Prof. Dr. Corin Badiu a declarat, într-un interviu acordat 360medical.ro, că dacă oamenii care se consideră sănătoşi ajung să facă ecografie, s-ar putea descoperi că numai 3-4 din 10 persoane au tiroida sănătoasă, restul având noduli tiroidieni sub 1 cm. Femeile au riscuri mai mari de 3-4 ori decât bărbaţii de a suferi de boli tiroidiene.
În ceea ce priveşte modul corect de diagnostic al acestora, medicul subliniază că prezintă interes două aspecte: unul este funcţional unde sunt disponibile câteva analize de sânge: hormonul de stimulare a tiroidei (TSH), nivelul de hormoni tiroidieni liberi, tiroxina liberă (fT4), triiodotironina (T3), concentraţia de anticorpi antitiroidieni, adică ATPO şi anticorpii de stimulare TRAb şi cel al modului în care arată tiroida, ilustrat prin intermediul ecografiei.
Prof. Dr. Badiu recomandă ca fiecare pacient să îşi verifice funcţia tiroidiană o dată la câţiva ani. Dacă totul e în regulă se pot face evaluări la intervale mari, de doi trei ani; dacă se găseşte o anomalie, merită verificată tiroida anual sau chiar o dată la şase luni.
Interviul complet cu Prof. Dr. Corin Badiu, preşedintele Societăţii Române de Psihoneuroendocrinologie, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale:
Care sunt semnele de avertizare ce ar trebui să trimită o persoană la medicul endocrinolog?
De regulă, întrucât tiroida se află în loja cervicală anterioară, persoanele care au o senzaţie de constricţie cervicală, de „nod în gât" se gândesc întâi şi întâi la tiroidă. Realitatea nu e asta.
Realitatea e că asemenea condiţii vin cel mai adesea dintr-o stare de suprasolicitare nervoasă, dintr-o contractură musculară în regiunea cervicală şi, în majoritatea acestor situaţii, profilul tiroidian hormonal măsurat este în parametri normali.
O altă patologie evidentă poate fi apariţia unui nodul. Observăm când înghiţim că există un nodul tiroidian. Seamănă oarecum cu autoevaluarea femeilor şi cu nodulul descoperit la sân din cauza căruia le recomandăm femeilor să meargă la medic.
Dar toate aceste lucruri sunt de regulă insuficiente pentru a pune un diagnostic. Ideal ar fi ca fiecare pacient să îşi verifice funcţia tiroidiană o dată la câţiva ani. Dacă totul e în regulă, putem să facem evaluări la intervale mari, de doi trei ani; dacă găsim cât de cât o anomalie, merită să verificăm tiroida anual sau chiar o dată la şase luni.
Există factori sau categorii de risc pentru afecţiunile tiroidiene? Sunt mai predispuse femeile sau bărbaţii acestora?
Femeile sunt mai predispuse la a suferi de boli tiroidiene. De 3-4 ori mai mult decât bărbaţii. Şi sunt expuse din două perspective: una priveşte bolile autoimune, iar alta este legată de nodulii tiroidieni.
Nodulul tiroidian a devenit foarte frecvent detectat la femei şi la fel guşa. Motivul este acela că femeile au un profil biologic distinct. Nivelul de estrogeni favorizează această situaţie.
Din punct de vedere statistic, care este situaţia la nivel naţional?
Dacă e să socotim capacitatea medicinei moderne de a pune un diagnostic, atunci şi proporţia de persoane care au o problemă la tiroidă creşte foarte mult pentru că avem o ecografie cu o rezoluţie excelenţă.
Ieşiţi în faţa oricărei clinici şi întrebaţi oameni sănătoşi dacă vor să facă o ecografie şi veţi constata, cum am spus mai devreme, că din 10 persoane nu vom găsi mai mult de 4 persoane cu tiroida sănătoasă. În rest vor avea noduli tiroidieni sub 1 cm.
La fel, foarte multe persoane, mai ales femei după menopauză, pot avea concentraţii crescute de anticorpi antitiroidieni (ATPO), ceea ce nu se mai încadrează într-o condiţie de normalitate tiroidiană.
Pot fi diagnosticate afecţiunile tiroidiene prin intermediul analizelor de sânge de rutină? (controlul anual) Sau sunt necesare investigaţii amănunţite?
Ne interesează două aspecte: unul este funcţional - cum merge tiroida şi aici avem câteva analize de sânge: hormonul de stimulare a tiroidei (TSH), nivelul de hormoni tiroidieni liberi, tiroxina liberă (fT4), triiodotironina (T3), concentraţia de anticorpi antitiroidieni, adică ATPO şi anticorpii de stimulare TRAb.
Toate acestea ajută la o documentare a profilului funcţional al tiroidei – deci cum merge. Separat e cum arată tiroida. Se vede foarte bine la ecografie; prin aceasta vedem nu numai cum arată tiroida adică dacă apar noduli, calcificări, zone de hipoecogenitate, ci şi cum arată vecinătatea tiroidei, adenopatiile laterocervicale, glandele paratiroide, acestea sunt aspecte evidenţiate de ecografie.
Dacă folosim abilităţile doctorilor care ştiu să facă bine ecografie şi aparatele performante, putem ajunge la surpriza ca, din 10 pacienţi, numai 3-4 să aibă tiroida sănătoasă.
Ceilalţi 7 au diverse modificări ale structurii tiroidei. E o chestiune de bilanţ anatomic. Dar asta nu înseamnă neapărat că cele 7 persoane au boli tiroidiene.
Nu trebuie să ne considerăm bolnavi de tiroidă dacă avem, de exemplu, un nodul mic, de 5-7 mm. Are însă importanţă mult mai mare urmărirea progresiei acestui nodul de-a lungul timpului.
Cu ce alte afecţiuni pot fi confundate? (diagnostic diferenţial)
Foarte frecvent este incriminată tiroida în condiţii de tip neurovegetativ – anxietate, nevroză, menopauză. Acestea pot fi luate drept semne ale unei patologii tiroidiene.
Ar trebui să intrăm pe un algoritm sănătos prin care să evaluăm efectiv funcţionalitatea tiroidei. Dacă analizele tiroidiene sunt bune e bine să căutăm motivele în alte locuri – în profesie, în stilul de viaţă, în istoricul familial. Nu în tiroidă.
În lipsa diagnosticului sau tratamentului oportun, ce complicaţii pot apărea?
Dacă vom considera că este o hipertiroidie, ea poate fi tratată cu antitiroidiene de sinteză, care realizează o frână pe sinteza hormonală. Dacă tratamentul e urmat cu doze prea mari, într-un interval de timp prea lung sau nu se adaptează doza de antitiroidiene de sinteză particularităţilor pacientului, se ajunge să treacă din hipertiroidie în insuficienţă tiroidiană, deci hipotiroidie.
Aici, complicaţiile sunt legate de lipsa hormonilor tiroidieni: apare o piele aspră, creşte inima, o stare de somnolenţă, mişcarea cu dificultate, retenţie de apă şi se poate ajunge până o insuficienţă tiroidiană severă.
Dacă tratamentul este prea scurt sau dozele prea mici, atunci hipertiroidia este activă şi apare osteoporoza, fibrilaţia atrială, scăderea în greutate şi pacienta poate dezvolta diabet. Deci sunt asocieri care pot declanşa nişte evenimente cu urmări severe.
În cazul în care boala nu este recunoscută la timp şi nu se face tratament, aceasta progresează şi la un moment dat ajunge să fie suficient de exprimată clinic încât este recunoscută. Cu cât se face mai precoce recunoaşterea, cu atât este mai eficient tratamentul şi e mai reversibilă condiţia biologică a pacientului.
Un exemplu poate fi cea mai frecventă boală tiroidiană autoimună – Tiroidita Hashimoto. E o boală în care apar anticorpi şi tiroida este frânată. La început, doar anticorpii sunt crescuţi şi profilul hormonilor rămâne normal. Iniţial tiroida depăşeşte frâna anticorpilor şi produce hormoni suficienţi.
Însă boala este progresivă. Concentraţia de anticorpi creşte şi, în zeci de ani, se poate ajunge la insuficienţa glandei tiroide. Tiroida nu mai poate produce hormoni, TSH-ul începe să crească, lipsa hormonilor este progresivă, afectează toate ţesuturile; cele mai afectate cum spuneam sunt inima şi creierul, dar toate ţesuturile suferă.
Sigur, prin condiţia medicală progresivă alterată, boala ajunge să fie cunoscută, însă ne dorim să prevenim. E mai uşor să prevenim decât să tratăm pacienti în condiţii grave şi prevenţia presupune o terapie adaptată momentului.
Ce recomandări aveţi pentru populaţie în acest sens?
Ideal ar fi ca fiecare pacient să îşi verifice funcţia tiroidiană o dată la câţiva ani. Dacă totul e în regulă putem să facem evaluări la intervale mari, de doi trei ani; dacă găsim cât de cât o anomalie, merită să verificăm tiroida anual sau chiar o dată la şase luni.
Nu putem recunoaşte o problemă dacă nu o căutăm. Recomandarea mea este să facem o serie de investigaţii de rutină – analize de sânge şi ecografie tiroidiană.
