Exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au atins un nivel-record în luna mai, după două luni mai slabe generate de restricţiile impuse de autorităţi, în timp ce importurile au scăzut, arată un raport realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), consultat de 360medical.ro.
Astfel, exporturile de produse medicale şi farmaceutice ale României au însumat 94,9 milioane euro în luna mai, în creştere cu 42,3% faţă de a cincea lună din 2019, când valoarea a fost de 66,7 milioane euro. Este cea mai mare valoarea a exporturilor lunare de produse medicale şi farmaceutice din România consemnată în ultimii ani.
În acelaşi timp, România a importat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 286,6 milioane euro în mai 2020, în scădere cu 1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 20% faţă de luna precedentă. În aprilie, importurile crescuseră cu 55,8% faţă de a patra lună din 2019, până la 358,5 milioane euro.
COMENZI MAI MARI ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI
Creşterea exporturilor poate fi asociată cu primirea de noi comenzi de export de către unele companii româneşti. Astfel, producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, controlat de statul român prin Ministerul Sănătăţii, a anunţat recent că a intrat pe noi pieţe în perioada pandemiei, în condiţiile în care şi-a adjudecat mai multe licitaţii internaţionale şi a realizat exporturi de primă urgenţă solicitate de mai multe guverne europene.
“Prin intermediul distribuitorilor locali, Antibiotice SA a onorat solicitările venite din partea sistemelor sanitare internaţionale, susţinându-le cu medicamente antiinfecţioase asociate tratamentului Covid-19. Au fost adjudecate licitaţii în SUA, Marea Britanie, Ungaria pentru aproximativ 2,5 milioane flacoane, a fost gestionată corespunzător dublarea cererii de peniciline sterile din ţările scandinave (Danemarca, Norvegia), au fost realizate exporturi de prima urgenţă, solicitate de guvernele din Lituania, Letonia şi Olanda”, arată compania, în raportul semestrial.
Timp de peste o lună (între 22 martie şi 23 aprilie), a fost interzis exportul pentru toate medicamentele din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed), cu excepţia celor produse în România, precum şi pentru unele dispozitive medicale şi materialele sanitare considerate necesare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu coronavirusul SARS-CoV-2.
În primele 5 luni din 2020, România a exportat produse medicale şi farmaceutice în valoare de 338,5 milioane euro (+2,7% faţă de ianuarie-mai 2019) şi a importat de 1,67 miliarde euro (+17,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2019).
Astfel, România a înregistrat în primele 5 luni din acest an un deficit în comerţul exterior cu produse medicale şi farmaceutice de 1,33 miliarde euro, în creştere semnificativă faţă de ianuarie-mai 2019, relevă datele oficiale.