Testele rapide pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sunt disponibile în farmacii

Testele rapide pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sunt disponibile în farmacii
martie 11 10:17 2021 Timp citire articol: 2 minut(e)

Testele rapide pentru depistarea infecției cu SARS CoV 2 pot fi cumpărate și din farmacii și sunt disponibile în farmaciile Help Net din toată țara.

Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Colegiul Farmaciștilor din România au făcut o reevaluare a încadrării acestor dispozitive medicale și au decis că testele rapide pot fi comercializate cu amănuntul, prin farmaciile comunitare.

Conform reglementărilor în vigoare până la începutul lunii martie, aceste teste puteau fi comercializate doar prin intermediul platformelor de e-commerce. Testele pot fi achiziționate în continuare online, iar fiecare cumpărător poate beneficia de acces facil, indiferent de modalitatea de cumpărare aleasă.

Testele rapide antigen pot fi achiziționate de persoane fizice, cu mențiunea foarte importantă că prelevarea probelor și interpretarea rezultatelor trebuie facute doar de către personal medico-sanitar calificat. Acestea sunt instrucțiunile de utilizare ale producătorului și aceasta este și recomandarea Help Net și a instituțiilor de reglementare din domeniu. Farmaciile Help Net pun la dispoziție materialele informative despre cum trebuie utilizate testele rapide pentru depistarea infecției cu SARS CoV 2.

Informații suplimentare despre Farmaciile Help Net |www.helpnet.ro

Înființată în 1998, Help Net Farma operează unul dintre cele mai mari lanțuri farmaceutice din România. Farmaciile Help Net se află în top 3 lanțuri farmaceutice în România, cu peste 400 de unități deschise la nivel național și o cifră de afaceri de 169 de milioane de euro în 2019. Compania are aproximativ 2500 de angajați care oferă servicii de calitate înaltă pentru peste 3,7 milioane de pacienți.

Din iulie 2018, Help Net, alături de distribuitorul de medicamente Farmexim, face parte din concernul german PHOENIX group, lider european în servicii de sănătate.

PHOENIX group, cu sediul la Mannheim, este un furnizor de servicii integrate de sănătate, cu o acoperire unică în Europa. Cu o prezență activă în 27 de țări, acesta oferă o acoperire geografică fără precedent. PHOENIX are o rețea de 161 centre de distribuție, peste 2700 de farmacii proprii în 14 țări europene și 39.000 de angajați. Viziunea PHOENIX group este să fie cel mai bun furnizor de servicii integrate de sănătate, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

1 Comentariu

Adaugă un comentariu