Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, a înregistrat în 2024 an un nivel-record al exporturilor de produse farmaceutice, de peste 50 de milioane de euro, pe fondul intrării pe noi pieţe externe, precum Arabia Saudită, Polonia, Italia, Cehia sau Emiratele Arabe Unite.
Astfel, rezultatele financiare preliminate transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB) arată că Antibiotice Iaşi a înregistrat, în 2024, o cifră de afaceri de 675 milioane lei (circa 136 milioane euro), în creştere cu 12% faţă de nivelul din anul precedent.
Pe piaţa internaţională, cifra de afaceri a companiei a fost de 253,2 milioane lei (51 milioane euro), mai mare cu 16% faţă de nivelul din 2023.
Vânzarile de produse finite ale Antibiotice Iaşi reprezinta aproximativ 62% din cifra de afaceri la export (156,3 milioane lei, din care circa 33 milioane lei în America de Nord.
Pieţele tradiţionale în care exportă compania sunt Vietnam, Marea Britanie, Republica Moldova, Danemarca, Canada şi Irak,la care în ultimii doi ani s-au adăugat alte pieţe cu potenţial: Arabia Saudită, Polonia, Italia, Cehia şi Emiratele Arabe Unite.
Europa reprezinta 43% din valoarea exportului de produse finite, printre ultimele tari adăugate în portofoliul companiei fiind Italia, Polonia, Cehia şi Bulgaria.
Anul trecut, Antibiotice a participat şi adjudecat mai multe licitaţii naţionale multianuale cu o valoare totală de circa 4,2 milioane euro pe an în Marea Britanie, Ungaria, Malta, Bulgaria şi Lituania.
"Practic, în 2024, 1 din 2 pacienţi spitalizaţi în Regatul Unit al Marii Britanii este tratat pentru infecţii bacteriene cu Amoxicilină/Clavulanat şi Flucloxacilină pulberi sterile injectabile fabricate de Antibiotice România, iar 1 din 3 pacienţi cu Piperacilină/Tazobactam", arată raportul companiei.
Pe plan extern, Antibiotice Iaşi este lider mondial pe segmentul medicamentului Nistatina, un antifungic pentru tratarea infecţiilor determinate de ciuperca Candida albicans la nivelul tractului digestiv. Compania vinde produse care conţin nistatină în 55 de ţări.
Cifra de afaceri din vânzarea produselor pe piaţa din România au fost de 421,1 milioane lei (aproape 85 milioane euro) în 2024, în creştere cu 10,3% faţă de anul anterior.
De asemenea, compania a obţinut un profit net de 99,4 milioane lei (circa 20 milioane euro) în 2024, cu 23% mai mare faţă de nivelul din anul precedent.
Compania Antibiotice Iaşi este controlată de statul român, prin Ministerul Sănătăţii, care deţine 53% din acţiuni, al doilea acţionar important fiind Infinity Capital Investments (fosta SIF Oltenia), cu o deţinere de 13%.
În 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 600,8 milioane lei (circa 121 milioane euro), în creştere cu 24% faţă de nivelul din 2022, şi un profit net de 81 milioane lei, de peste două ori mai mare comparativ cu anul precedent.