Pentru bebeluşi, producerea unei vorbiri recognoscibile este o abilitate motorie care le cere să înveţe să coordoneze mai mulţi muşchi din corp. Recente descoperiri ale Universităţii din Houston, Statele Unite, extind cunoştinţele asupra dezvoltării limbajului, oferind posibili indicatori timpurii pentru tulburările de vorbire.
Murmurele uşoare şi blânde ale primelor expresii vocale ale unui bebeluş, sunt de fapt semne că inima bebeluşului funcţionează ritmic în acord cu dezvoltarea vorbirii, au constatat cercetătorii.
Jeremy I. Borjon, profesor asistent de psihologie la Universitatea din Houston, scrie într-un articol publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS că primele sunete ale unui bebeluş şi primele încercări de a forma cuvinte sunt direct legate de ritmul cardiac al bebeluşului.
Descoperirile au implicaţii pentru înţelegerea dezvoltării limbajului şi a potenţialilor indicatori timpurii ai tulburărilor de vorbire şi comunicare.
Pentru sugari, producerea unui discurs recognoscibil este mai mult decât un proces cognitiv. Este o abilitate motorie care le cere să înveţe să coordoneze mai mulţi muşchi cu funcţii diferite în întregul corp. Această coordonare este direct legată de fluctuaţiile continue ale ritmului cardiac.
Prof. Borjon a investigat dacă aceste fluctuaţii ale ritmului cardiac coincid cu producţia vocală şi cu producerea de cuvinte la copiii de 24 de luni. El a constatat că fluctuaţiile ritmului cardiac se aliniază cu momentul vocalizărilor şi sunt asociate cu durata acestora şi cu probabilitatea de a produce un discurs recognoscibil.
„Ritmul cardiac fluctuează în mod natural la toate mamiferele, crescând constant, apoi scăzând într-un model ritmic. Se pare că bebeluşii au cele mai mari şanse să producă o vocalizare atunci când fluctuaţia ritmului cardiac atinge un vârf local (maxim) sau o depresiune locală (minim)”, explică prof. Borjon.
„Vocalizările produse la vârful maxim au fost mai lungi decât era de aşteptat să apară din întâmplare. Vocalizările produse chiar înainte de un minim, în timp ce ritmul cardiac este în decelerare, au fost mai susceptibile de a fi recunoscute ca un cuvânt de către ascultători”.
Prof. Borjon şi echipa au măsurat un total de 2.708 de sunete vocale emise de 34 de sugari cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de luni, în timp ce bebeluşii se jucau cu un îngrijitor.
Bebeluşii din această grupă de vârstă de obicei nu vorbesc încă cuvinte întregi şi doar un mic subset de vocalize a putut fi identificat în mod fiabil ca fiind cuvinte de către ascultători (10,3%).
Pentru studiu, echipa a luat în considerare dinamica ritmului cardiac a tuturor sunetelor emise de gura bebeluşului, fie că a fost vorba de râs, bâlbâit sau un ţipăt.
„Fiecare sunet pe care îl scoate un bebeluş îi ajută creierul şi corpul să înveţe cum să se coordoneze, ceea ce duce în cele din urmă la vorbire”, a explicat prof. Borjon.
Pe măsură ce bebeluşii cresc, sistemul lor nervos autonom - partea corpului care controlează funcţii precum ritmul cardiac şi respiraţia - creşte şi se dezvoltă. Primii ani de viaţă sunt marcaţi de schimbări semnificative în modul în care funcţionează inima şi plămânii, iar aceste schimbări continuă pe tot parcursul vieţii unei persoane.
Relaţia dintre vocalizele recognoscibile şi decelerarea ritmului cardiac poate implica faptul că dezvoltarea cu succes a vorbirii depinde parţial de faptul că sugarii experimentează intervale previzibile de activitate autonomă pe parcursul dezvoltării.
„Înţelegerea modului în care sistemul nervos autonom se raportează la vocalizările sugarilor pe parcursul dezvoltării este o cale cheie de cercetare viitoare pentru a înţelege modul în care apare limbajul, precum şi factorii de risc pentru dezvoltarea atipică a limbajului”, a precizat cercetătorul.
