Milioane de oameni din întreaga lume suferă de osteoporoză. Aparent invizibilă, silenţioasă, această boală afectează ireversibil calitatea vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora, manifestându-se atât la femei cât şi la bărbaţi. De aceea, un management adecvat al acestei boli, în special al fracturilor de natură osteoporotică, printr-un diagnostic precoce dar şi prin soluţii terapeutice inovative personalizate, poate creşte calitatea vieţii pacienţilor şi poate reduce costurile asociate acestei boli.
Compania farmaceutică Amgen România, parte a uneia dintre cele mai importante companii de biotehnologie din lume, lansează campania de informare Fragilitatea nu este o opţiune, prin care îşi propune să crească gradul de informare şi educare al populaţiei din România cu privire la osteoporoză şi la nevoia unui management adecvat al acestei boli.
,,Osteoporoza este o boală gravă. De aceea accesul pacienţilor la tratamente de ultimă generaţie, cu administrare facilă, este esenţial. Amgen şi-a asumat un rol activ la nivel mondial, dar şi în România ultimilor 10 ani, în a pune la dispoziţia medicilor şi pacienţilor cu osteoporoză soluţii de tratament inovative, medicamente biologice care prin utilizarea lor să ajute pe de o parte pacienţii pentru o calitate a vieţii cât mai ridicată, şi, pe de altă parte, să vină în ajutorul sistemului de sănătate din România în vederea scăderii costurilor unor afecţiuni asociate, cum ar fi fracturile provocate de această boală. De asemenea, rolul nostru, asumat cu responsabilitate, este de a parteneria cu Societăţile Medicale şi cu Asociaţiile de Pacienţi pentru o bună şi corectă informare cu privire la povara acestei boli şi la nevoile pacienţilor", a declarat Alina Culcea, Director General Amgen România.
La finalul lunii aprilie 2020 Guvernul a decis introducerea, începând cu 1 iunie 2020, a 31 de molecule noi în lista medicamentelor compensate şi gratuite, printre acestea aflându-se şi noi opţiuni terapeutice pentru tratamentul osteoporozei la femeile în postmenopauză cu risc crescut de fracturi, soluţii care au demonstrat beneficii pentru pacienţii cu risc de fracturi de fragilitate.
Potrivit datelor oficiale, în 2017, în Franţa, Germania, Suedia, Italia, Marea Britanie osteoporoza afecta peste 20 de milioane de femei şi bărbaţi, fiind înregistrate 2,7 milioane de fracturi de fragilitate. Se estimează că, în perioada 2017 – 2030, în Uniunea Europeană, incidenţa fracturilor de fragilitate va creşte cu 23%, afectând peste 46 de milioane de oameni.
Impactul acestei boli este major, dizabilităţile provocate de osteoporoză generând costuri extrem de mari pentru sistemele de sănătate, cât şi pentru bugetele familiilor celor care suferă de această boală. Astfel, la un an de la apariţia unei fracturi de şold, 40% din pacienţi nu mai pot merge autonom şi 80% au nevoie de asistenţă pentru activităţi uzuale. Zilele de spitalizare generate de osteoporoză le depăşesc pe cele pentru pentru cancer de sân, infarct sau diabet. După o fractură de fragilitate, pacienţii sunt de 5 ori mai expuşi la o a doua fractură în următorii 2 ani.iv
În România, la nivelul anului 2013, peste 1 milion de persoane sufereau de osteoporoză. Povara economică estimată îngrijirii facturilor de fragilitate a fost în 2010 de 129 de milioane de euro, aceaste costuri urmând să ajungă la 151 de milioane de euro în 2025.
Numită şi "boala oaselor fragile", osteoporoza este caracterizată prin scăderea densităţii osoase, determinată de un proces de demineralizare (pierderea calciului şi fosforului din os). Prin alterarea microarhitecturii ţesutului osos, creşte fragilitatea osoaselor şi, în consecinţă, creşte şi riscul de fractură. Fracturile legate de osteoporoză pot apărea în orice os al scheletului cu un grad de invaliditate mai mare sau mai mic, cu posibilitatea de intervenţie chirurgicală sau nu.