Un nou studiu oferă informaţii despre mecanismele moleculare care stau la baza progresiei cancerelor din sfera ORL (cap şi gât). Potrivit studiului, o proteină asociată cu o afecţiune neurodegenerativă poate juca şi un rol în prevenirea răspândirii cancerului.
În cadrul unui studiu de referinţă, care împleteşte domeniile bolilor neurodegenerative şi al oncologiei, cercetătorii de la centrul american de cancer, Jonsson Comprehensive, din cadrul UCLA Health California, au făcut o descoperire uimitoare.
Ei au demonstrat pentru prima dată că o genă legată de obicei de neuropatia axonală gigantică (GAN), o afecţiune neurologică foarte rară şi fatală, joacă, de asemenea, un rol în inhibarea creşterii celulelor tumorale agresive în cazul cancerului de cap şi gât, potrivit unui comunicat publicat marţi.
Studiul este publicat în Cancer Research Communications.
Echipa a descoperit că, atunci când varianta genetică specifică (gena GAN exon 8 SNP alela T) a genei GAN nu este prezentă, aceasta duce la producerea anumitor proteine care fac ca celulele canceroase să aibă mai multe şanse să se răspândească şi să devină rezistente la tratament.
Aceste constatări sugerează că prezenţa variantei genetice şi o expresie mai mare a gigaxoninei, produs al genei GAN, ar putea contribui la o mai bună supravieţuire în cazul cancerelor de cap şi gât şi ar putea fi utilizate ca markeri de diagnostic pentru identificarea formelor mai puţin agresive ale bolii.
Există multiple boli neurodegenerative care sunt asociate cu un risc crescut de cancer.
Acest risc crescut este adesea asociat cu mutaţii genetice care împiedică capacitatea celulei de a repara în mod corespunzător leziunile ADN.
Neuropatia axonală gigantică, o boală genetică rară şi fatală, care apare la mai puţin de 100 de persoane la nivel mondial, duce la afectarea progresivă a nervilor periferici şi a sistemului nervos central, fiind cauzată de mutaţii în gena GAN, ceea ce duce la pierderea expresiei proteinei numite gigaxonină.
Această proteină are un rol-cheie pentru menţinerea integrităţii structurale a celulelor.
În studii anterioare legate de cancerele capului şi gâtului, echipa de la UCLA a descoperit că gigaxonina interacţionează cu o altă proteină numită p16 pentru a adăuga o moleculă numită ubiquitină la o proteină numită NF-κB.
Acest proces, cunoscut sub numele de ubiquitinare, este o modalitate prin care celulele reglează activitatea proteinelor.
Cu toate acestea, rolul exact al gigaxoninei în cancer nu a fost încă bine înţeles.
În acest recent studiu, autorii arată că ubiquitinarea NF-κB are ca rezultat reducerea Snail, o proteină asociată cu tranziţia de la epiteliu la mezenchimal (EMT), cunoscută şi sub numele de metastază.
Astfel, studiul sugerează că exprimarea gigaxoninei suprimă creşterea agresivă a celulelor canceroase umane.
Pentru a înţelege mai bine rolul gigaxoninei în dezvoltarea tumorilor, cercetătorii au analizat ADN-ul normal şi tumoral din cancerele de col uterin şi de cap şi gât.
De asemenea, au examinat linii de celule canceroase cu diferite variaţii genetice pentru a înţelege relaţia dintre variaţia genetică, expresia gigaxoninei şi creşterea celulelor canceroase, inclusiv răspunsul acestora la cisplatin, un tip de chimioterapie.
În plus, cercetătorii au investigat modul în care gigaxonina este implicată în ubiquitinarea unui factor de transcripţie NF-κB şi posibil asociată cu dezvoltarea cancerelor de cap şi gât.
Studiul oferă informaţii despre mecanismele moleculare care stau la baza progresiei cancerului de cap şi gât.
Dacă va fi validată de cercetări suplimentare, utilizarea gigaxoninei ca marker de diagnosticare ar putea contribui la dezvoltarea de terapii ţintite bazate pe calea gigaxoninei.
