Vaccinul actualizat de la Pfizer şi BioNTech oferă protecţie împotriva subvariantelor Omicron, conform recentelor date medicale publicate, au anunţat cele două companii.
Pfizer şi partenerul său german BioNTech au anunţat, joi, că vaccinul lor anti-Covid-19, adaptat la varianta Omicron a noului coronavirus a generat un puternic răspuns imunitar împotriva actualelor subvariante dominante aflate în circulaţie, BA.5 şi BA.4.
Datele medicale obţinute în urma unui studiu clinic la care au participat pacienţi adulţi au arătat că doza booster modificată a vaccinului a determinat o creştere substanţială a nivelurilor de anticorpi neutralizanţi împotriva subvariantelor BA.4 şi BA.5, au anunţat cele două companii preluate de Reuters.
Vaccinurile adaptate la Omicron produse de Pfizer şi de Moderna au fost autorizate deja în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite pentru adulţi şi, mai recent, pentru copii cu vârste de peste cinci ani.
Autorizaţia emisă în Statele Unite s-a bazat pe datele de siguranţă şi de eficienţă ale vaccinului original Pfizer.
Datele preliminare publicate joi sugerează că acest vaccin bivalent oferă potenţial o protecţie mai bună împotriva subvariantelor Omicron în comparaţie cu vaccinul original.