Glandele salivare pot dezvolta diverse afecţiuni, unele dintre ele maligne

Glandele salivare pot dezvolta diverse afecţiuni, unele dintre ele maligne

Glandele salivare, esenţiale pentru sănătatea orală, pot fi afectate de diferite boli. Prof. dr. Horaţiu Rotar, medic primar chirurgie orală şi maxilo-facială în cadrul Spitalului Medicover Cluj subliniază importanţa diagnosticării precoce şi a tratamentului adecvat pentru a preveni complicaţiile.

În jurul şi în interiorul cavităţii orale se regăsesc mai multe glande salivare, de diferite dimensiuni şi cu diferite localizări. Cele mai mari şi mai cunoscute sunt glandele parotide, submandibulare şi sublinguale. Aceste structuri anatomice complexe produc zilnic cantităţi importante de salivă, esenţială pentru menţinerea sănătăţii orale şi pentru procesele digestive.

Atunci când aceste glande nu mai funcţionează corespunzător, pot apărea diferite simptome şi semne care ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru pacient, indiferent de vârsta acestuia.

Durerea în zona urechilor poate indica o problemă a glandelor salivare

Simptomele care indică o posibilă afecţiune la nivelul glandelor salivare includ dureri, umflături, dificultăţi la masticaţie sau înghiţire, uscăciunea gurii şi gustul neplăcut sau prezenţa de puroi.

Aceste manifestări pot apărea în zona urechilor, a maxilarului sau în interiorul gurii. Dacă aceste simptome persistă sau se intensifică, este recomandat un consult de specialitate. Un diagnostic corect şi un tratament adecvat pot ameliora semnificativ disconfortul şi pot preveni complicaţiile pe termen lung.

Există pietre la nivelul glandelor salivare!

Patologiile glandelor salivare pot varia de la inflamaţii şi infecţii până la formarea de calculi (pietre) sau chiar tumori.

Cele mai frecvente afecţiuni sunt:

  • Sialolitiaza (formarea de pietre salivare)
  • Sialadenita (inflamaţia glandelor salivare)
  • Tumorile glandelor salivare, care pot fi benigne sau maligne.

De asemenea, pot apărea şi alte disfuncţii ale producţiei salivare, de obicei în cadrul unor afecţiuni degenerative sau ca şi consecinţe ale unor tratamente cum ar fi radioterapia.

Dacă sunt ignorate, aceste afecţiuni pot duce la complicaţii semnificative. De exemplu, infecţiile netratate pot evolua în abces, iar tumorile maligne pot creşte şi metastaza. De aceea, este esenţial ca pacienţii să nu ignore simptomele şi să consulte un specialist cât mai curând posibil”, menţionează prof. dr. Horaţiu Rotar, medic primar chirurgie orală şi maxilo-facilă în cadrul Spitalului Medicover Cluj

Cum se diagnostichează afecţiunile glandelor salivare?

Diagnosticul afecţiunilor glandelor salivare se stabileşte în urma unei anamneze amănunţite şi a unui examen clinic atent.

Investigaţiile imagistice, precum ecografia, tomografia computerizată (CT) sau imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN), sunt adesea necesare pentru a vizualiza structurile glandelor salivare şi pentru a depista eventuale anomalii.

În cazul în care există suspiciunea unei tumori, medicul de specialitate poate recomanda o biopsie pentru confirmarea diagnosticului histopatologic.

Trei proceduri pentru tratarea calculilor salivari

Pentru infecţii sau inflamaţii, tratamentul poate include antibiotice şi antiinflamatoare.

În cazul pietrelor salivare, acestea pot fi îndepărtate prin metode minim invazive, cum ar fi endoscopia salivară, litotriţia sau chiar chirurgical, în funcţie de dimensiunea şi localizarea pietrei.

Endoscopia salivară este o procedură medicală care permite medicului să exploreze în detaliu interiorul glandelor salivare şi să identifice cu precizie cauza problemei, fie că este vorba despre o piatră, o îngustare sau o inflamaţie. Această metodă este minim invazivă şi permite, în multe cazuri, atât diagnosticarea, cât şi tratamentul afecţiunii într-o singură intervenţie.

Litotriţia este o tehnică medicală utilizată pentru a sfărâma calculii (pietrele) formaţi în glandele salivare. Similar cu litotriţia renală, această procedură foloseşte unde sonore cu energie înaltă pentru a descompune calculii în fragmente mai mici, care pot fi apoi eliminaţi mai uşor prin salivă.

În unele cazuri, când alte metode nu sunt eficiente sau când calculii sunt foarte mari sau localizaţi într-o zonă greu accesibilă, poate fi necesară intervenţia chirurgicală. Operaţia poate implica îndepărtarea calculilor, a unei porţiuni din glandă sau chiar a întregii glande afectate, în funcţie de gravitatea şi specificul afecţiunii.

Pot fi tratate tumorile glandelor salivare?

Tumorile glandelor salivare sunt relativ rare şi se întâlnesc, de obicei, la persoanele de vârstă mai înaintată. Deşi cauza exactă nu este întotdeauna cunoscută, factorii genetici pot juca un rol important în dezvoltarea acestor tumori.

Din fericire, majoritatea tumorilor glandelor salivare sunt benigne, iar cea mai frecventă este adenomul pleomorf, o tumoare care apare de obicei în glanda parotidă. Alte tumori benigne includ adenomul cu celule bazale şi tumorile Warthin.

În cazul tumorilor maligne, acestea sunt mai agresive şi includ printre altele carcinomul mucoepidermoidcarcinomul adenoid chistic şi carcinomul cu celule acinoase. Fiecare tip de tumoare malignă se comportă diferit şi necesită un tratament specific.

Dacă vorbim despre tumori, tratamentul poate include intervenţii chirurgicale pentru excizia formaţiunii şi, în cazuri mai avansate, pot fi necesare radioterapia sau chimioterapia. Scopul intervenţiei chirurgicale este excizia completă a tumorii, împreună cu o porţiune de ţesut sănătos pentru a reduce riscul de recurenţă.

După tratament, este important ca pacienţii să urmeze o serie de măsuri pentru a preveni complicaţiile şi pentru a monitoriza eventualele recidive.

Sunt şi câteva recomandări care pot ajuta un pacient să prevină afecţiunea glandelor salivare. Prima este menţinerea unei bune igiene orale prin mijloace personale dar si profesionale, apelând la colegii stomatologi. De asemenea, hidratarea adecvată este esenţială, deoarece gura uscată poate contribui la formarea pietrelor salivare. La fel de importante sunt şi evitarea fumatului şi a consumului excesiv de alcool, deoarece acestea pot afecta sănătatea glandelor”, menţionează prof. dr. Horaţiu Rotar, medic primar chirurgie orală şi maxilo-facilă în cadrul Spitalului Medicover Cluj

Afecţiunile glandelor salivare pot fi tratate în cadrul Spitalului Medicover Cluj

Spitalul Medicover Cluj oferă servicii medicale complete pentru tratarea afecţiunilor glandelor salivare. Echipa spitalului este pregătită să diagnosticheze şi să trateze o gamă largă de afectiuni, de la inflamaţii şi infecţii până la formarea de calculi sau chiar tumori, la nivelul glandelor salivare.

Pacienţii pot beneficia de tehnologii medicale moderne, precum endoscopia salivară, litotriţia şi alte tipuri de intervenţii chirurgicale complexe. Abordarea personalizată reprezintă garanţia că fiecare pacient primeşte tratamentul optim pentru nevoile sale individuale.

Despre Medicover Romania 

Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de pe piaţa serviciilor de sănătate private, cu o reţea de 42 de clinici în Bucureşti şi în ţară şi 5 spitale generaliste: în Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Craiova, 20 de cabinete on-site şi peste 300 de unităţi medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale şi deservesc o gamă largă de specialităţi medicale şi chirurgicale.

Medicover România face parte din Medicover AB, companie internaţională de servicii medicale şi de diagnostic, înfiinţată în 1995. Medicover operează o reţea extinsă de clinici, spitale, facilităţi de îngrijire specializată şi laboratoare. Pieţele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, România şi India. În 2023, Medicover a înregistrat venituri totale de 1.746 milioane de euro, având peste 45.000 de angajaţi.

viewscnt