Ivirea unui noi val de infectări a salariaţilor şi pacienţilor din spitale este favorizată de câteva deficite structurale şi erori sistemice, este de părere Federaţia Solidaritatea Sanitară din România. Deoarece în lipsa corecţiilor rapide putem estima o amplificare a infectării salariaţilor, prezentăm cele mai importante probleme, solicitând (din nou) autorităţilor să intervină pentru remedierea lor. Vom ilustra câteva dintre probleme prin exemple dintr-un spital judeţean, fără a-i indica numele.
Principalele probleme cu care se confruntă spitalele publice şi salariaţii din aceste spitale:
(1) Limitarea capacităţii de testare a tuturor pacienţilor şi salariaţilor.
Pentru a putea interna cu riscuri minime spitalele ar trebui să testeze toţi pacienţii internaţi (înainte de internare) şi toţi salariaţii (de preferat iniţial şi ori de câte ori există suspiciuni). Însă, testele costă mult pentru spitalele care au propriile laboratoare RT PCR (cca. 200 lei/test) şi foarte mult pentru cele care nu au aceste laboratoare (cca. 290 lei/test). Doar unele spitale beneficiază de decontarea câtorva dintre aceste costuri.
Cu alte cuvinte, spitalele se confruntă cu două deficite esenţiale:
- Limitarea capacităţii de testare. Dezvoltarea capacităţii de testare, promisă de guvernanţi, este extrem de timidă raportat la nevoile reale ale spitalelor şi ale populaţiei.
- Deficitul financiar ce afectează testarea. Situaţia este următoarea:
- Doar unele spitale beneficiază de finanţarea efectuării testelor SARS-CoV-2, ele fiind indicate în mod exact de OMS 377/2017 (completat şi modificat în 2020 prin alte Ordine). Mai exact, este vorba de 77 de unităţi publice, cărora li se adaugă 16 unităţi private (multe dintre acestea cu mai multe subunităţi). Pentru a avea o imagine clară putem constata că doar cca. 25% dintre unităţile sanitare publice beneficiază de finanţarea testării, restul trebuind să se descurce doar cu propriile mijloace financiare.
- Chiar şi în cazul spitalelor care fac parte din programul de testare, finanţarea testării este limitată la respectarea protocoalelor de selecţie a cetăţenilor testaţi. Cu alte cuvinte, testarea pacienţilor şi a salariaţilor este decontată doar dacă aceştia au fost selectaţi conform criteriilor epidemiologice. Or, după cum am precizat deja, spitalele vor avea un nivel mediu de siguranţă doar dacă testează intensiv, cu mult peste ceea ce permit criteriile de selecţie epidemiologică. Unele spitale testează conform acestor reguli prudenţiale, asumând deficitele financiare. Altele nu-şi permit s-o facă.
(2) Lipsa sprijinului spitalelor privind reorganizarea epidemiologică a secţiilor, în contextul unor resurse (oameni şi cunoştinţe de specialitate) la nivel local
Marea majoritate a spitalelor înregistrează un deficit de competenţă epidemiologică (oameni şi know how). Deşi Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a solicitat în mod repetat Ministerului Sănătăţii constituirea unui centru de resurse pentru a putea sprijini toate spitalele în adaptarea la noul context (propunând, spre exemplu, ANMCS ca instituţie ce poate intermedia atingerea acestui obiectiv), această formă de sprijin nu a fost implementată nici până la acest moment. A fost preferat heirupismul vizitelor în teritoriu, culpabilizarea managerilor spitalelor (în unele cazuri pentru a-i putea schimba) şi jocul de imagine bazat pe intervenţia medicilor militari. După peste 4 luni de la declanşarea epidemiei COVID-19 spitalele sunt lăsate în continuare să descurce de unele singure, chiar dacă este evident că cea mai mare parte nu au resursele necesare.
(3) Cvasi-absenţa interesului pentru pregătirea salariaţilor în vederea adecvării la noul context. Nici una dintre multe instituţii responsabile (organisme profesionale, Ministerul Sănătăţii, INSP etc.) nu a elaborat şi implementat o strategie coerentă de intervenţie în domeniul formării rapide a salariaţilor din sănătate, adecvată situaţiei creată de pandemia COVID-19. Pregătirea actuală, atâta câtă este, se bazează în special pe eforturile individuale ale salariaţilor şi pe ceea ce au reuşit să facă spitalele.
(4) Imposibilitatea realizării unor circuite epidemiologice de protecţie în cea mai mare parte a spitalelor (în special a celor monobloc). Constituirea zonelor roşii în secţii dedicate şi/sau saloane speciale din fiecare secţie ridică mari probleme în privinţa constituirii circuitelor epidemiologice adecvate.
Exemplul unei secţii de la un S. J. este relevant: Specializarea căreia îi aparţine secţia asigură şi internări de zi. Atât nivelul la care sunt decontate internările de zi cât şi procedura specifică nu permit testarea prealabilă a pacienţilor. În consecinţă, pacienţii sunt incerţi din punctul de vedere al infecţiei specifice SARS-CoV-2, mai ales dacă luăm în considerare posibilitate pre şi asimptomaticilor. De facto aceasta ar trebui considerată o zonă roşie. Din punctul de vedere al echipamentelor individuale de protecţie salariaţii s-au comportat conform procedurilor aplicabile pentru pacienţii suspecţi COVID-19. Au lipsit însă circuitele specifice care să asigure protecţia inclusiv la echipare/dezechipare. Rotaţia personalului între internările de zi şi secţie a accentuat problemele.
Exemplul indică faptul că sunt posibile două soluţii:
- Testarea tuturor pacienţilor cu lucrarea extrem de rapidă a testelor (2-3 ore).
- Internărilor de zi să le fie aplicate procedurile şi circuitele specifice zonelor roşii (asigură un nivel de protecţie personalului însă nu exclude contaminarea pacienţilor între ei).
(5) Dezvoltarea infrastructurii de testare nu este cea corespunzătoare fluxului normal de pacienţi. Cu cât creşte numărul de pacienţi cu atât se măreşte durata de prelucrarea a testelor. În consecinţă, durata de şedere a pacienţilor în secţiile tampon creşte şi ea, spitalele fiind nevoite să apeleze concomitent la saloanele tampon, ultimele fiind mult mai greu de integrat în circuite decât primele.
Exemplul altei secţii din acelaşi spital judeţean este relevant: Un pacient nu a mai încăput în secţia tampon şi a fost dus într-un salon tampon de pe secţia corespunzătoare bolii sale. A fost testat însă, în cele cca. 48 de ore până când i-a venit rezultatul, a fost tratat în acel salon. Posibilitatea de a realiza spaţii dedicate de îmbrăcare/dezbrăcare pentru salariaţi a lipsit şi, odată cu ea, protecţia specifică circuitului epidemiologic. Salariaţii din restul secţiei s-au considerat în siguranţă doar cu o mască chirurgicală, fără a realiza că „fuseseră mutaţi” de facto pe zona roşie. Restul poate fi imaginat: s-au infectat rând pe rând (în unele cazuri unii pe alţii şi pacienţii) până când au început să se ivească simptomele la unii dintre ei. Când s-a început testarea lor s-a constata dezastrul. Pentru a evita punerea în discuţie a eficienţei circuitelor epidemiologice s-a căutat un Acar Păun.
(6) Slăbirea atenţiei salariaţilor la măsurile de protecţie. La baza ei stau mai multe cauze:
- Măsuri limitate de menţinere continuă a stării de alertă a angajaţilor.
- Oboseala stării de alteră continuă.
- Iluzia normalităţii generată de creşterea numărului de pacienţi.
- Inadecvarea programului şi a sarcinilor de lucru la noul context.
- Afectarea unora dintre ei de iluzia scăderii pericolului şi de teoriile conspiraţiei ce vehiculează negaţionismul, în contextul absenţei programelor de formare care să le menţină starea de alertă.
Deschiderea spitalelor pentru toate patologiile va fi însoţită de multiplicarea cazurilor de infectare a salariaţilor şi pacienţilor. Esenţială este diminuarea impactului acestor situaţii. Pentru sunt necesare o serie de intervenţii, cele mai importante fiind:
- Testarea tuturor pacienţilor şi salariaţilor (creşterea capacităţii de testare a spitalelor publice şi decontarea testelor efectuate).
- Sprijinirea spitalelor cu know how epidemiologic.
- Decontarea costului echipamentelor individuale de protecţie (creşterea nivelului de decontare a serviciilor medicale prin includerea costurilor PPE)
- Introducerea unor programe naţionale de pregătire a salariaţilor.
- Modificarea programului de lucru şi a normativului de personal în secţiile care lucrează cu pacienţi COVID-19 sau suspecţi.
- Asigurarea plăţii în mod echitabil a tuturor drepturilor salariale aferente epidemiei COVID-19.
Scopul intervenţiilor îl reprezintă reducerea riscurilor. Din cauza dozei mare de necunoscut şi a resurselor reduse eliminarea tuturor riscurilor este imposibilă.
Co-Preşedinte, Radu Vasile
