Programul de screening gratuit „Servicii medicale performante de prevenţie, diagnostic şi tratament endoscopic în cancerul colorectal” (ROCCAS II), implementat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Asociaţia „Mereu pentru Europa”, a ajuns la final.
Conferinţa de închidere va avea loc joi, 9 noiembrie 2023, de la ora 11.00, în Sala Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, în acelaşi loc în care în urmă cu exact trei ani echipa pornea la drum.
În perioada noiembrie 2020 – decembrie 2023, echipe de medici specialişti, peste 200 de medici de familie, specialişti în politici şi programe de sănătate, studenţi, dar şi autorităţi administrative au mers către populaţia din regiunea Sud – Vest Oltenia cu mesaje pentru prevenţie, dar şi cu logistica şi disponibilitatea de a depista, evalua şi trata gratuit leziunile premaligne colorectale. În felul acesta, peste 51.400 de persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 74 de ani au beneficiat de acces gratuit la servicii medicale de înaltă calitate de prevenţie, screening, diagnostic şi tratament precoce. Din cei peste 51.400 de pacienţii screenaţi 58% provin din mediul rural.
Cu ajutorul acestui program au fost identificate 2.825 de persoane cu test FIT pozitiv şi au fost efectuate peste 1.500 de endoscopii digestive inferioare.