Abordul endoscopic al tumorilor hipofizare

Abordul endoscopic al tumorilor hipofizare

Cele mai frecvente leziuni tumorale ce se regăsesc la nivelul lojei hipofizare, acea regiune anatomică a bazei craniului numită şi şa turcească, sunt adenoamele hipofizare. Prevalenţa mare a acestor tumori cât şi caracteristicile lor funcţionale şi anatomice le fac un candidat ideal pentru acest tip de abord minim invaziv.

Avantajul cel mai mare al abordului endoscopic este reprezentat de faptul că oferă acces la leziunea tumorală care este anatomic situată profund la nivelul craniului, fără a fi necesar un abord clasic, care presupune devierea şi comprimarea unor părţi ale creierului pentru a ajunge în zona ţintă, cu riscurile aferente acestei căi mai lungi.

Articol realizat prin participarea domnului doctor Alexandru Cristescu, medic specialist neurochirurgie în cadrul Centrului Provita:

Ce tip de tumori hipofizare recomandă abordul endoscopic? Care sunt criteriile care contraindică intervenţia?

Cele mai frecvente leziuni tumorale ce se regăsesc la nivelul lojei hipofizare, acea regiune anatomică a bazei craniului numită şi şa turcească, sunt adenoamele hipofizare. Aceastea sunt clasificate după mai multe criterii, dar cel mai frecvent ne referim la adenoame funcţionale (secretante de hormoni) sau nefuncţionale. Prevalenţa mare a acestor tumori cât şi caracteristicile lor funcţionale şi anatomice le fac un candidat ideal pentru acest tip de abord minim invaziv. Cu o frecvenţă mult mai mică, în aceeaşi regiune găsim şi neoplasme hipofizare, metastaze, meningioame, cordoame şi alte tipuri, mai rare, de tumori. Dintre acestea, o bună parte din ele pot fi candidate pentru acest tip de abord care poate avea rol, diagnostic, curativ sau poate fi o etapă a unui proces terapeutic mai amplu. Bineînţeles, o serie de factori pot aduce riscuri mari în acest tip de abord şi atunci intervenţia poate fi amânată sau se poate schimba întreaga conduită terapeutică. Anumite tipuri de tumori, cum este adenomul hipofizar secretant de Prolactină, poate fi vindecat prin tratament medicamentos, fără a fi necesară intervenţia chirurgicală. Alte situaţii, precum existenţa unor bacterii sau virusuri la nivelul cavităţilor nazale sau faringelui, necesită tratament şi retestări înainte de a putea efectua gestul chirugical. De asemenea, modificări anatomice la nivelul cavităţilor nazale, traumatice sau post-chirurgicale, pot complica sau contraindica abordul endoscopic.

Cum decurge procedura chirurgicală?

Din punctul de vedere al operaţiei, pacientul trebuie să suporte o anestezie generală. Abordul presupune utilizarea căilor anatomice existente, care oferă acces endoscopului şi a instrumentelor chirurgicale, prin una sau ambele narine ale pacientului până la regiunea hipofizară. Utilizând în plus sisteme de neuronavigaţie, radiologie intra-operatorie şi endoscoape cu capacitate de vizualizare la 0, 30 sau 70 de grade, neurochirurgul se asigură nu numai că ajunge cu uşurinţă în zona tumorii, ci reuşeşte să obţină şi un rezultat chirurgical bun, cu risc minim de lezare a glandei hipofize normale. Prin devierea laterală temporară a septului nazal şi cornetelor nazale, se asigură o lezare minimă a mucoasei nazale, oferind în acelaşi timp spaţiu suficient pentru manipularea instrumentelor. Folosind chiurete speciale, aspirator simplu sau cu ultrasunete, leziunea tumorală poate fi îndepărtată fără deranj important pe structurile învecinate. La sfârşitul intervenţiei, septul nazal este realiniat şi, de cele mai multe ori, nu este necesară utilizarea unor meşe nazale. Post-procedural, pacientul este transferat pentru 24 de ore într-o unitate post-operatorie pentru supravegherea atentă a mai multor parametri biologici.

Care sunt complicaţiile care pot apărea în cazul lezării centrilor nervoşi? Sunt reversibile?

Avantajul cel mai mare al abordului endoscopic este reprezentat de faptul că oferă acces la leziunea tumorală care este anatomic situată profund la nivelul craniului, fără a fi necesar un abord clasic, care presupune devierea şi comprimarea unor părţi ale creierului pentru a ajunge în zona ţintă, cu riscurile aferente acestei căi mai lungi. Desigur, raportul foarte strâns între tumorile hipofizare (în special cele cu extensie mare) şi structuri cerebrale sau nervoase (nervii optici) comportă un risc de lezare a acestora chiar şi prin acest abord. Cu toate acestea, riscurile sunt destul de mici, iar deficitele neurologice ce pot apărea sunt. în majoritatea lor, parţial sau complet reversibile.

Ce factori pot cauza complicaţii post-operatorii? Ce durată de recuperare este necesară?

Cele mai frecvente complicaţii în acest tip de abord sunt fistulele de lichid cefalorahidian, prin crearea unei comunicări între spaţiile lichidiene din jurul creierului (spaţiul subarahnoidian) şi cavităţile nazale. Când apar, acestea au risc infecţios mare şi trebuie tratate imediat, chiar, în multe cazuri, printr-o nouă intervenţie chirurgicală. Există, de asemenea, riscul hemoragic, prin apariţia unui hematom la nivelul lojei hipofizare, iar, când acesta este semnificativ în dimensiune şi comprimă căile optice, necesită evacuare imediată. Secundar intervenţiei, funcţia hipofizei normale poate fi temporar afectată, iar pacientul poate necesita substituţie hormonală pentru suplinirea funcţiei hipofizare.
Durata de recuperare, mai ales în cazurile cele mai frecvente care nu sunt însoţite de complicaţii, este scurtă, de doar 2-3 zile de spitalizare, şi până la 3 săptămâni de disconfort la nivelul sinusurilor sau nasului. Pacienţii au contraindicaţie de submersie a capului sub apă mai mult de 1 m şi zbor cu avionul până la 6 săptămâni. Întotdeauna, la un interval scurt după intervenţia chirurgicală, pacientul va fi reevaluat într-un serviciu de endocrinologie pentru stabilirea statusului hormonal al acestuia, iar la 3 luni va fi reevaluat prin IRM hipofizar şi revăzut de medicul neurochirurg.

viewscnt