Donaţii de hidroxiclorochină pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19 din România

Donaţii de hidroxiclorochină pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19 din România

Mai multe donaţii de hidroxiclorochină vor fi făcute de companii farmaceutice pentru tratarea pacienţilor din România de Covid-19. Terapia Cluj, o subsidiară a grupului indian Sun Pharma, a anunţat deja că începând cu 16 aprilie o donaţie de 200.000 de doze de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) intră în depozitele Unifarm, urmând ca până la sfârşitul săptămânii să mai fie adusă o cantitate de 2 milioane de doze. Sandoz donează şi ea 100.000 de doze din medicamentul generic antimalarie hidroxiclorochină, către Unifarm, urmând ca aceste doze să fie distribuite spitatelor, pentru tratarea a peste 4.000 de pacienţi spitalizaţi şi diagnosticaţi cu Covid-19.

Cele 2,2 milioane de doze de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) a 200 mg donate de Terapia,o companie SUN PHARMA, reprezintă cantitatea necesară pentru circa 100 mii de pacienţi conform recomandărilor protocolului terapeutic din 23 martie 2020 al Ministerului Sănătăţii.

,,Ne-am mobilizat foarte repede, în contextul în care acest medicament este extrem de greu de procurat, pentru că există o cerere imensă la nivel mondial datorită unor studii încurajatoare privind eficienţa lui în tratamentul COVID-19. La aducerea acestui transport de la SUN Alkaloida Ungaria am lucrat împreună cu specialiştii din Guvernul României, Direcţia Politica Medicamentului din Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi CN Unifarm”, a declarat dr. Dragoş Damian, Director General Terapia, potrivit unui comunicat de presă.

În ceea ce priveşte, donaţia făcută de Sandoz, o divizie a Grupului Novartis în România, autorităţile din România vor aloca acest medicament de la C.N. UNIFARM S.A. către spitalele care au nevoie.

„Donarea acestei cantităţi importante de hidroxiclorochină către autorităţile din România vine în completarea contribuţiei anterioare de aproximativ 480.000 dolari pe care Grupul Novartis în România a facut-o şi care a inclus azitromicina produsă de Sandoz la Târgu Mureş. Astfel, contribuim la facilitarea accesului pacienţilor spitalizaţi şi diagnosticaţi cu Covid-19 la tratamentul prevăzut de protocolul naţional”, a precizat Thodoris Dimopoulos, director de ţară al Sandoz România.

Hidroxiclorochina, utilizată off-label pentru Covid-19

Hidroxiclorochina este aprobată în Statele Unite, de către FDA, şi este folosită de multă vreme în tratamentul malariei şi al unor boli autoimune, inclusiv lupus eritematos şi poliartrita reumatoidă, la adulţi.

În prezent nu există un tratament aprobat pentru COVID-19, ea este folosită off-label atât în România, cât şi în alte ţări în tratarea COVID-19.

Protocolul de tratament stabilit de Ministerul Sănătăţii din România include hidroxiclorochina, pe lângă alte tratamente recomandate pentru pacienţii spitalizaţi cu Covid-19.

La începutul acestei luni, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a subliniat că eficienţa medicamentelor clorochină şi hidroxiclorochină în tratamentul Covid-19, boala provocată de coronavirusul SARS-CoV-2, trebuie dovedită prin studii clinice şi a avertizat că medicamentul poate prezenta reacţii adverse grave în special în cazul administrării de doze mari sau în asociere cu alte tratamente.

viewscnt