Ziua Mondială a Carenței de Fier 2021. Apel pentru diagnosticarea la timp a carenței de fier

Ziua Mondială a Carenței de Fier 2021. Apel pentru diagnosticarea la timp a carenței de fier
noiembrie 26 11:55 2021 Timp citire articol: 7 minut(e)
  • Ziua Carenței de Fier este un eveniment internațional ce urmărește creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește impactul semnificativ al deficitului de fier și al anemiei feriprive asupra sănătății1
  • Accesul pacienților cu deficit de fier la serviciile medicale, pentru a fi diagnosticați și tratați, a fost direct afectat de pandemia COVID-19
  • În acest an, atenția este centrată asupra conștientizării simptomelor deficitului de fier și a importanței diagnosticării la timp

 Vifor Pharma România susține, pentru al șaptelea an consecutiv, Ziua Carenței de Fier, sprijinind astfel eforturile alianței internaționale ce reunește organizații de renume din domeniul sănătății*, în vederea educării publicului larg cu privire la importanța fierului pentru organism și a efectelor carenței de fier asupra sănătății.

Ziua Carenței de Fier 2021 încurajează persoanele aflate la risc să își asculte corpul, să ia în serios problema deficitului de fier și să preia controlul asupra sănătății lor, adresându-se medicului pentru stabilirea unui diagnostic precoce.

Fierul este un oligoelement critic pentru funcționarea optimă și supraviețuirea speciei umane”,  a declarat Prof. Univ. Dr. Gabriel Mircescu, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” București. „Fierul este binecunoscut pentru rolul său în structura hemoglobinei, eritrocitelor și transportul oxigenului. Alături de rolul hematologic, fierul este important pentru producerea  energiei la nivelul celulelor musculare, în special la nivelul mușchiului inimii, influențând astfel capacitatea de efort fizic. Investigarea corectă a deficitului de fier, indiferent de prezența anemiei feriprive, este un obiectiv pe care fiecare medic ar trebui să îl includă în evaluarea unui pacient și în special a celor cu afecțiuni cronice”, consideră Prof. Univ. Dr. Mircescu.

Carența de fier afectează aproximativ jumătate dintre pacienții cu boală cronică de rinichi2 și insuficiență cardiacă cronică și este asociată cu o calitate a vieții3 scăzută, un risc crescut de spitalizare4 și mortalitate de cauză cardiovasculară5. În ciuda consecințelor grave și a prevalenței crescute, carența de fier rămâne o condiție medicală care este insuficient diagnosticată și tratată6.

Diagnosticarea și tratarea carenței de fier au fost puternic impactate în timpul pandemiei COVID-19, întrucât pacienții au avut un acces limitat la serviciile medicale, ceea ce a dus la creșterea numărului de cazuri nediagnosticate.

Simptomele carenței de fier reprezintă o povară atât pentru persoanele sănătoase (femei și în special  femeile însărcinate, copii mici și adolescenți), cât și pentru persoanele cu afecțiuni cronice (de exemplu: insuficiență cardiacă, boală cronică de rinichi, boli inflamatorii intestinale, boli oncologice), precum și pentru cele care au suferit intervenții chirurgicale recente”, a declarat Isabella Grosu, Președinte al Asociației Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR). „Aceste simptome sunt variate și se confundă adesea cu simptomele bolii cronice: oboseală mentală, epuizare fizică, dureri de cap, căderea părului, sindromul picioarelor neliniștite, rezistența scăzută la infecții. Chestionarul implementat de ASPIIR, la nivel național, în această lună, referitor la pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale și deficitul de fier, a arătat că aproape 90% dintre acești pacienți s-au confruntat cu episoade de anemie pe parcursul bolii, cu o frecvență chiar de 2 – 3 episoade pe an. De aceea, ne dorim să contribuim la efortuile comune de creștere a gradului de conștientizare a carenței de fier și a anemiei feriprive și in 26 noiembrie medici, pacienți și autorități vor sta la masa discuțiilor, într-o dezbatere dedicată Zilei Carenței de Fier”, adaugă Isabella Grosu.

În contextul pandemic actual, importanța tratării carenței de fier este subliniată și de către Societatea Europeană de Hematologie care recomandă  corectarea deficitului de fier înainte de a administra vaccinul anti COVID-1917 la pacienții cu afecțiuni hematologice non-maligne”, a declarat Dr. Valeria Herdea, Președinte al Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF).

Pentru mai multe informații despre carența de fier și verificarea listei cu simptome, accesați www.carentadefier.ro.

* Alianța internațională care sprijină Ziua Carenței de Fier reunește organizații importante la nivel mondial și național, de exemplu, Heart Failure Policy Network, European Kidney Health Alliance, Global Heart Hub și CROI (The West of Ireland Cardiac Foundation).

Despre carența de fier

Fierul are un rol vital pentru întregul organism, inclusiv în producerea globulelor roșii, asigurarea funcționării eficiente a inimii și a creierului și în prevenirea infecțiilor și a bolilor. Când nu există suficient fier, organismul nu poate funcționa corect. Printre simptomele întâlnite frecvent se numără oboseala, amețeala și senzația de lipsă de aer. Se estimează că deficitul de fier și anemia feriprivă afectează una din trei persoane la nivel mondial7.

Carența de fier poate afecta pe oricine, însă este mai des întâlnită la femeile aflate la vârsta reproductivă, femeile însărcinate și la copiii cu vârsta sub cinci ani11. Netratată la timp, poate duce la instalarea anemiei feriprive. Efectele carenței de fier diferă de la o persoană la alta, dar pot fi asociate cu deteriorarea stării generale de sănătate și a stării de bine10. Chiar și în absența anemiei, deficitul de fier poate scădea rezistența organismului, agrava bolile cronice preexistente și poate duce la creșterea morbidității și mortalității9. Simptomele frecvente includ oboseala10,12, paloarea13, unghiile fragile10,14, pofta de produse nealimentare precum murdărie, pământ și gheață13 și lipsa capacității de concentrare14,15. La copii, deficitul de fier poate afecta semnificativ dezvoltarea cognitivă și motorie16.

Despre Vifor Pharma

Vifor Pharma România este o companie a Grupului Vifor Pharma, care este lider mondial în domeniul inovării, dezvoltării, fabricării şi comercializării produselor farmaceutice destinate tratării deficitului de fier. Compania  are, de asemenea, o gamă variată de medicamente eliberate cu și fără prescripţie medicală. Vifor Pharma, cu sediul în Zürich, Elveţia, beneficiază de o prezenţă globală în creştere la nivel mondial și de o vastă reţea de filiale și parteneri în întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.viforpharma.ro și www.viforpharma.com

Referințe:

  1. Hassan, Tamer Hasan et al. “Impact of Iron Deficiency Anemia on the Function of the Immune System in Children.” Ed. Esaki M. Shankar. Medicine 95.47 (2016): e5395. PMC. Web. 12 June 2018.
  2. Wong MMY et al. Clin Kid J 2019:1–12; Rocha BML, et al. J Am Coll Cardiol. 2018;71(7):782–793.
  3. Guedes M NDT 2021. doi: 10.1093/ndt/gfab050; Enjuanes C, et al. Int J Cardiol. 2014;174(2):268–275.
  4. Guedes et al. J Am Soc Nephrol. 2021 Aug;32(8):2020-2030, Martens P, et al. Acta Cardiol. 2018;73(2):115–123.
  5. Guedes et al. J Am Soc Nephrol. 2021 Aug;32(8):2020-2030; Klip IT, et al. Am Heart J. 2013;165:575–82.e3.
  6. Eur J Heart Fail. 2021 Sep 3. doi: 10.1002/ejhf.2338.
  7. National Heart, Lung and Blood Institute. Iron-Deficiency Anemia 2021. Disponibil la: https://www.nhlbi.nih.gov/health-topics/iron-deficiency-anemia Ultima accesare: Noiembrie 2021
  8. Breymann C. Semin Hematol 2015; 52:339–347
  9. Agassim AA, Elghazaly AA, Alnahdi AS, Mohammed-Rahim OM, Alanazi AG, Aldhuwayhi NA, Alanazi MM, Almutairi MF, Aldeailej IM, Kamli NA, Aljurf MD. Prognostic significance of hemoglobin level and autoimmune hemolytic anemia in SARS-CoV-2 infection. Annals of Hematology. 2021 Jan;100(1):37-43.
  10. KDOQ (National Kidney Foundation: KDOQI Clinical Practice Guidelines and Clinical Practice Recommendations for Anemia in Chronic Kidney Disease. Am J Kidney Dis 47 [Suppl 3]: S11-S145, 2006.
  11. Cappellini MD et al. Iron deficiency across chronic inflammatory conditions: International expert opinion on definition, diagnosis, and management. Am J Hematol. 2017 Oct;92(10):1068-1078.
  12. Patterson A et al. Iron deficiency, general health and fatigue: Results from the Australian Longitudinal Study on Women’s Health. Qual Life Res. 2000;9:491-497.
  13. Favrat, B., et al. (2014). Evaluation of a single dose of ferric carboxymaltose in fatigued, iron-deficient women–PREFER a randomized, placebo-controlled study. PLoS One 9(4): e94217. eCollection 2014.
  14. Cashman MW, Sloan SB. Nutrition and nail disease. Clin Dermatol. 2010;28(4):420-5.
  15. Hercberg S, et al. Iron deficiency in Europe. Public Health Nutr. 2007;4(2b).
  16. World Health Organization. Nutritional anaemias: tools for effective prevention and control. 2017. Disponibil la: https://www.who.int/publications/i/item/9789241513067 Ultima accesare: Noiembrie 2021.
  17. European Hematology Association. Recommendations for COVID-19 vaccination in patients with non-malignant

hematologic diseases. Disponibil la: https://ehaweb.org/covid-19/eha-statement-on-covid-19-vaccines/recommendations-for-covid-19-vaccination-in-patients-with-non-malignant-hematologic-diseases/ Ultima accesare: Noiembrie 2021

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu