Criza insulinei din Statele Unite îi impinge pe mulţi pacienţi să cumpere insulină din Canada, unde preţurile sunt de câteva ori mai mici.
Un "convoi" de americani a traversat graniţa Canada-SUA sâmbătă pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu "criza preţului insulinei" în Statele Unite. Perticipanţii au solicitat preţuri accesibile pentru insulină.
Grupul numit "Convoi către Canada" a început călătoria din Minneapolis, Minnesota vineri şi s-a oprit la London, Ontario sâmbătă pentru a cumpăra medicamente ce salvează viaţa pentru diabetul de tip 1 de la o farmacie.
Convoiul este constituit din aproximativ 20 de persoane, conform lui Nicole Smith-Holt, membră a grupului. Smith-Holt a spus că fiul ei în vârstă de 26 de ani a murit în iunie 2017 din cauză că a fost forţat să limiteze insulina din cauza costului ridicat.
Prescripţiile pentru insulină nu sunt necesare în farmaciile canadiene, a spus Smith-Holt, dar convoiul le are pentru a dovedi patrulei de la graniţă că nu intenţionează să o revândă când se întorc în Statele Unite.
"Convoiul către Canada" a trecut graniţa şi în mai pentru aceleaşi motive.
Canadian Broadcasting Corporation a raportat că farmaciştii canadienii au constatat o o creştere a numărului americanilor ce vin în Canada pentru a căuta medicamente mai ieftine.
Preţurile insulinei în Statele Unite aproape s-au dublat ajungând la un cost mediu anual de 5.705 de dolari în 2016 de la 2.864 de dolari în 2012, conform unui studiu.
Quinn Nystrom, lider al T1International Minnesota, o organizaţie non-profit ce pledează pentru un acces crescut la medicamentele pentru diabetul de tip 1 a descris situaţia din SUA ca o pe criză a insulinei. El mai adugat că preţul insulinei în Statele Unite per flacon a fost de 320 dolari, în timp ce în Canada aceiaşi medicaţie sub alt nume a fost de doar 30.
"Ştim că multe persoane nu au putut face această călătorie din cauză că nu îşi permit costurile asociate cu transportul într-o altă ţară pentru a cumpăra insulină de acolo", a spus şi Elizabeth Pfiester, director executiv la T1International, citată de Reuters.
Conform itinerariului, convoiul se va opri la Banting House în London, Ontario. Banting House este locul în care doctorul şi omul de ştiinţă canadian Frederick Banting a descoperit insulina şi este numit "locul de naştere al insulinei", conform website-ului Banting House.