Excelența în Chirurgia obezității de la Spitalul Medicover, certificată la nivel european

Excelența în Chirurgia obezității de la Spitalul Medicover, certificată  la nivel european
ianuarie 07 11:19 2022 Timp citire articol: 4 minut(e)

Spitalul Medicover din București a primit recent o nouă confirmare a performanței echipei sale medicale: Dr. Mihai Ionescu, șeful secției de Chirurgie, a fost desemnat  Chirurg de Excelență în Chirurgia obezității de către Consiliul European de Acreditare pentru Chirurgie Bariatrică (EAC-BS). Prin această înaltă certificare, Dr. Mihai Ionescu îi este recunoscută excelenta activitate medicală, dedicarea față de pacienți și perseverența în obținerea celor mai bune rezultate.

Echipa multidisciplinară pentru tratarea obezității condusă de Dr. Mihai Ionescu din cadrul Spitalului Medicover este formată din specialiști cu vastă experiență, aspect care a permis o rată de succes de 100% în intervențiile realizate și recuperarea post-operatorie. Spitalul Medicover dispune de aparatură și dotări tehnice, conforme celor mai înalte standarde, pentru siguranța deplină a pacienților.

„România are nevoie de cei mai buni specialiști în tratarea obezității. Această recunoaștere oferă garanția unor servicii medicale la cele mai înalte standarde și subliniază nivelul de specializare și experiența echipei, alături de calitatea aparaturii utilizate în timpul intervențiilor”, a declarat Dr. Mihai Ionescu, medic primar Chirurgie Generală și Coordonator al Departamentului de Chirurgie Generală și Bariatrică din cadrul Spitalului Medicover din București. „Acreditarea se datorează întregii echipe coordonate și este un pas spre ceea ce sper să devină o normalitate în practica medicală din România”, a adăugat Dr. Mihai Ionescu.

Distincția are la bază experiența Dr. Mihai Ionescu, de peste zece ani, în domeniul chirurgiei metabolice, interval în care a operat peste o mie de pacienți.

Consiliul European de Acreditare pentru Chirurgie Bariatrică (European Accreditation Council for Bariatric Surgery – EAC-BS) desemnează anual medicii și instituțiile medicale care respectă standardele de calitate a actului medical și protocoale recunoscute de forurile naționale și internaționale. Certificarea de Chirurg de Excelență se acordă în urma îndeplinirii concomitent a unui set norme și protocoale foarte bine puse la punct, recunoscute de forurile naționale și internaționale. Printre acestea se numără:

  • Echipă multidisciplinară de tratament al obezității;
  • Aparatura utilizată și dotările tehnice existente corespund unor standarde de calitate ridicate;
  • Pacienții sunt introduși într-un registru codificat de chirurgie metabolică;
  • Respectarea criteriilor de indicație și standard de calitate ale actului medical;
  • Respectarea normelor de monitorizare postoperatorie a pacientilor;
  • Respectarea normelor și criteriilor în timp real, precum și raportarea către comunitatea științifică internațională de specialitate.

În Spitalul Medicover sunt efectuate zilnic intervenții de chirurgie bariatrică, iar rezultatele obținute de echipa condusă de Dr. Mihai Ionescu au permis pacienților pierderea între 75 și 100% din excesul ponderal, în anumite cazuri cu până la 70 de kilograme.

Alături de schimbarea stilului de viață, pacienților supraponderali sau cu forme de obezitate morbidă le este recomandat tratamentul chirurgical, pentru eliminarea riscurilor grave asociate, prin reducerea rapidă și controlată a greutății. Tratamentul chirurgical este  considerat astăzi cel mai eficient tratament al obezității morbide.

Despre Dr. Mihai Ionescu 

Dr. Mihai Ionescu este medic primar în Chirurgie generală, coordonând Departamentul de Chirurgie Generală și Bariatrică din Spitalul Medicover. Dr. Mihai Ionescu are o  experiență de peste 15 ani în domeniu, cu competență în Chirurgia obezității, Chirurgia oncologică, Chirurgia planșeului pelvin și Chirurgia laparoscopică. Este membru in Colegiul Medicilor din România, Societatea de Chirurgie, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică (ARCE), Asociația Europeană de Chirurgie Endoscopică (EAES) ș Consiliul Medical General (GMC-UK).

Despre Medicover România

Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața serviciilor de sănătate private, cu o rețea de 25 de clinici în București și în țară, trei spitale generaliste: în capitală, la Oradea și Craiova, 28 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale și deservesc o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.medicover.ro

Medicover România face parte din Medicover, companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, înființată în 1995. Medicover operează o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare. Piețele principale ale Medicover sunt Polonia și Germania. În 2020, Medicover a avut venituri de 998 milioane de euro și peste 32.000 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați www.medicover.com

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu