Solicitările FASFR cu privire la Programul de Rezidențiat în domeniul farmacie

Solicitările FASFR cu privire la Programul de Rezidențiat în domeniul farmacie
august 09 12:54 2020 Timp citire articol: 6 minut(e)

Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), structura națională care reunește 8 organizații studențești și reprezintă în total peste 4.000 de studenți ai facultăților de farmacie, subliniază necesitatea implementării unor acțiuni cu scopul de a îmbunătăți forma actuală a programului de rezidențiat.

Ca urmare a întâlnirii Președintelui FASFR – Ana-Iuliana Buzatu cu reprezentanții Ministerului Sănătății din data de 05.08.2020, alături de colegii din cadrul Alianței Studenților în Domeniul Sănătății, s-a concluzionat faptul că este necesară transmiterea unei adrese scrise privind aspectele constructive care pot fi aduse în cadrul programului de rezidențiat.

Astfel, analizând informațiile venite din partea studenților și a rezidenților cu privire la acest subiect, au fost transmise următoarele 7 mari recomandări:

  1. Stagiile de practică și cursurile teoretice se realizează într-o manieră deficitară

Rezidenții din specializarea Farmacie Clinică susțin că stagiile de practică se realizează într-o manieră deficitară, în cele mai multe cazuri fiind inexistente  (în mod special, cele realizate pe secție). De asemenea, în ceea ce privește  specializarea Laborator farmaceutic, accesul la aparatura de laborator se face cu dificultate, iar vizitele în incinta anumitor laboratoare de specialitate nu se realizează.

  1. Numărul redus de posturi în unitățile publice și anumite unități private (laboratoare) pentru farmaciștii specialiști formați

În urma finalizării studiilor privind programul de rezidențiat, se poate semnala o neconcordanță între numărul de specialiști formați în societate și inserția lor pe piața muncii, fapt ce dovedește că este imperios necesar a fi scoase la concurs mai multe posturi, periodic și după necesitatea fiecărei unități publice sau private.

Având în vedere rolul pe care farmacistul îl poate avea în prevenția primară și ca specialist în domeniul medicamentului, devine esențială recunoașterea sa formală ca actor în sistemul de sănătate.

Cele mai la îndemână exemple ar presupune ca specialiștii în laborator farmaceutic să fie incluși în metodologia concursurilor de ocupare a posturilor dintr-un laborator de analize, întrucât reprezintă o sursă pregătită pentru contextul pandemic. Studenții farmaciști aprofundează încă din facultate metode de analiză și ar constitui un avantaj atât pentru noi, cât și pentru sistemul de sănătate.

Totodată, în laborator, pot fi coordonatori de echipă care pot realiza atât practic anumite analize și testări, dar le poate așeza și într-un context mai amplu care vizează toată expertiza sa în domeniu.

  1. Inexistența unui sistem de evaluare a calității programului de rezidențiat

Lipsa unui sistem de evaluare a calității duce la perpetuarea problemelor existente și cu care se va confrunta fiecare generație nouă de rezidenți, care în prezent fac parte din cei 4.000 de studenți pe care FASFR îi reprezintă.

  1. Lipsa unei aprobări a celor două curricule nou introduse (Industrie Farmaceutică și Cosmetică și Farmacie Generală)

Cele două specialități introduse anul trecut, Industrie farmaceutică și Cosmetică și Farmacie Generală nu au până în acest moment o curricula aprobată. Curriculele propuse au fost până la data  de 20.04.2020 în transparență decizională, iar rezidenții de la aceste specialități studiază pentru moment după direcțiile stabilite de fiecare coordonator.

  1. Lipsa unui mecanism de feedback față de implicarea îndrumătorului de stagiu

Studiul FASFR înregistrat cu nr. 29844/21 mai 2020 la Ministerul Educației și Cercetării ne arată că  programele de rezidențiat în domeniul farmacie au nevoie de un mecanism de feedback față de implicarea îndrumătorului de rezidențiat, iar o variantă optimă ar fi realizarea lui în mediul on-line.

  1. Necesitatea unei evaluări și actualizări a curriculelor studiate și raportarea acestora la cerințele din practica farmaceutică

Curriculele celor 4 specialități ale programelor de rezidențiat în domeniul farmacie necesită o evaluare obiectivă în ceea ce privește aplicabilitatea informațiilor teoretice și practice, fapt pentru care exemplele de bună practică din alte state UE -și nu numai- trebuie adaptate la nivel național.

  1. Evaluarea unităților sanitare publice în vederea absorbției unui număr mai mare de farmaciști clinicieni și promovarea transparentă a concursurilor 

Farmaciștii clinicieni ar trebui să fie un ajutor indispensabil al medicilor de pretutindeni, luând exemplul altor state din Uniunea Europeană. Aceștia ar putea ajuta la optimizarea terapiilor medicamentoase, având rol de consilier în domeniul farmacoterapiei pentru medic și pacient. Înființarea unui număr de posturi raportat la numărul de studenți admiși în programul de rezidențiat și totodată la nevoia sistemului de sănătate ar ușura munca medicilor și ar diminua erorile de medicație și reacțiile adverse cauzate de medicamente în proporție de 50%, după cum arată studiile. Drept consecință, consultarea farmacistului clinician are și un impact bugetar, contribuind la reducerea costurilor pentru tratarea pacienților.

Recomandări:

  • Introducerea unui număr de posturi pentru toate specialitățile raportat la numărul de specialiști și la nevoia sistemului de sănătate
  • Implementarea unui sistem de evaluare a calității programului de rezidențiat
  • Implementarea unei strategii privind integrarea stagiilor farmaciștilor rezidenți cu cele ale medicilor rezidenți în vederea creării unei culturi bine definite
  • Includerea în pregătirea rezidenților a farmaciștilor specialiști cu experiență sau, după caz, implicarea mai sporită a medicilor specialiști în formarea rezidenților farmaciști
  • Evaluarea și actualizarea curriculelor celor două specialități de tradiție și aprobarea curriculelor pentru specialitățile noi introduse
  • Includerea specialiștilor în laborator farmaceutic în metodologia concursurilor de ocupare a posturilor dintr-un laborator de analize
  • Implementarea unui mecanism de feedback față de implicarea îndrumătorului de rezidențiat
  • Oferirea de oportunități prin care farmacistul să poată evolua, asigurând continuitatea prin formarea de farmaciști specialiști cu experiență care să instruiască la rândul lor noi generații de specialiști

Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România va susține în continuare acest demers, fiind cheia comunicării între feedback-ul studenților și factorii decizionali implicați. Ghidați de viziunea ce susține faptul că „Împreună facem viitorul studenților farmaciști mai bun!”, insistăm ca noile materiale bibliografice să fie traduse cât mai corect, pentru o relevantă înțelegere și asimilare a informațiilor prezentate. De asemenea, solicităm respectuos ca noua bibliografie să fie accesibilă, până la data de 1 noiembrie 2020, pentru cei care se vor pregăti să susțină examenul de rezidențiat în anul 2021.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu