Diagnosticul adenomului de prostată se bazează o dată pe examinarea clinică, respectiv tuşeul rectal, în al doilea rând pe ecografia abdominală sau transrectală şi în al treilea rând nivelul psa-ului. Tratamentul chirurgical în secolul 21 este preponderent minim invaziv, endoscopic, respectiv rezecţia transuretrală a prostatei, reprezentând tratamentul standard, conform ghidului Asociaţiei Europene de Urologie.
Articol realizat prin participarea Conf. Univ. Bogdan Geavlete, medic primar urologie, doctor în ştiinţe medicale, colaborator Intermedicas:
1. Care sunt factorii de risc pentru apariţia acestei afecţiuni?
În ceea ce priveşte factorii de risc pentru apariţia adenomului de prostată, practic vârsta este cunoscută ca şi factor de risc, pacientul vârstnic fiind afectat preponderent de această boală, de asemenea nivelul crescut de testosteron. În rest, factori de risc evidenţi pentru adenomul de prostată nu se cunosc.
2. Ce simptome sunt specifice adenomului de prostată şi în ce mod se realizează un diagnostic exact?
În ceea ce priveşte simptomele specifice adenomului de prostată se remarcă urinarea dificilă, jetul urinar diminunat ca intesitate, senzaţia de micţiune incompletă, respectiv de golire incompletă a vezicii urinare, eventual durerile, usturimile la urinare, întrucât adeseori adenomul de prostată asociază infecţiile tractului urinar.
Diagnosticul adenomului de prostată se bazează o dată pe examinarea clinică, respectiv tuşeul rectal, în al doilea rând pe ecografia abdominală sau transrectală care determină pe de-o parte volumul prostatei şi pe de altă parte volumul urinar rezidual post micţional, respectiv acea cantitate de urină care nu se elimină odată cu actul micţional, şi în al treilea rând nivelul psa-ului care exclude eventual riscul de cancer de prostată.
3. Ce modalităţi de tratament sunt disponibile în România în prezent şi în funcţie de ce factori sunt recomandate fiecărui pacient în parte?
În ceea ce priveşte tratamentul, există cazuri care pot fi tratate conservator, medicamentos, respectiv acelea care nu prezintă complicaţii, însă în condiţiile în care apar infecţii urinare, urinarea cu sânge, hematuria, apare retenţia incompletă de urină, se recomandă tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical în secolul 21 este preponderent minim invaziv, endoscopic, respectiv rezecţia transuretrală a prostatei. Acesta este tratamentul standard, conform ghidului Asociaţiei Europene de Urologie. El se poate realiza cu curent monopolar, clasic sau cu curent bipolar cu riscuri mai mici de sângerare şi o perioadă de recuperare post-operatorie mai scurtă. Alternativă este vaporizarea cu plasmă, de asemenea bazată pe curentul bipolar care obţine parametri funcţionali postoperatorii încă şi mai buni, o durată de spitalizare mai scurtă şi riscuri de sângerare mai mici.
4. Ce complicaţii poate cauza întârzierea tratamentului?
În condiţiile întârzierii tratamentului, cea mai neplăcută complicaţie este retenţia completă de urină. Apariţia globului vezical dureros care necesită montarea unei sonde uretro-vezicale în regim de urgenţă. O alta este sângerarea, hematuria macroscopică prin efracţia vaselor de la nivelul mucoasei ce acoperă lobii prostatici. De dorit este realizarea unei intervenţii chirurgicale minim invazive înainte ca aceste complicaţii să survină şi să impună o intervenţie în regim de urgenţă şi, de asemenea, înainte ca volumul adenomului de prostată să depăşească valoarea de 80 cm3 de la care ea devine mult mai dificilă şi în multe cazuri intervenţia deschisă poate fi recomandată.
