Este posibil ca oamenii de ştiinţă să fi identificat o modalitate de a regla în mod natural nivelul zahărului din sânge şi pofta de zahăr într-un mod similar boilor medicamente GLP-1 precum Ozempic.
La şoareci şi la oameni, cheia pentru deblocarea acestui proces natural s-a dovedit a fi un microb intestinal şi metaboliţii acestuia - compuşii pe care îi produce în timpul digestiei.
Prin creşterea abundenţei acestei bacterii intestinale la şoarecii diabetici, cercetătorii conduşi de o echipă de la Universitatea Jiangnan din China au demonstrat că pot „orchestra secreţia analogilor peptidei 1 asemănătoare glucagonului"
GLP-1 este un hormon produs în mod natural de organism şi care ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge şi a senzaţiei de saţietate.
Eliberarea GLP-1 este stimulată de anumite alimente şi microbi intestinali, iar mecanismul său de acţiune este imitat de medicamente precum semaglutida (substanţa activă din Ozempic).
Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au, de obicei, funcţia GLP-1 afectată, ceea ce duce la probleme cu controlul glicemiei, motiv pentru care Ozempic şi alţi agonişti GLP-1 funcţionează ca tratamente.
Aceste medicamente imită procesele naturale din organism şi, deşi s-au dovedit foarte eficiente, unii cercetători doresc să afle cum să determine organismul să producă mai mult GLP-1 pe cont propriu.
„Un număr din ce în ce mai mare de cercetări a arătat că poftele noastre pentru anumite produse alimentare îşi au originea în semnalele trimise de intestin, un organ cheie în transmiterea preferinţelor alimentare”, explică autorii.
„Cu toate acestea, care anume sunt genele, flora intestinală şi metaboliţii din micro-mediul intestinal sunt implicaţi în reglarea preferinţei pentru zahăr este în prezent neclară”.
Noua cercetare sugerează că microbii intestinali precum Bacteroides vulgatus şi metaboliţii săi pot contribui la formarea poftei pentru dulce a unei persoane.
În cadrul experimentelor, dacă şoarecii nu au putut produce o proteină intestinală, numită Ffar4, cercetătorii au constatat că şi coloniile intestinale de B. vulgatus s-au micşorat. Acest lucru, la rândul său, a redus eliberarea unui hormon numit FGF21, care este legat de pofta de zahăr.
În studiile pe şoareci care au luat agonişti GLP-1, cercetătorii au descoperit că medicamentele stimulează FGF21.
Între timp, la oameni, unele studii sugerează că cei cu variante genetice pentru hormonul FGF21 sunt cu aproximativ 20 % mai predispuşi să fie consumatori de top de alimente dulci.
Într-o analiză a sângelui a 60 de participanţi cu diabet zaharat de tip 2 şi 24 de controale sănătoase, cercetătorii din China au constatat că mutaţiile Ffar4, care reduc producţia de FGF21, sunt legate de o preferinţă crescută pentru zahăr, „ceea ce poate contribui în mod important la dezvoltarea diabetului”.
Mai mult, microbiomul intestinal ar putea fi un mediator cheie al acestui proces.
Desigur, echipa de cercetare a constatat că, atunci când şoarecii au fost trataţi cu un metabolit al B. vulgatus, acesta a stimulat secreţia de GLP-1, care a declanşat şi secreţia de FGF21.
Împreună, acest lucru a însemnat un control mai bun al zahărului din sânge şi mai puţine pofte de zahăr la şoareci.
Rămâne de văzut dacă acelaşi lucru se va extinde la oameni, dar autorii susţin că studiul lor, care a fost publicat recent în revista Nature Microbiology, „oferă o strategie pentru prevenirea diabetului”.
