52 lei - cutie cu 2 blist. PVC/Al a câte 15 capsule moi), Votubia 5 mg - pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu angiomiolipom renal - (12.326,74 lei - cutie cu blist. Al/PA/Al/PVC x 30 compr. pt. dispersie orală) sau Miglustat Accord 100 mg – pentru boala Gaucher tip 1 – (18.486,21 lei).
Printre medicamentele la care sunt propuse modificări de preţuri se numără: Aclasta (majorare de preţ maximal de la 889 lei cu TVA până la 927,44 lei), Afinitor 10 mg (scădere de la 14.350 lei până la 14.297,96 lei) sau Clensia (majorare de la 56,59 lei la 58,99 lei).
Forma finală a ordinului publicat în 22 noiembrie a fost realizată după ce reprezentanţii ministerului au discutat în ultimele luni cu reprezentanţii producătorilor de medicamente despre corecţia preţurilor din Canamed.
Iniţial, corecţia urma să se aplice de la 1 octombrie 2018, însă modificarea a fost amânată din cauza preţurilor mai mari cerute de producători pentru jumătate dintre medicamentele din Canamed, potrivit ministerului.
În 12 septembrie, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere un proiect de ordin privind corecţia anuală a preţurilor din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed).
Însă după discuţii cu părţile interesate, ministerul a lansat în octombrie un nou proiect de corecţie a preţurilor din Canamed, lista anexată cuprinzând peste 5.300 de produse.
Potrivit calculelor 360medical.ro, multe dintre preţurile cuprinse în forma finală a ordinului, publicată în Monitorul Oficial, sunt mai mici faţă de cele actuale, publicate în anexa Canamed actualizată în 21 aprilie 2018 de Ministerul Sănătăţii.
Exemple (preţuri cu amănuntul maximale, cu TVA):
Humira (40 mg / 0,8 ml) – preţ actual: 4.117,64 lei ; preţ propus de la 1 ianuarie 2019: 4.103,95 lei
Augmentin (500 mg / 125 mg) – preţ actual: 13,41 lei ; preţ propus de la 1 ianuarie 2019: 13,39 lei
Viagra (100 mg, cutie x 1 blist.) – preţ actual: 124,75 lei ; preţ propus de la 1 ianuarie 2019: 83,98 lei
Crestor 10 mg – preţ actual: 98,10 lei ; preţ propus de la 1 ianuarie 2019: 93,14 lei
Diclofenac 100 mg – preţ actual: 6,01 lei ; preţ propus de la 1 ianuarie 2019: 5,98 lei
Ultima corecţie a preţurilor din Canamed a avut loc în 2015.
Astfel, noile preţuri vor râmâne în vigoare timp de un an. “Preţurile medicamentelor de uz uman cuprinse în Canamed sunt valabile până la data de 1 ianuarie 2020”, arată ordinul.
Preţurile maxime stabilite de minister în Canamed sunt obligatorii pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) a medicamentelor, pentru distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente din România care au relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, cu casele de asigurări de sănătate sau cu direcţiile de sănătate publică judeţene.
Pentru farmaciile sau alte entităţi care nu se află în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, cu direcţiile de sănătate publică judeţene sau cu Ministerul Sănătăţii, preţurile sunt cuprinse în Catalogul public.