Piaţa farmaceutică din România, calculată după valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienţi prin farmacii şi spitale, a crescut în primele 9 luni din acest an din acest an cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, până la 15,3 miliarde lei (3,1 miliarde euro), în principal ca urmare a unui efect de bază generat de scăderea abruptă din perioada de lockdown din martie-mai 2020 şi din lunile ulterioare, arată datele companiei de cercetare Cegedim, citate într-un raport al companiei Antibiotice Iaşi.
Evoluţia a fost diferită pe segmente. Astfel, valoarea medicamentelor eliberate în lanţurile naţionale de farmacii a crescut cu 20%, la 5,4 miliarde lei, în farmacii independente şi lanţuri mici - cu 14,9%, la 7,7 miliarde lei, în timp ce valoarea tratamentelor eliberate în spitale a urcat cu 29%, până la 2,2 miliarde lei.
În 2021, cele mai mai vânzări de medicamente pe piaţa românească au fost înregistrate în luna septembrie (1,87 miliarde lei), iar cele mai mici în luna februarie (1,57 miliarde lei).
Pe clase terapeutice, cele mai mari ponderi în vânzările de medicamente din primele 9 luni din acest an au fost generate de medicamentele pentru tract digestiv, oncologie, sistem cardiovascular, sistem nervos central şi sânge, care au reprezentat 95,7% din total.
În 2020, piaţa farmaceutică din România a crescut cu 1,3% faţă de anul precedent, până la 18,05 miliarde lei (3,73 miliarde euro).