Republica Moldova și România: colaborare în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale

Republica Moldova și România: colaborare în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale
august 14 10:42 2020 Timp citire articol: 4 minut(e)

Reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) au reînnoit cu autoritatea omoloagă de la Chișinău un Memorandum de înțelegere privind cooperarea interinstituțională în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale.

Șefii celor două instituții, Bujor Eugen Almășan și Eremei Priseajniuc, au avut întrevedere la sediul ANMDMR în cadrul căreia au abordat subiecte ce vizează consolidarea parteneriatului strategic bilateral, privind asigurarea accesibilității și
disponibilității la medicamente pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului, activitatea Agenției românești în perioada COVID- 19 și modul cum s-au derulat parteneriatele cu companiile farmaceutice în vederea asigurării unui acces mai bun al pacienților la medicamente.

„Pandemia a dovedit cât de vulnerabili suntem atât noi, ca persoane, cât și sistemele de sănătate, în general. Numai prin colaborare și susținere reciprocă putem să ne adaptăm mai bine și să găsim soluții oricăror provocări. Împreună cu delegația condusă de dl. Eremei Priseajniuc, directorul general al AMDM, am stabilit astăzi să răspundem prompt viitoarelor provocări printr-un parteneriat activ, atât la nivelul conducerii celor două agenții, cât și la nivel tehnic, al direcțiilor și experților celor două instituții. Este nevoie de o adaptare permanentă a strategiei propuse la problemele socio-economice sau orice alt tip de provocări care pot apărea la un moment dat şi care se realizează prin eforturi susţinute ale personalului”, a declarat Bujor Eugen Almășan, președinte ANMDMR.

“România a fost alături de Republica Moldova în momente grele și suntem recunoscători pentru ajutorul atât de valoros oferit țării noastre de-a lungul timpului”, a menționat și Eremei Priseajniuc, director general Agenția Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (AMDM) din Republica Moldova.

Alte teme de discuție au fost legate de studii clinice, evaluarea tehnologiilor medicale, inspecție farmaceutică, farmacovigilență și dispozitive medicale dar și reorganizarea Agenției începând cu anul 2019. Prin noua lege s-a dorit creșterea capacității Agenției de a-și îndeplini atribuțiile stabilite și asigurarea unui acces mai bun al pacienților la medicamente, mai ales în cazurile de întârzieri legate de autorizațiile de punere pe piață sau de evaluarea dosarelor.

La discuții au participat directori si experți ai mai multor Direcții din ANMDMR: Roxana Stroe și Roxana Dondera (Direcția Farmacovigilență și Managementul Riscului), Felicia Ciulu Costinescu (Direcția Evaluare Tehnologii Medicale),
Victorița Ivașcu (Direcția Generală Inspecție Farmaceutică), Mirela Vîță (Direcția Studii Clinice), Ioana Țene (Direcția Generală Dispozitive Medicale) și Cristina Gavrilă (Direcția Juridică și Relații Internaționale). Din delegația moldoveană au
mai făcut parte Andrei Balan (consilier juridic AMDM), Semion Botnari, însărcinat cu afaceri la Ambasada Republicii Moldova în România, și dr. Inga Pasecinic (președinte Centrul Strategii și Politici de sănătate).

Noul Memorandum România- Republica Moldova

Obiectivul prezentului Memorandum de înțelegere vizează extinderea cooperării interinstituționale în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale prin utilizarea resurselor tehnice, științifice, financiare și umane în scopul
modernizării și sporirii calității proceselor conexe asigurării securității farmaceutice, precum și fortificării potențialului resurselor umane prin instruire și cercetare, în special pe parcursul crizei pandemice COVID-19 și a altor schimbări, stări și
evenimente cu impact pentru sănătatea publică sau individuală.

Cele două țări vor coopera în domeniul medicamentelor de uz uman, al dispozitivelor medicale, evaluarea tehnologiilor medicale a medicamentelor de uz uman, dispozitivelor şi echipamentelor medicale de înaltă performanţă, dar și pentru
dezvoltarea instituțională a autorității publice cu competențe în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale.

Activitățile prevăzute în memorandumul reînnoit pe 12 august 2020 presupun: informarea și participarea reciprocă la
congrese, seminare, conferințe, și alte reuniuni științifice, inclusiv webinare, cu aportul experților în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale; realizarea schimbului de informații științifice și tehnice conforme prevederilor legislațiilor naționale și facilitarea accesului la prevederile cadrului de reglementare european, în particular, aferent cooperării în cadrul rețelei Agențiilor Europene ale Medicamentului; organizarea sistematică a vizitelor de studiu pentru angajații celor două Agenții în vederea preluării experiențelor și practicilor pozitive în domeniul medicamentului și dispozitivelor medicale, asigurând fortificarea continuă a potențialului resurselor umane prin instruire; conjugarea eforturilor în vederea lansării și dezvoltării inițiativelor comune de cercetare

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu