Chirurgii au folosit, pentru prima dată în Marea Britanie, ochelari VR într-o operaţie pentru repararea coloanei vertebrale la un pacient

Chirurgii au folosit, pentru prima dată în Marea Britanie, ochelari VR într-o operaţie pentru repararea coloanei vertebrale la un pacient

Ochelari de realitate virtuală (VR) au fost folosiţi în cadrul unor intervenţii chirurgicale la nivelul coloanei vertebrale efectuate în Marea Britanie. De la lansarea dispozitivului VR au fost dezvoltate mai multe aplicaţii medicale compatibile cu aceaştia.

O echipă chirurgicală de la un spital din Regatul Unit a folosit ochelarii Vision Pro de la Apple pentru a ajuta la executarea unei proceduri medicale pentru a repara coloana vertebrală a unui bărbat.

Echipa a folosit ochelarii VR pentru a asista la două proceduri microchirurgicale la coloană, la spitalul Cromwell din Londra, a declarat pentru Business Insider conducerea spitalului.

În urma lansării dispozitivului Apple Vision Pro în Statele Unite, luna trecută, au devenit disponibile o serie de aplicaţii medicale compatibile cu dispozitivul VR, după cum se detaliază într-un comunicat al companiei.

Printre acestea, Mako SmartRobotics de la Stryker a dezvoltat o aplicaţie adaptată pentru chirurgii care efectuează înlocuiri de şold şi genunchi. Mako este un sistem de chirurgie asistată de un braţ robotizat care utilizează un software de pregătire bazat pe CT 3D.

Între timp, Fundamental Surgery oferă cursuri de pregătire chirurgicală prin intermediul realităţii virtuale, iar spitalele Cedars-Sinai pun la dispoziţia pacienţilor o aplicaţie care oferă sprijin pentru sănătatea mintală prin meditaţie şi exerciţii de respiraţie profundă.

Ochelarii de realitate virtuală Meta au fost, de asemenea, folosiţi pentru a exersa operaţiile înainte de procedura propriu-zisă, a relatat CNBC.

Medicii de la Kettering Health Dayton, din Ohio, au folosit dispozitivul VR, Quest 2, într-o simulare 3D a unei înlocuiri de umăr în cadrul unei proceduri simulate în 2022, potrivit sursei citate.

Potrivit operatorului spitalicesc Universal Health Services, dispozitivele VR îi pot ajuta pe chirurgi să examineze anatomia unui pacient înainte de o procedură, „la fel cum un pilot foloseşte un simulator de zbor".

Dispozitivul a permis echipei chirurgicale să vadă lumea reală, dar pe ecrane virtuale suprapuse, care le arătau informaţii vitale - cunoscută sub numele de realitate augmentată.

O asistentă medicală care lucra alături de chirurgi a purtat dispozitivul pentru a ajuta la pregătire, pentru a ţine evidenţa procedurii şi pentru a alege instrumentele potrivite.

Suvi Verho, asistentă şefă la spitalul independent din Londra, a declarat că tehnologia este una inovatoare, adăugând că „Elimină eroarea umană. Elimină 'bâjbâiala'. Îţi dă încredere în operaţie".

Procedura a avut loc în urmă cu două săptămâni.

Software-ul de inteligenţă artificială (AI), care a stat la baza intervenţiei chirurgicale, ţine evidenţa fiecărei etape a operaţiei şi, în viitor, va măsura cât de bine a decurs aceasta în comparaţie cu proceduri similare efectuate de alţi chirurgi.

Costând 3.500 de dolari în Statele Unite, dispozitivul VR a fost conceput iniţial pentru a crea o experienţă captivantă persoanelor care se joacă pe calculator sau urmăresc filme.

viewscnt