Opțiune terapeutică pentru managementul greutății pe termen lung, disponibilă pacienților români

Opțiune terapeutică pentru managementul greutății pe termen lung, disponibilă pacienților români
ianuarie 06 11:12 2022 Timp citire articol: 3 minut(e)

Novo Nordisk informează că extinde portofoliul produselor disponibile în România, prin introducerea pe piață a unei soluții inovatoare pentru managementul greutății pe termen lung, cu date clinice de eficacitate și siguranță furnizate printr-un amplu program de cercetare clinică și cu rezultate atât în managementul greutății corporale cât și al complicațiilor asociate.

Tratamentul cu administrare subcutanată stimulează sațietatea și scade pofta de mâncare. Disponibil pacienților din România pe bază de prescripţie medicală, tratamentul este indicat ca adjuvant la un regim alimentar hipocaloric şi o activitate fizică crescută, pentru scădere ponderală la pacienţi.

Obezitatea este una dintre cele mai mari probleme de sănatate publică ale secolului, afectând calitatea vieții și sănătatea a unui procent însemnat de adulți, adolescenți și copii.

Obezitatea este o boală cronică însoțită de multiple comorbidități, care a atins o frecvență alarmantă. În acest an, atât Comisia Europeană cât și Organizația Mondială a Sănătății au semnalat importanța deosebită a acestei boli. Datele statistice arată că 53%3 din populația europeană înregistrează probleme de control ponderal (obezitate, suprapondere). Și în România avem o situație similară, cu mai mult de unu din doi români având suprapondere sau obezitate, așa cum au relevat studiile PREDATORR și ORO. Prevenirea obezității și îngrijirea persoanelor cu obezitate devine astfel o sarcină prioritară a sistemelor de sănătate. S-a demonstrat că prin acțiuni bine organizate de îngrijire a persoanelor cu obezitate, prin scăderea în greutate și menținerea ei pe termen lung, comorbiditățile care o însoțesc se ameliorează”, a declarat Prof. Dr. Nicolae Hâncu, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Misiunea noastră, a Novo Nordisk, este de a veni cu soluții inovatoare de tratament pentru a conduce la schimbare în arii terapeutice care afectează major viața oamenilor. Extinderea noastră în zona obezității vine să confirme efortul de cercetare de zeci de ani din domeniul diabetului și a bolilor asociate și să ofere o nouă speranță medicilor și pacienților, că știința poate oferi soluții pentru managementul unor afecțiuni cu impact semnificativ la nivelul societății, precum obezitatea”, a declarat Cecilia Radu, General Manager Novo Nordisk România.

În România, Novo Nordisk este o companie implicată activ, construind parteneriate solide cu asociațiile de pacienți, cu societățile medicale și cu factorii de decizie, pentru a învinge diabetul și alte afecțiuni cronice majore, așa cum este și obezitatea. Acest lucru poate fi atins prin acțiuni de prevenție, prin acces la tratamentul potrivit pentru fiecare pacient, prin acțiuni de educare și informare.

Despre Novo Nordisk

Novo Nordisk este o companie farmaceutică globală, fondată în 1923, cu sediul central în Danemarca. Scopul nostru este de a determina schimbări pentru a învinge diabetul și alte boli cronice grave, cum ar fi obezitatea, boli rare de sânge și tulburări endocrine. Facem acest lucru prin descoperiri științifice de pionierat, prin extinderea accesului la medicamentele noastre și căutând soluții pentru prevenirea și, în cele din urmă, vindecarea bolilor. Novo Nordisk are aproximativ 47.000 de angajați în 80 de țări, produsele companiei fiind prezente în aproximativ 170 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați novonordisk.com, Facebook, Twitter, LinkedIn, YouTube.

Surse date:

  1. World Health Organisation, site <Obesity (who.int)> data ultimei accesări 12 noiembrie 2021
  2. Roman G . et al. Obesity and Health-Related Lifestyle Factors in the General Population in Romania: a Cross Sectional Study. Acta Endo (Buc) 2015, 11 (1): 64-72
  3. Eurostat, 2019, site < Over half of adults in the EU are overweight – Products Eurostat News – Eurostat (europa.eu) >, data ultimei accesări: 3 ianuarie 2022

 

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu