Un studiu leagă creşterea numărului de boli bacteriene grave de un factor neaşteptat: scăderea poluării aerului. Boala legionarilor este o boală respiratorie cu o rată de mortalitate de 10-25%, cauzată de inhalarea bacteriei Legionella. Bacteria trăieşte în apă, iar focarele au fost legate de surse de apă, cum ar fi turnurile de răcire ale aparatelor de aer condiţionat (AC), care răcesc spaţiile interioare prin disiparea căldurii în atmosferă sub formă de picături şi vapori de apă. Alte surse includ fântâni publice întreţinute necorespunzător, căzi cu hidromasaj, maşini de gheaţă, umidificatoare de casă şi duşuri. O creştere globală a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu Legionella începând cu anul 2000 a provocat nedumerirea experţilor.
În Statele Unite, cazurile raportate de boală a legionarilor au crescut de la 1.100 de cazuri în 2000 la aproape 10.000 de cazuri în 2018.
Boala legionarilor (legioneloză) este o formă severă de pneumonie (infecţie la nivelul plămânilor) cauzată de bacteria Legionella, care trăieşte în apă şi în picăturile de apă din aer.
Boala se contractează prin inhalarea de picături de apă microscopice (aerosoli) contaminate cu aceste bacterii care trăiesc în apă şi se multiplică în cazul în care condiţiile le sunt propice: de exemplu, atunci când apa stagnează la 20-50°C în sistemele de apă create de om (boilere, aparate de aer condiţionat).
Atunci când aceste echipamente nu sunt întreţinute corespunzător, germenii şi bacteriile se pot acumula în apă.
Acum, un nou studiu a ajuns la concluzii surprinzătoare şi anume că, boala legionarilor se răspândeşte pentru că aerul din ziua de azi este mai curat.
Poluarea aerului este legată de o serie de probleme de sănătate ale populaţiei, dar studii recente arată că aerul pe care îl respirăm astăzi este de fapt mult mai curat decât era în urmă cu câteva decenii.
Din nefericire, cercetătorii spun că acest fapt are un dezavantaj surprinzător - a devenit un teren propice pentru boala legionarilor.
O echipă de la Universitatea de Stat din New York a descoperit că recenta creştere a numărului de cazuri de această boală respiratorie pare să aibă legătură cu scăderea poluării aerului cu dioxid de sulf (SO2) la nivel mondial.
În anul 2000, în Statele Unite s-au înregistrat doar 1.100 de cazuri de legioneloză. În 2018, această cifră a crescut la aproape 10.000 de cazuri.
Deşi s-a sugerat că factori precum umiditatea, temperatura, precipitaţiile şi radiaţiile UV influenţează această boală, experţii nu pot explica tendinţa creşterii cazurilor pe termen lung.
Autorii studiului notează că între 10 şi 25% dintre pacienţi mor din cauza acestei afecţiuni.
De ce este propice aerul curat pentru boala legionarilor?
Dacă poluarea aerului este în scădere, cum se face că o infecţie bacteriană mortală este în creştere?
Autorii studiului leagă această creştere de o scădere a poluării atmosferice cu dioxid de sulf (SO2). Potrivit acestora, scăderea poluării aerului a eliminat SO2, un factor cheie care împiedică răspândirea bolii legionarilor.
Picăturile de apă din aer, în special cele purtătoare de Legionella, captează SO2 din aer. Acest lucru face ca picătura să fie mai acidă. În acelaşi timp, face ca picătura să devină toxică pentru bacterii, pe măsură ce nivelurile de SO2 cresc. Aşadar, rezultatul poluării cu SO2 este un mediu neospitalier pentru legioneloză, motiv pentru care cazurile au fost atât de scăzute timp de ani de zile.
„Pe măsură ce poluarea cu SO2 a scăzut, bacteriile au trăit mai mult timp în picăturile de aer, crescând şansele ca bacteriile viabile să ajungă în plămânii unei persoane", au scris cercetătorii în urmă cu cîteva zile, într-un comunicat.
Pentru a-şi susţine ipoteza, ei au analizat date din statul New York, care are una dintre cele mai mari cazuri de boala legionarilor din Statele Unite. Aceştia au descoperit corelaţii puternice între incidenţa bolii şi concentraţiile de SO2, emisiile de SO2 şi pH-ul apei de ploaie şi al picăturilor din turnurile de răcire pentru aparatele de aer condiţionat.
Mai mult, studiul a demonstrat că echipamentele de răcire pentru aer condiţionat sunt probabil o sursă majoră de îmbolnăvire cu legioneloză. Examinând numărul de spitalizări în funcţie de distanţa faţă de aceste echipamente de răcire, cercetătorii au constatat că persoanele care locuiesc mai aproape de aceste structuri au un risc mai mare de a contracta boala, în special în ultimii ani, în care s-au înregistrat niveluri mai scăzute de SO2.
Aşadar, care este soluţia? Ce măsuri se pot lua
Potrivit autorilor, reducerea poluării cu SO2 are multe beneficii bine stabilite pentru sănătate şi nu ar trebui descurajată, dar oficialii din domeniul sănătăţii publice şi medicii ar trebui să fie conştienţi de riscul potenţial crescut de îmbolnăvire cu legioneloză.
Ei subliniază fapătul că, oficialii din domeniul sănătăţii publice şi medicii ar trebui să fie vigilenţi în perioadele de utilizare ridicată a aparatelor AC şi de concentraţii scăzute de SO2, în special în rândul populaţiilor vulnerabile din zonele cu incidenţă ridicată de risc.
Aceste cunoştinţe pot îmbunătăţi deciziile de diagnosticare şi tratament pentru pneumonia dobândită în comunitate, a cărei cauză este recunoscută din ce în ce mai mult ca fiind Legionella.
Cea mai bună apărare în acest moment este reprezentată de îmbunătăţirea rutinelor de curăţenie în locurile în care se răspândeşte bacteria.
Identificarea mecanismelor şi a evenimentelor specifice care duc la creşterea transmiterii poate deschide noi oportunităţi de prevenire a legionelozei sporadice şi de reducere a disparităţilor de expunere în comunităţile insuficient deservite, concluzionează autorii care şi-au publicat constatările recent, în revista PNAS Nexus.
În Uniunea Europeană (UE), eţeaua Europeană de supraveghere a bolii legionarilor (ELDSNet) se ocupă cu supravegherea acestei afecţiuni.
Reţeaua este coordonată de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) şi este alcătuită din
epidemiologi şi microbiologi desemnaţi de autorităţile naţionale de sănătate publică din UE şi din multe alte state din întreaga lume.
Reţeaua partajează informaţii între ţările în care se raportează cazuri de îmbolnăvire şi cele în care este posibil să se fi infectat pacienţii. De asemenea, reţeaua dispune de proceduri pentru informarea operatorilor de turism cu privire la clusterele de cazuri. Riscurile pot fi reduse printr-un plan de control al bacteriei Legionella.