De ziua internaţională a farmacistului, Ethica lansează un serviciu standardizat la nivel naţional pentru pacienţi

De ziua internaţională a farmacistului, Ethica lansează un serviciu standardizat la nivel naţional pentru pacienţi

Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica anunţă demararea unui proiect pilot, desfăşurat în mai multe farmacii membre ale grupului la nivel naţional, care vizează implementarea serviciului de consiliere a pacientului cu valori tensionale crescute.

De Ziua internaţională a farmacistului, AFIE doreşte să aducă în prim-plan rolul esenţial pe care farmacistul îl poate avea în prevenţie, susţinând tema zilei internaţionale din acest an, şi anume „Farmaciştii - răspund nevoilor globale de sănătate!”. Ethica propune astfel un serviciu standardizat, important pentru pacienţii care se adresează farmaciilor comunitare şi care vizează una dintre afecţiunile cu cele mai grave consecinţe, care se manifestă în tăcere, de cele mai multe ori fără simptome deranjante pentru pacient - tensiunea arterială crescută.

Proiectul pilot iniţiat de asociaţie îşi propune să susţină activitatea de prevenţie primară prin
depistarea precoce a pacienţilor cu valori ale tensiunii arteriale crescute sau de identificare a potenţialelor probleme de aderenţă la pacienţii diagnosticaţi anterior cu hipertensiune arterială
(HTA). Echipa AFIE a ales acest serviciu pentru proiectul pilot prin prisma prevalenţei semnificative a hipertensiunii arteriale în România, a consecinţelor grave pe care hipertensiunea arterială netratată le poate avea asupra sănătăţii pacientului şi a calităţii vieţii acestuia, precum şi al aportului important pe care farmacistul îl poate avea în prevenirea, identificarea şi monitorizarea acestei afecţiuni.

Proiectul face parte dintr-un demers amplu de recunoaştere a rolului farmacistului în echipa de sănătate şi în aria prevenţiei, de implementare standardizată la nivel naţional a serviciilor farmaceutice, precum şi de remunerare a acestora de către statul român. Astfel, serviciul de consiliere al pacientului cu valori tensionale crescute este în conformitate cu Nomenclatorul serviciilor farmaceutice aprobat de către Ministerul Sănătăţii în 2021, ca şi componentă a serviciului avansat de gestionare a pacientului cronic (hipertensiv, diabetic, cu afecţiuni pulmonare şi cu dislipidemie).

În farmaciile înscrise în proiectul pilot, pacienţii vor beneficia de consilierea specializată a unui farmacist, luând în considerare următoarele:

• Se va realiza măsurarea tensiunii arteriale (TA) dacă pacientul se prezintă cu simptome asociate unor valori ale TA crescute sau, dacă în urma anamnezei realizate de către farmacist, rezultă un context care poate duce la suspiciunea unor valori crescute ale TA (spre exemplu, administrarea unor anumite medicamente cu acest efect).
• În urma măsurării TA, indiferent de valorile obţinute, farmacistul va oferi pacientului recomandări cu privire la modificarea stilului de viaţă, îi va pune la dispoziţie un jurnal de monitorizare a TA la domiciliu, precum şi o serie de materiale informative cu privire la HTA.
• În cazul unor valori ale TA mai mari de 140 mmHG, farmacistul va recomanda întotdeauna un consult medical.
• Farmacistul va elibera pacientului fişa de asistenţă farmaceutică pentru serviciul realizat, precum şi o scrisoare către medic, UPU sau serviciu de ambulanţă, după caz.

„Suntem mândri să anunţăm demararea acestui serviciu de consiliere în farmaciile din grupul Ethica, pentru a cărui implementare s-a lucrat intens luni de zile, cu eforturi susţinute ale echipei de-a lungul anilor pentru recunoaşterea serviciilor farmaceutice în România. Reprezintă un proiect de suflet pentru farmaciştii independenţi, deoarece pune în valoare rolul pe care farmacistul îl are în prevenţia primară, experienţa sa în consilierea pacientului şi se adresează unei probleme de sănătate cu impact puternic şi cu o prevalenţă crescută în rândul pacienţilor.”, a declarat farmacist Anda Vîja, Vicepreşedinte - purtător de cuvânt al Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica.

Implementarea serviciului farmaceutic se va realiza în mod unitar în toate farmaciile înscrise, în baza documentelor dezvoltate de echipa proiectului pentru acest serviciu de consiliere a pacientului cu valori tensionale crescute: ghidul farmacistului în oferirea serviciului, ghidul proiectului pilot, fişa de asistenţă farmaceutică, procedura de furnizare a serviciilor farmaceutice avansate, precum şi o serie de formulare specifice.

De asemenea, farmaciştii care furnizează serviciul de consiliere vor urma în prealabil două cursuri puse la dispoziţie pe platforma online a asociaţiei, realizate special pentru acest serviciu: Consilierea pacientului cu valori tensionale crescute în farmacia comunitară, respectiv Comunicarea cu pacientul în consilierea din farmacia comunitară.

„Materialele proiectului, ghidul serviciului, procedurile specifice, cursurile şi recomandările de abordare au fost realizate de echipa proiectului formată din farmacişti specialişti, cu specializare farmacie clinică şi experienţă în furnizarea serviciilor farmaceutice în alte state, şi farmacişti independenţi practicieni, precum şi cu sprijinul şi îndrumarea cadrelor didactice universitare. Ne dorim ca toate resursele dezvoltate să ofere o implementare standardizată şi unitară a serviciului, iar ulterior aceste materiale să fie adoptate la nivel naţional pentru toate farmaciile.”, a specificat farmacist Anda Vîja.

Cui se adresează serviciul de consiliere

• pacienţilor care solicită măsurarea tensiunii arteriale în farmacie
• pacienţilor care acuză simptome posibil datorate hipertensiunii arteriale (cefalee, vertij etc)
• pacienţilor care solicită medicamente antihipertensive fără recomandare medicală
• pacienţilor care solicită medicamente antihipertensive cu prescripţie medicală, dar semnalează farmacistului posibile reacţii adverse sau TA necontrolată
• pacienţilor cu vârsta mai mare de 40 de ani care nu şi-au măsurat TA în ultimul an şi manifestă un interes în evaluarea acestui parametru

De ce acest serviciu?

Hipertensiunea arterială reprezintă principalul factor de risc pentru bolile cardiovasculare, cele responsabile de cele mai multe decese atât global, cât şi în ţara noastră.

Studiul SEPHAR III (2016) a relevat următoarele:
• prevalenţa hipertensiunii arteriale este de 45,1% în rândul populaţiei adulte
• procentul persoanelor hipertensive aflate sub control este de 30,8%
• raportat la populaţia României: aprox. 7,4 milioane de persoane aveau HTA în anul 2016
• doar 80,9% dintre adulţii hipertensivi ştiu că suferă de această boală
• 1 din 5 români nu ştie că are HTA

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, într-un profil de ţară realizat în anul 2023, prevalenţa HTA la populaţia cu vârste cuprinse între 30-79 de ani este de aproximativ 50%, iar la un procent de 30-35% dintre aceştia HTA este necontrolată.

viewscnt