Primul medicament pentru depresia postpartum a fost aprobat în SUA

Primul medicament pentru depresia postpartum a fost aprobat în SUA
martie 21 11:19 2019 1 minut(e)

Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat injecția intravenoasă Zulresso (brexanolona) pentru tratamentul depresiei postpartum. Este prima aprobare a unui medicament care vizează în mod specific această boală. 

Zulresso se administrează sub formă de perfuzie intravenoasă continuă timp de 60 de ore într-o unitate sanitară, iar din cauza riscului mare de pierdere a cunoștinței și sedare excesivă, este necesar ca paciențiilor să le fie monitorizat permanent pulsul pe perioada administrării tratamentului, potrivit FDA.

”Din cauza preocupărilor cu privire la riscuriile grave, inclusiv sedarea excesivă sau pierderea bruscă a conștinței în timpul administrării, Zulresso a fost aprobat în baza Strategiei de Evaluare și Atenuare a Riscului (REMS) și este disponibil numai pacienților prin intermediul unui program de distribuție limitată în instituțiile specializate, în care medicul poate monitoriza cu atenție pacientul“, a declarat Tiffany Farchione, directorul interimar al diviziei de Evaluare și Cercetare a medicamentelor psihiatrice din cadrul FDA, citată de Reuters.

Totodată pe parcursul tratamentului pacientele trebuie însoțite de personalul medical în timpul fiecărei interacțiuni cu copilul. Obligativitatea acestor proceduri este menționată într-o avertizare menționată în prospectul medicamentului.

În timpul studiilor clinice, s-a demonstrat că medicamentul reduce simptomele depresiei în câteva ore. La unii pacienți, îmbunătățirea a persistat timp de 30 de zile.

Compania producătoare a anunțat că prețul mediu pentru un  pacient ar fi de 34.000 de dolari înainte de reduceri.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.