Activitatea fizică poate proteja împotriva riscului de depresie, sugerează un studiu realizat de cercetători din Statele Unite.
În timp ce numeroase studii au găsit asocieri între niveluri mai mari ale activităţii fizice şi rate mai scăzute ale depresiei, a rămas fără răspuns o întrebare cheie: activitatea fizică reduce efectiv riscul de depresie sau depresia duce la reducerea activităţii fizice?
O echipă de cercetători de la Massachusetts General Hospital (MGH) a folosit o metodă nouă de cercetare şi a ajuns la conluzia fermă că activitatea fizică este o măsură preventivă împotriva depresiei.
”Folosind date genetice, am găsit dovezi că nivelurile mai ridicate ale activităţii fizice pot reduce riscul de depresie", spune Karmel Choi de la Psychiatric and Neurodevelopmental Genetics Unit din cadrul MGH, autorul principal al studiului, citat de sciencedaily.com.
Tehnica utilizată în cercetare - randomizarea mendeliană - utilizează variante genetice pentru a studia efectele unui factor non-genetic într-o abordare diferită de cea a cercetării tradiţionale.
Variantele genei sunt studiate ca un tip de experiment natural la oamenii care prezintă niveluri medii mai ridicate sau mai mici ale unui factor precum activitatea fizică care sunt legate de variantele genetice pe care le-au moştenit.
Deoarece variantele genetice sunt moştenite într-un mod relativ aleator, ele pot servi ca proxy-uri mai puţin părtinitoare pentru a estima adevărata relaţie între activitatea fizică şi depresie.
Pentru acest studiu, cercetătorii au identificat variante genetice din rezultatele studiilor la scară largă ale genomului (GWAS) efectuat pentru U.K. Biobank în legătură cu activitatea fizică, iar pentru depresie de către un alt consorţiu global de cercetare.
Rezultatele GWAS pentru activitatea fizică au fost disponibile pentru două măsuri diferite: una pe baza rapoartelor de activitate fizică ale celor 377.000 de participanţi, iar cealaltă pe baza citirilor senzorilor de detectare a mişcării numite accelerometre, purtate pe încheieturile a peste 91.000 de participanţi.
Pentru depresie, cercetarea s-a bazat pe date de la mai mult de 143.000 de persoane cu şi fără această boală.
Rezultatele studiului au arătat că activitatea fizică pe bază de accelerometru, dar nu şi activitatea raportată de fiecare participant, pare să protejeze împotriva riscului de depresie.
Diferenţele dintre cele două metode de măsurare a activităţii fizice ar putea rezulta nu numai din inexactităţile amintirilor participanţilor sau din dorinţa de a se prezenta într-un mod pozitiv, ci şi din faptul că citirile obiective captează şi alte lucruri decât exerciţiile planificate - mersul la muncă, alpinismul scările, cositul gazonului - pe care participanţii nu îl pot recunoaşte ca activitate fizică.
Analiza nu a relevat o relaţie cauzală în cealaltă direcţie, între depresie şi activitatea fizică, în sensul că depresia nu duce la reducerea activităţii fizice.
