Cinci minute de exerciţii fizice pe zi ar putea reduce tensiunea arterială, indică un nou studiu

Cinci minute de exerciţii fizice pe zi ar putea reduce tensiunea arterială, indică un nou studiu

Un nou studiu arată că efectuarea unor  exerciţii fizice de scurtă durată, adăugate la rutina zilnică, cum ar fi urcatul scărilor sau mersul cu bicicleta, ar putea ajuta la reducerea tensiunii arteriale, estimându-se că doar cinci minute suplimentare pe zi ar putea aduce îmbunătăţiri. 

Hipertensiunea arterială, sau un nivel constant ridicat al tensiunii arteriale, este una dintre cele mai mari cauze de deces prematur la nivel mondial. Afectând 1,28 miliarde de adulţi din întreaga lume, aceasta poate duce la AVC (accident vascular cerebral), infarct miocardic (atac de cord), insuficienţă cardiacă, afectarea rinichilor şi multe alte probleme de sănătate, fiind adesea descrisă drept „ucigaşul tăcut” din cauza lipsei de simptome.

O cercetarea, publicată joi de experţi din cadrul unei colaborări academice internaţionale conduse de Universitatea din Sydney şi University College din Londra, sugerează că cinci minute de activitate fizică zilnic, cum ar fi mersul pe jos sau urcatul scărilor, poate contribui la scăderea tensiunii arteriale.

Potrivit studiului, realizat de Grupul prospectiv pentru activitate fizică, timpul petrecut în poziţie aşezată şi somn (ProPASS), înlocuirea comportamentului sedentar cu 20-27 de minute de mişcare pe zi poate duce la o reducere semnificativă din punct de vedere clinic a tensiunii arteriale.

„Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai mari probleme de sănătate la nivel global, dar, spre deosebire de unele cauze majore ale mortalităţii cardiovasculare, ar putea exista modalităţi relativ accesibile de a aborda problema în plus faţă de medicamente”, a declarat Emmanuel Stamatakis, coautor principal şi director al Consorţiului ProPASS de la Universitatea din Sydney, într-un comunicat.

„Constatarea că efectuarea a doar cinci minute suplimentare de exerciţii fizice pe zi ar putea fi asociată cu o scădere măsurabilă a tensiunii arteriale subliniază cât de puternice ar putea fi scurtele perioade de mişcare de intensitate mai mare pentru gestionarea tensiunii arteriale”, a remarcat acesta.

Studiul, susţinut de Fundaţia Britanică pentru Inimă (BHF) şi publicat miercuri, în revista Circulation, a analizat datele de sănătate de la 14. 761 de voluntari din cinci ţări care au purtat dispozitive de urmărire a activităţii pentru a explora relaţia dintre mişcarea zilnică şi tensiunea arterială, sau altfel spus pentru a vedea în ce măsură înlocuirea unui tip de mişcare cu altul este asociată cu tensiunea arterială.

Echipa a estimat că înlocuirea comportamentului sedentar cu cel puţin 20 de minute de mişcare pe zi ar putea reduce incidenţa bolilor cardiovasculare cu 28%.

Activitatea zilnică a fost împărţită în şase categorii: somn, comportament sedentar (cum ar fi statul pe scaun), mersul lent, mersul rapid, statul în picioare şi exerciţii mai viguroase, cum ar fi alergatul, mersul cu bicicleta sau urcatul scărilor.

Dintre cele şase comportamente observate, cinci au fost clasificate drept comportamente mai puţin active decât exerciţiul fizic: somn, comportament sedentar, mers lent (cadenţă mai mică de 100 de paşi pe minut), mers rapid (cadenţă mai mare de 100 de paşi pe minut) şi stat în picioare.

Echipa a modelat statistic ce s-ar întâmpla dacă un individ ar schimba diferite cantităţi dintr-un comportament cu altul pentru a estima efectul asupra tensiunii arteriale pentru fiecare scenariu şi a constatat că înlocuirea comportamentului sedentar cu 20-27 de minute de exerciţii fizice pe zi ar putea reduce bolile cardiovasculare cu până la 28% la nivelul populaţiei.

„Constatările noastre sugerează că, pentru majoritatea oamenilor, exerciţiile fizice sunt esenţiale pentru reducerea tensiunii arteriale, mai degrabă decât formele de mişcare mai puţin extenuante, cum ar fi mersul pe jos", a declarat primul autor dr. Jo Blodgett de la Divizia de Chirurgie şi Ştiinţe Intervenţionale a UCL şi Institutul de Sport, Exerciţiu şi Sănătate a declarat:

„Vestea bună este că, indiferent de capacitatea fizică a unui individ, nu este nevoie de mult timp pentru a avea un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale. Ceea ce este unic despre variabila noastră de exerciţii este că include toate activităţile asemănătoare exerciţiilor fizice, de la alergarea după un autobuz sau o scurtă cursă cu bicicleta, dintre care multe pot fi integrate în rutina zilnică",a precizat el.

Pentru cei care nu fac multe exerciţii fizice, mersul pe jos a avut încă unele beneficii pozitive pentru tensiunea arterială, dar speciali;tii spun că pentru a obţine beneficii asupra tensiunii arteriale, solicitarea mai mare a sistemului cardiovascular prin exerciţii fizice va avea cel mai mare efect.

Tensiunea arterială crescută (hipertensiune arterială) este clasificată ca valori peste 140/90 mmHg. Primul număr, tensiunea arterială sistolică (TAS), măsoară presiunea exercitată asupra pereţilor arterelor atunci când inima bate. A doua cifră, tensiunea arterială diastolică (DBP), măsoară presiunea exercitată asupra pereţilor arterelor în timp ce muşchiul inimii se odihneşte între bătăi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că 1,28 miliarde de adulţi cu vârste cuprinse între 30 şi 79 de ani din întreaga lume suferă de hipertensiune arterială, tensiune arterială crescută constantă, şi că 46% dintre adulţii cu hipertensiune arterială nu sunt conştienţi de această afecţiune

viewscnt