Un american din statul Washington a şocat lumea, în urmă cu câţiva ani, când a apărut la televiziunea naţională arătându-şi pielea albastră. În 2008, bărbatul a explicat într-un interviu că a devenit albastru când a început să îşi frece corpul cu argint pentru a-şi vindeca pielea descuamată. Medicii i-au spus că nu îl pot ajuta şi bărbatul şi-a trăit restul zilelor cu pielea albastră. El a murit în 2013 la vârsta de 62 de ani.
Într-un alt caz, un bărbat în vârstă de 84 de ani din Hong Kong a ajuns la spital cu prostata mărită, medicii au fost surprinşi să vadă că pielea sa - şi chiar albul ochilor - devenise gri-argintiu. O investigaţie mai amănunţită a scos la iveală depunerile de argint pe care acesta îl avea în ţesuturi ţesuturi, ceea ce îi conferea un aspect al pielii demn de filmele SF.
Departe de a fi un caz singular, în 2007, presa l-a descris pe Paul Karason ca fiind un „om cu piele albastră”, după ce acesta a încercat să îşi vindece singur problemele de sinus şi de piele ingerând o soluţie de clorură de argint făcută în casă. Şi există multe alte exemple.
Aceste cazuri şocante dezvăluie un adevăr profund, şi anume faptul că, corpul uman poate afişa reziduurile a ceea ce consumăm. Zicala „eşti ceea ce mănânci” se referă de obicei la sănătate şi nutriţie în general, dar această sintagmă poate fi luată chiar ad-literam atunci când pielea noastră capătă culori neaşteptate.
Cazurile de mai sus ilustrează situaţii dramatice ale afecţiunii cunoscute sub numele de argiria, în care particulele de argint se acumulează în organism.
Argintul a fost cândva un element de bază în tratamentele medicale datorită proprietăţilor sale antimicrobiene. Însă dovezile moderne arată că un consum sau absorbţia unei cantităţi prea mari poate transforma pielea în moduri care rareori se mai estompează. În argiria, ionii de argint circulă prin fluxul sanguin şi se încorporează în derm, un strat de sub suprafaţa pielii de unde organismul nu îi poate elimina cu uşurinţă. Acesta este stratul în care ajung şi pigmenţii tatuajelor.
Lumina soarelui accentuează efectul prin declanşarea unui proces numit fotoreducţie, care transformă ionii de argint în argint metalic sau compuşi înrudiţi. Ca urmare, pielea deschisă afectată adoptă o nuanţă albăstruie sau cenuşie. Iar în cazul pielii brune şi negre, decolorarea poate apărea ca o nuanţă mai închisă de gri sau albastru ardezie, creând efectiv un tatuaj involuntar.
Un fenomen similar, deşi mai rar, este criziaza, în care tratamente pe bază de aur se infiltrează în piele. Din punct de vedere istoric, terapiile pe bază de aur au fost prescrise ocazional pentru tulburări inflamatorii şi, în unele cazuri, pacienţii care au primit aceste tratamente au dezvoltat o decolorare distinctă gri-argintiu sau gri-violet care, la fel ca argiria, nu a putut fi înlăturată cu uşurinţă.
Pigmenţii din farfurie
Pigmenţii portocaliu, galben şi roşu exercită cea mai mare influenţă asupra pielii, iar portocaliul pare să deţină supremaţia. Această nuanţă, adesea asociată cu morcovii, cartofii dulci şi dovleceii, provine din carotenoizi, o clasă de pigmenţi care se găsesc în mod natural în plante.
Pigmenţii carotenoizi sunt solubili în grăsimi. Atunci când sunt consumaţi, aceştia sunt absorbiţi în intestinul subţire şi transportaţi prin lipoproteine în fluxul sanguin pentru a fi depozitaţi în principal în ţesuturile bogate în grăsimi, inclusiv în stratul subcutanat al pielii. Această stocare conferă pielii o nuanţă aurie caracteristică, mai ales atunci când alimentele bogate în carotenoide sunt consumate în cantităţi mari.
Dintre numeroasele carotenoide întâlnite în natură, beta-carotenul este vedeta, cu o nuanţă portocalie puternică şi o „biodisponibilitate” ridicată - termenul utilizat pentru a descrie absorbţia medicamentelor - îl fac deosebit de popular.
Oamenii metabolizează (descompun) carotenoidele într-un mod selectiv. Enzimele din intestine şi ficat transformă betacarotenul în vitamina A, care este esenţială pentru vedere, un sistem imunitar sănătos şi o piele sănătoasă.
Cu toate acestea, nu tot betacarotenul ingerat suferă această transformare. Cantităţile excedentare rămân sub formă de pigment şi se depun în piele, în special în zone precum palmele mâinilor şi tălpile picioarelor, unde stratul mai gros de piele evidenţiază prezenţa pigmentului.
Americanul Paul Karason, care suferea de argiria (2019)
Motivul pentru care pielea devine portocalie constă în structura chimică a carotenoizilor. Structura moleculară a beta-carotenului absoarbe lumina din spectrul albastru, reflectând lumina portocalie. Alte carotenoide, cum ar fi luteina şi zeaxantina (care se găsesc în legumele cu frunze verzi), care înclină spre galben, sunt mai puţin vizibile deoarece fie sunt mai puţin abundente în dietă, fie nu sunt stocate la fel de proeminent în piele.
Cercetările au arătat că o dietă bogată în carotenoizi, care poate oferi o strălucire aurie sănătoasă a pielii, este adesea percepută ca fiind mai atractivă decât bronzul indus de soare. Dar moderaţia este esenţială. O marcă de sucuri populară din Marea Britanie în anii '90 a dat faliment după ce copii au rămas cu pete portocalii.
Pigmenţii alimentari naturali din plante, precum antocianinele, betalainele şi clorofila, oferă multe beneficii pentru sănătate, şi rareori lasă urme.
Antocianinele, care se găsesc în fructele de pădure, varza roşie şi morcovii purpurii, oferă roşul intens, purpuriul şi albastrul pe care le asociem cu aceste alimente. Cunoscute pentru proprietăţile lor antioxidante, acestea sunt solubile în apă, ceea ce înseamnă că sunt metabolizate rapid şi, prin urmare, este puţin probabil să lase o urmă pe piele.
În mod similar, betalainele, pigmenţii responsabili pentru roşul şi galbenul puternic, oferă beneficii detoxifiante şi antiinflamatoare, dar sunt excretate de organism fără un efect vizibil asupra tonului pielii. Ingestia în exces poate provoca, totuşi, schimbarea culorii urinei şi a fecalelor.
Aceste poveşti colorate poartă mai mult decât un mesaj estetic. Ele evidenţiază echilibrul fin, necesar în relaţia noastră cu substanţele pe care le ingerăm. De la pigmenţi sănătoşi la consecinţe neintenţionate, ele ne reamintesc că, deşi mâncarea poate fi medicament şi poate fi transformatoare, noi suntem, literalmente, ceea ce mâncăm.
