Raluca Zoiţanu, medic de familie despre Covid-19: "Este o loterie ce formă de boală vom face fiecare”

Raluca Zoiţanu, medic de familie despre Covid-19: "Este o loterie ce formă de boală vom face fiecare”

Centrul pentru Prevenirea Bolilor Transmisibile din România (CNSCBT din INSP) a introdus recent şi noţiunea de caz probabil, în rândul definiţiilor de caz privind COVID-19, pe lângă cele existente deja de caz suspect şi caz confirmat. Dr. Raluca Zoiţanu, medic de familie şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNMPF), a precizat că ,,motivul pentru care mulţi din lumea medicală şi nu numai ne agităm atât cu COVIDu' ăsta este că în jur de 1 din fiecare 10 oameni infectaţi face o formă gravă de boală. Cu spitalizare, cu terapie intensivă, cu chin. Poate şi cu deces”.

Dr. Mike Ryan, expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, spunea presei zilele trecute că riscul de a te infecta cu noul coronavirus este de 1 la 200. Într-o postare pe facebook, dr. Raluca Zoiţan a spus că pentru cei mai mulţi forma de boală este aproape complet fără simptome.

,,Pe cine nu doare o zi - două capul sau gâtul vreodată şi spune că de la aerul condiţionat, curent, îngheţata sau apa rece, care totuşi până acum nu i-au făcut probleme? Sau e foarte obosit vreo două zile şi dă vina pe băuta sau cheful din weekend, deşi au trecut vreo 4-5 zile de atunci? Sau are o diaree uşoară şi zice că o fi de la ce a mâncat, deşi nu-şi dă seama exact ce ar fi putut fi? Sau este o formă de boală uşoară-medie (febră, tuse, durere de cap/gât, muci, diaree, greţă/vărsături, pierderea mirosului sau gustului, oboseală, dureri de muşchi şi altele)”.

Însă atunci când forma este severă, lucrurile se complică atât pentru pacientul în sine, cât şi pentru sistemul sanitar din România care trebuie să facă numărului tot mai mare de cazuri de COVID-19. Iată ce scrie medicul de familie pe pagina sa: ,,Dincolo de dacă avem locuri în spitale şi ventilatoare sau medicamente, dacă avem medici şi asistenţi medicali să îngrijească pacienţii, şi de tot ce s-a tot spus, este vorba până la urmă de suferinţă. O suferinţă mare şi nenecesară. A celui infectat, a celor care-l iubesc şi se poate să-l piardă prea devreme. S-a vorbit mult despre vârsta celor decedaţi din cauza COVID-19 şi ce alte boli mai aveau. Am căzut mulţi - şi eu, în februarie-martie - în plasa asta pentru că am făcut legătura cu gripa, cu ceva ce ne era familiar şi acceptat ştiinţific.
Este cinic să spui că numai bătrânii şi cei oricum bolnavi mor de COVID-19. Este de asemenea şi o mare tâmpenie să spui asta. Avem deja acum nenumărate exemple, relevante din punct de vedere statistic ca să nu le considerăm poveşti, care ne arată că şi persoane tinere, sănătoase, care făceau sport şi mâncau sănătos au făcut forme grave de COVID-19. Iar de partea cealaltă sunt persoane de 80-90 ani, cu boli cronice, care au făcut forme medii şi s-au vindecat, trăiesc. La o conferinţă medicală românească din urmă cu câteva luni am auzit şi colegi medici oncologi şi hematologi care prezentau cazurile unor pacienţi cu cancer sau boli ale sângelui care au făcut forme fară simptome, uşoare sau medii.

Tot Dr. Mike Ryan, expertul OMS, făcea o paralelă între şansele de a nu te infecta cu noul coronavirus şi şansele de a câştiga la loterie. Spunea că sunt cam aceleaşi, dacă nu găsim vaccinul eficient şi dacă nu ne protejăm. Şi eu spun de ceva timp că este o loterie ce formă de boală vom face fiecare dacă ne vom infecta. Aşa că cel mai bine este să nu te infectezi.
Şansa este dincolo de controlul tău. Ce este sub controlul tău este convingerea că virusul există, că boala poate fi gravă, până la deces, inclusiv pentru tine şi cei dragi ţie, şi alegerea de a te proteja şi a-i proteja şi pe cei din jurul tău. Tu alegi ce crezi şi tu alegi dacă (te) protejezi.

În România nu suntem obişnuiţi să alegem, să ne asumăm răspunderea alegerilor noastre. Mai mereu cineva, altul, e de vină pentru ce ni se întâmplă nouă. Altul trebuia să facă. Cum pe vremuri tătucul avea grijă de toate şi mai la Est de noi încă mai vrea să lase impresia că are şi că ar fi mai bine aşa pentru noi. Nu este întâmplător că internetul este plin de teorii ale conspiraţiei, dacă te gândeşti puţin la lucrurile astea”, a afirmat dr. Raluca Zoiţanu.

Medicul de familie încheie cu un mesaj pentru toţi:  Protejează-te! Pe tine şi pe cei din jurul tău. De tine depinde. De noi.”

viewscnt