Cea mai frecventă boală hepatică cronică, respectiv boala hepatică steatotică asociată disfuncţiei metabolice (MASLD), se caracterizează printr-o acumulare crescută de grăsime în ficat din cauza unor factori precum obezitatea şi diabetul zaharat de tip 2.
O astfel de grăsime în exces prezintă riscuri grave pentru sănătate, dar un studiu clinic recent publicat în urmă cu câteva zile în revista JAMA şi realizat de cercetători de la spitalul Massachusetts General din Statele Unite indică un posibil tratament: aspirina.
„Întrucât se estimează că MASLD afectează până la o treime dintre adulţii din Statele Unite, aspirina reprezintă o opţiune atractivă, potenţial cu costuri reduse, pentru a preveni evoluţia spre ciroză sau cancer hepatic, cele mai temute complicaţii ale MASLD", a declarat într-un comunicat autorul principal Andrew T. Chan, gastroenterolog şi profesor la facultatea de medicină Harvard.
Chan şi colegii săi au testat potenţialul aspirinei întrucât se ştie că medicamentul reduce inflamaţia şi afectează metabolismul grăsimilor.
În cadrul studiului de fază II, 80 de adulţi cu MASLD au fost repartizaţi aleatoriu pentru a primi zilnic o doză mică de aspirină sau un placebo timp de şase luni.
La finalul studiului, modificarea medie a conţinutului de grăsime hepatică a fost de minus 6,6% cu aspirină faţă de plus 3,6% cu placebo, ceea ce arată că aspirina în doze mici a redus conţinutul mediu de grăsime hepatică cu 10,2% faţă de placebo.
S-a constatat că aspirina a fost sigură şi bine tolerată şi, de asemenea, a îmbunătăţit diverşi markeri ai sănătăţii ficatului.
„Mai multe teste neinvazive din sânge şi bazate pe imagistică pentru grăsimea hepatică, inflamaţie şi fibroză au arătat toate o direcţie similară de beneficiu care a favorizat tratamentul cu aspirină", a declarat autorul şi cercetătorul principal Tracey G. Simon, hepatolog şi instructor la facultatea de medicină.
Împreună, aceste date susţin potenţialul ca aspirina să ofere beneficii pentru pacienţii cu MASLD, spune echipa de la Harvard.
Totuşi, aceştia spun că sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă utilizarea continuă a aspirinei poate reduce riscul indivizilor de complicaţii de sănătate pe termen lung asociate cu MASLD,.