PRIMER: Fabricile de medicamente din România s-au aprovizionat rapid cu stocuri de materie primă, care acoperă necesarul cel puţin până în iunie 2020

PRIMER: Fabricile de medicamente din România s-au aprovizionat rapid cu stocuri de materie primă, care acoperă necesarul cel puţin până în iunie 2020

În prezent nu există niciun pericol de scumpire a medicamentelor fabricate în România şi nici de apariţie a unor goluri de aprovizionare din cauza coronavirusului, a precizat joi directorul executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), dr. Dragos Damian, într-o informare transmisă 360medical.ro.

"Nu există goluri de aprovizionare pentru medicamentele fabricate în România. Reamintim că producătorii din ţară pun în circulaţie circa 60% din cutiile de medicamente aflate în farmacii şi spitale, astfel încât acţionează cu responsabilitate pentru a asigura continuitatea tratamentelor populaţiei", a afirmat Dragoş Damian.

Potrivit PRIMER, fabricile din ţară au reuşit să se aprovizioneze rapid de la toţi furnizorii cu stocuri suficiente de materie primă, care să acopere necesarul de medicamente până în iunie-august 2020.

"Aşadar, absenţa unor medicamente din piaţă nu este datorată infecţiei cu coronavirus, ci altor probleme punctuale (probleme tehnice, retrageri de medicamente din cauza preţului foarte mic şi a taxei clawback, exporturi paralele etc.) care existau şi înainte de apariţia acestei boli", a menţionat directorul executiv al patronatului.

PRIMER recomandă ca, în situaţia în care lipseşte un medicament din farmacii, pacienţii să discute cu medicii sau farmaciştii pentru a se găsi un înlocuitor. "90% din medicamentele uzuale au un înlocuitor", arată patronatul.

De asemenea, PRIMER menţionează că nu există niciun pericol de scumpire a medicamentelor fabricate în ţară.

"Preţurile medicamentelor eliberate cu prescripţie medicală sunt reglementate de autorităţi, deci o încercare de scumpire este ilegală şi se sancţionează conform legii. În plus, reprezentanţii PRIMER s-au angajat să nu scumpească medicamentele eliberate fără prescripţie medicală (OTC), al căror preţ nu este reglementat, tocmai pentru ca utilizatorii lor să poată să se trateze la aceleaşi preţuri de dinainte de apariţia epidemiei cu coronavirus", a spus Dragoş Damian.

Patronatul aminteşte că în prezent nu există un medicament sau un vaccin care să fie eficient împotriva bolii Covid-19 provocate de coronavirusul SARS-CoV-2.

"Chiar dacă testele iniţiale cu anumite substanţe par a fi încurajatoare, un medicament / vaccin nu poate apărea mai devreme de 12 luni, pentru că trebuie supus altor teste, foarte riguroase. Cu toate acestea, au apărut în spaţiul public informaţii despre o serie de medicamente antivirale şi clorochina care are putea fi eficiente împotriva COVID-19", menţionează PRIMER.

Patronatul avertizează, însă, că achiziţionarea acestor preparate este inutilă în momentul de faţă, iar utilizarea lor, fără sfatul medicului, este periculoasă din cauza efectelor secundare şi reacţiilor adverse care pot apărea.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din România: AC Helcor, ANntibiotice Iaşi, B.Braun, Bio-EEL SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, TIS Pharmaceutical, VIM Spectrum şi Zentiva.

viewscnt