Un tratament aflat pe lista medicamentelor esenţiale din România, retras de producător de pe piaţa din UE din motive comerciale

Un tratament aflat pe lista medicamentelor esenţiale din România, retras de producător de pe piaţa din UE din motive comerciale

Un tratament pentru hepatita C, aflat pe lista medicamentelor esenţiale din România, a fost retras de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă din Uniunea Europeană din motive comerciale. 

Astfel, autorizaţia de punere pe piaţa din UE pentru medicamentul Exviera (dasabuvir) a fost retrasă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) în 25 septembrie, a precizat instituţia, citată de Reuters.

Decizia a fost luată la solicitarea DAPP, compania farmaceutică americană Abbvie (prin filiala din Germania), care a invocat motive comerciale.

Medicamentul dasabuvir a primit autorizaţie de punere pe piaţa UE în ianuarie 2015, fiind un tratament fără interferon pentru hepatita C. Medicamentul, administrat în combinaţie cu Viekirax (ombitasvir - paritaprevir - ritonavir), a fost inclus şi în programul românesc de tratament fără interferon al hepatitei C, demarat în 2015.

În plus, medicamentul dasabuvir a fost introdus în 2021 pe lista medicamentelor esenţiale din România, care cuprinde 152 de tratamente.

Totuşi, există şi alte opţiuni de tratament fără interferon pentru hepatita C autorizate pentru punere pe piaţa UE şi incluse în programele de tratament, inclusiv în cel din România.

viewscnt