Un vaccin pentru coronavirusul SARS-CoV-2 nu va fi disponibil pentru imunizare la scară largă înainte de a doua jumătate a anului 2021, estimează directorul general al GlaxoSmithKline, cel mai mare producător mondial de vaccinuri.
“Dacă lucrurile merg bine, se poate ajunge la scara de producţie necesară pentru sute de milioane de doze în a doua jumătate a anului viitor”, a afirmat directorul general al GSK, Emma Walmsley, la un briefing de presă, citată de Reuters.
Potrivit managerului, pentru a ajunge la un vaccin disponibil pentru o mare parte a populaţiei, este nevoie de un progres susţinut în eforturile globale de dezvoltare a unui vaccin, care trebuie să se dovedească sigur şi eficient şi pentru care trebuie stabilite dozele optime.
Peste 70 de vaccinuri pentru SARS-CoV-2 sunt în curs de dezvoltare în întreaga lume în acest moment, dintre care 7 au intrat în studii clinice, potrivit Institutului Paul Ehrlich din Germania.
GSK colaborează cu firma franceză Sanofi pentru dezvoltarea unui vaccin pentru coronavirus. Sanofi va contribui la această colaborare cu antigenul proteinei S a coronavirusului SARS-CoV-2, iar GSK va furniza tehnologia sa producere a vaccinurilor cu adjuvant.
Această tehnologie este deja folosită în mai multe vaccinuri existente.