Producătorul de medicamente generice Zentiva România, controlat de fondul american Advent International, a anunţat marţi că majorează de trei ori producţia de metamizol sodic, ca răspuns la cererea crescută din partea spitalelor şi farmaciilor din ţară.
Metamizolul sodic este utilizat pe scară largă în România pentru durere şi ameliorarea febrei.
"Se estimează că volumul producţiei Zentiva din aprilie 2020 pentru acest produs va creşte de aproape trei ori faţă de perioada similară din 2019", a menţionat producătorul, într-un comunicat remis 360medical.ro.
Anterior, compania a anunţat că şi-a majorat producţia ca răspuns la epidemia de coronavirus SARS-CoV-2. Astfel, fabrica Zentiva de la Bucureşti (fosta Sicomed) şi-a triplat producţia de paracetamol pentru această perioadă, aceasta fiind destinată exclusiv pieţei interne.
"În România am accelerat procesul de producţie şi lucrăm în flux continuu, 24/7, pentru a răspunde nevoilor. Rămânem în legătură strânsă cu entităţile relevante din sănătate pentru a ajuta pacienţii români şi sistemul de asistenţă medicală să facă faţă pandemiei”, a declarat directorul de operaţiuni industriale în cadrul Zentiva România, Margareta Tănase, citată în comunicat.
Zentiva SA este liderul pieţei de medicamente generice din România după volumele vândute, cu o cotă de piaţă de 16,2% în 2019, conform ultimului raport al IQVIA.
Ariile terapeutice în care Zentiva are o prezenţă semnificativă sunt cardiologia, gastroenterologia, urologia, terapia durerii şi sistemul nervos.