Consumatorii de droguri au dreptul la servicii de sănătate, la fel ca toţi cetăţenii României!Soluţii efective de sprijin, nu politici punitive

Consumatorii de droguri au dreptul la servicii de sănătate, la fel ca toţi cetăţenii României!Soluţii efective de sprijin, nu politici punitive

Consumatorii de droguri au dreptul la servicii de sănătate, la fel ca toţi cetăţenii României!
26 iunie marchează în întreaga lume ziua de acţiune Sprijin, nu Pedepse, când solicităm factorilor de decizie măsuri eficiente pentru asigurarea accesului universal la serviciile de reducere a riscurilor dedicate persoanelor care consumă droguri. În luna iunie a acestui an, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) desfăşoară o campanie de informare a publicului larg cu privire la riscurile consumului de droguri, terminologia recomandată, modele de succes în dezincriminare şi legalizare, servicii disponibile.

ARAS a asigurat în ultimii 30 ani servicii de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri pentru populaţia din Bucureşti, în acord cu recomandările UNAIDS, UNODC şi OMS şi în limitele fondurilor disponibile. Am atras repetat atenţia instituţiilor publice că, pentru ca aceste servicii să fie constante şi eficiente, ele trebuie să fie susţinute de politicile din domeniu şi de finanţări de la bugetul de stat, atât de la nivel central cât şi de la nivel local. În acest sens, am semnalat de-a lungul timpului lipsa finanţării pentru serviciile de susţinere a nevoilor consumatorilor de droguri injectabile din Bucureşti prin scrisori directe către Primăria Bucureşti, primăriile de sector, DGASPC-uri, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Agenţia Naţională Antidrog, comisiile de sănătate din Senat şi Camera Deputaţilor.

Am reacţionat la propunerile de modificări legislative care înăspresc pedepsele pentru posesia de substanţe interzise fără a stabili o cantitate dedicată consumului personal. Faptul că aceste modificări au fost adoptate fără consultarea experţilor în dependenţe (medici psihiatri, psihologi, asistenţi sociali) şi fără grijă pentru acest segment de populaţie deja foarte vulnerabil şi nu puţin numeros este un semnal de alarmă pentru modul în care Parlamentul României ia decizii privind viaţa cetăţenilor.

În contextul actual, considerăm că ignorarea/negarea realităţii (consumul şi dependenţa de droguri de diverse tipuri) şi mai ales a consumatorilor de droguri vulnerabili conduce la o explozie a numărului de infecţii cu HIV şi hepatite, la creşterea numărului de decese prin supradoză şi la înrăutăţirea stării de sănătate şi a situaţiei sociale a acestor persoane şi a celor apropiaţi lor, cu toate consecinţele evidente. 

Politicile punitive dau măsura intoleranţei societăţii, accentuează discriminarea şi, pe termen lung, scăderea calităţii vieţii. 

Încă o dată, ARAS solicită autorităţilor responsabile să ia măsuri rapide şi eficiente pentru rezolvarea problemelor legate de consumul de substanţe interzise (să finanţeze serviciile de reducere a riscurilor la nivelul nevoilor, să crească numărul de locuri în tratament pentru dependenţa de opiacee, să aprobe modificările legislative care permit posesia de canabis pentru consum personal).

Diana Popescu, Responsabil comunicare, ARAS

viewscnt