Cei mai importanţi oameni ai momentului din companiile producătoare, importatoare şi distribuitoare de medicamente, alături de autorităţi fac o radiografie complexă a sistemului medical din România, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Forumului Industriei Farmaceutice 2019, evenimentul organizat de Pharma Business Services.
Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii, a confirmat participarea la cea de-a zecea ediţie a Forumului Industriei Farmaceutice, ce va avea loc luni, 3 iunie 2019, la Hotel Novotel – Sala Paris, între orele 09.00 – 12.00.
Cei mai importanţi oameni ai momentului din companiile producătoare, importatoare şi distribuitoare de medicamente, alături de autorităţi fac o radiografie complexă a sistemului medical din România, în cadrul Forumului Industriei Farmaceutice 2019.
Speakerii care vor lua parte la eveniment: Sorina Pintea, Ministrul, Ministerul Sănătăţii, Attila László - Preşedinte, Comisia pentru Sănătate a Senatului, Christian Rodseth - Preşedinte, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Oana Mocanu - Director, Direcţia Farmaceutică, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate(CNAS), Adrian Grecu - Preşedinte, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România, Răzvan Bosinceanu - Președinte, RASCI, Laurenţiu Mihai, Preşedinte, Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România (OSMR), Anca Crupariu - Şef Department Politici şi Strategii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Sorin Petcu - Director General, IQVIA, Vlad Boeriu, Partener coordonator Impozite Indirecte, Deloitte, Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanţă, Deloitte, Florentina Munteanu, Avocat partener Reff & Asociaţii, Coordonator al practicii de dreptul concurenţei, Deloitte, Prof. dr. Alexandru Rafila - Membru, Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale, Prof. dr. Dumitru Lupuleasa, Președinte, Colegiul Farmaciștilor din România, Rozalina Lăpădatu, Preşedinte, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune
Principalul scop al ediţiei de anul acesta este analiza efectelor apărute odată cu reglementările europene, a căror aplicare, de către autoritatea competentă, a variat de la un caz la altul şi a generat o serie de neclarităţi în industrie.
Sub titlul „Adaptarea la noile realităţi – principala provocare din industria farma”, agenda evenimentului propune subiecte de actualitate pentru domeniu, tangente tendinţelor locale din industria farmaceutică pentru 2019-2020 şi necesităţii optimizării strategiilor de gestionare pe termen lung a sistemului de sănătate şi a relaţiei dintre industria farma şi autorităţile publice.
Prin cea de-a zecea ediţie a forumului, Pharma Business Services îşi propune să intermedieze relaţia dintre autorităţi şi toţi cei implicaţi în business-ul cu medicamente şi să ofere, totodată, informaţii relevante companiilor din domeniu şi asociaţiilor de pacienţi.
Tematică:
Update-uri în industrie: implicaţiile normelor UE, serializarea medicamentelor, medicamente retrase de pe piaţă, medicamente recent introduse pe piaţă, rearanjarea modelelor de business în industria farma
Sănătatea pacientului: accesul pacienţilor la medicamente, medicina personalizată, medicamentele pentru nevoi speciale, rezistenţa la antibiotice, nevoi neacoperite în România, – legea vaccinării
Cadru legislativ: bugetul alocat sănătăţii pe 2019, preţul european şi taxa claw-back, politică de preţuri, politica publică din domeniul manufacturii medicamentelor, practici anticoncurenţiale în industria farma
Domeniul farma are o complexitate specială: autorităţile trebuie să colaboreze cu business-ul atunci cand iau decizii legate de modalităţile de reglementare, pentru a crea un nucleu al cărui centru să fie sănătatea pacientului.
Pornind de la acest scop comun, Forumul Industriei Farmaceutice 2019 va avea caracter interactiv, astfel încât dezbaterile să ajute la trasarea unor idei şi propuneri comune pentru adaptarea la noile realităţi din industrie. Forumul Industriei Farmaceutice este eveniment premium care s-a dezvoltat şi consolidat peste ani, devenind o tradiţie şi un moment de referinţă pentru domeniul farmaceutic românesc.
Ediţia de anul acesta va beneficia de participarea a peste 100 de persoane, mai exact reprezentanţi de top din cele mai mari companii româneşti, dar şi multinaţionale, experţi în analiză de piaţă şi specialişti din domeniul farmaco-economic şi medical.
Mai multe informaţii despre conferinţă puteţi afla accesând website-ul evenimentului www.forumpharma.ro.
Despre Pharma Business Services
Pharma Business Services este o companie lider specializată în servicii de comunicare pentru domeniul medical şi farmaceutic, oferind clientilor săi servicii de comunicare complet integrate şi o abordare de succes care combină canalele de comunicare tradiţionale cu cele alternative.