Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (A.M.S.P.P.R.) solicită printr-o petiţie publică lansată ieri şi semnată deja de peste 8.500 de medici şi pacienţi ca Ministerul Sănătăţii să permită cabinetelor stomatologice să poată asigura într-o primă fază tratamente de urgenţă, în sensul intervenţiei necesare pentru controlul durerii, infecţiei ori sângerării, fără a trebui să răspundă unor cerinţe precum cea de a se dota cu nebulizatoare, iar după ieşirea din starea de urgenţă să îşi poată desfăşura activitatea aplicând precauţiunile universale care se recomandă în astfel de situaţii.
Se solicită eliminarea cerinţei de a se dota cu nebulizatoare deoarece din punct de vedere al asepsiei / antisepsiei în cabinetul stomatologic acestea nu aduc un plus, în schimb vor pune o presiune financiară suplimentară pe pacienţi.
În prezent stomatologia este singura specialitate medicală a cărei activitate este suspendată din data de 22 martie a.c. chiar prin ordonanţă militară deşi nu este singura ramură în care actul medical poate genera aerosoli sau se desfăşoară la o distanţă mai mică de 1 m faţă de pacient şi în care se solicită nejustificat cerinţe suplimentare, care la rândul lor diferă de la o regiune la alta şi nu au un caracter unitar.
"Asistenţa stomatologică de urgenţă este în prezent limitată la urgenţele medico-chirurgicale cele mai grave, care au fost date iniţial în competenţa cabinetelor din cadrul UPU, astfel că pacienţii cu alte patologii care reclamă intervenţie urgentă nu au acces la asistenţă medicală din data de 22 martie, ceea ce afectează în primul rând pacienţii, ale căror probleme se pot acutiza," spune dr. Marton Panţel.
Acest demers are la bază sondarea opiniei unui număr foarte mare de medici, fiecare având pacienţii săi cu care toţi au ţinut legătura şi cunosc deja problemele acestora dar şi opinia legală a av. Luciana Mihai, care acordă consultanţă juridică asociaţiei şi apreciază că "autorităţile competente trebuie să intervină deîndată pentru a stopa blocaje economice ori discriminirări în interiorul profesiei, care în cele din urmă afectează însăşi starea de sănătate orală a populaţiei."
În comunicat se arată că din cauza modului în care a fost gestionată situaţia de autorităţi până în prezent, există îngrijorare şi pentru viitor că în România se va căuta "o cale originală," cum este cazul nebulizatorului care nu a fost impus în alte ţări ale Uniunii Europene în care practica stomatologică a fost deasemenea limitată, ci s-a recomandat doar utilizarea echipamentului adecvat de protecţie şi respectarea precauţiunilor universale ce se impun acum, un triaj riguros al pacienţilor până la prezentarea la cabinet, un protocol adecvat de igienă, o şi mai riguroasă dezinfecţie a suprafeţelor, alături de măsuri de decalare a programărilor.
"Din cauza costului ridicat al echipamentelor de protecţie şi a faptului că medicii sunt puşi în situaţia de a achiziţiona şi aparate de nebulizare, preţul tratamentului stomatologic este în creştere, independent de voinţa medicilor, fără să aducă beneficii terapeutice pacienţilor," spune dr. George Mihai.
Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (A.M.S.P.P.R.) este organizaţia profesională naţională a medicilor stomatologi, membră a Federaţiei Dentare Internaţionale, fondată în anul 1990, care a iniţiat acest demers reprezentativ pentru stomatologia românească tocmai pentru că în ţara noastră stomatologia este preponderent privată (în proporţie de peste 95%), de la clinici la cabinete şi asigură locuri de muncă pentru mai mult de 50 000 de persoane, care furnizează asistenţa stomatologică pentru întreaga populaţie din mediul urban şi rural.