De ani de zile, tratamentul cancerelor de prostată în stadiu incipient care nu s-au răspândit dincolo de acest organ a inclus adesea îndepărtarea ganglionilor limfatici din pelvis. Procedura se face ca măsură de precauţie şi ca mijloc de „stadializare" a bolii, spun specialiştii.
Acum, o analiză importantă a experţilor pe această temă sugerează că, în multe cazuri, bărbaţii aflaţi în această situaţie ar putea să-şi păstreze ganglionii limfatici, ceea ce i-ar putea ajuta să evite efectele secundare dăunătoare al procedurii, cum ar fi limfedemul.
Dar şi mai important, experţii suspectează că păstrarea intactă a ganglionilor pelvieni ar putea, de asemenea, să stimuleze succesul noilor medicamente de imunoterapie împotriva cancerului.
„Poate că este timpul să regândim dacă ganglionii limfatici sunt cu adevărat duşmani sau prieteni în managementul oncologic al cancerului de prostată", a declarat autorul principal al studiului, dr. Ash Tewari, preşedintele departamentului de urologie de la Spitalul Icahn Mount Sinai din New York.
„Ar fi mai prudentă o evaluare aprofundată a îndepărtării ganglionilor limfatici în timpul intervenţiei chirurgicale, întrucât nu s-a demonstrat definitiv că procedura are beneficii terapeutice", a subliniat medicul.
Lucrarea indică direcţii către strategii potenţial noi în tratamentul cancerului de prostată, concentrându-se pe valorificarea puterii sistemului imunitar mai degrabă „decât pe îndepărtarea fără discernământ a ganglionilor limfatici".
Analiza a fost publicată luna aceasta în revista Nature Reviews Urology.
Cancerele de prostată localizate în stadiu incipient sunt adesea tratate prin îndepărtarea chirurgicală a prostatei, precum şi a unei medii de şase dintre ganglionii limfatici din apropiere.
Un studiu a constatat că, între 2004 şi 2013, chirurgii au îndepărtat ganglionii limfatici pelvieni în 63,5% din astfel de cazuri.
Desigur, medicii sunt adesea îngrijoraţi de faptul că, chiar şi în cazul unui cancer de prostată localizat acesta s-ar putea să se fi răspândit la ganglionii limfatici, unde poate deveni sistemic. Astfel, îndepărtarea ganglionilor limfatici este adesea folosită pentru a ajuta la determinarea stadiului cancerului de prostată al pacientului.
Cu toate acestea, conform unui studiu major, doar o mică minoritate din aceşti ganglioni limfatici extirpaţi - doar 3,7% - au ajuns să conţină celule canceroase.
Extirparea ganglionilor limfatici pentru tumorile în stadiu incipient are, de asemenea, o valoare îndoielnică ca tratament, a declarat grupul.
În studiile în care pacienţilor li s-au extirpat sau nu ganglionii (împreună cu prostata), „nu s-au constatat diferenţe semnificative din punct de vedere statistic" în ceea ce priveşte recurenţa tumorală, răspândirea tumorii sau supravieţuirea generală, au observat experţii.
Apoi, există un potenţial ajutor pe care ganglionii limfatici intacţi l-ar putea oferi bărbaţilor trataţi cu noi terapii împotriva cancerului, axate pe imunitate, numite inhibitori ai punctului de control imunitar.
Potrivit Institutului Naţional pentru Cancer (NIH), aceste medicamente de ultimă generaţie funcţionează prin dezactivarea unui mecanism pe care celulele canceroase se bazează pentru a se sustrage sistemului imunitar. Atunci când acest mecanism este pus în modul „oprit", celulele T ale sistemului imunitar al pacientului sunt capabile să identifice şi să distrugă celulele maligne.
După cum expliucă laboratorul american, există tot mai multe dovezi că ganglionii limfatici pelvieni din apropierea tumorii de prostată (aşa-numiţii „ganglioni limfatici care drenează tumora") conţin celule care ajută inhibitorii punctului de control imunitar să-şi facă treaba.
„Identificarea importanţei ganglionilor limfatici care drenează tumorile [TDLN] şi a altor ganglioni limfatici în răspunsul imunitar anti-cancer a câştigat o atenţie sporită", au remarcat autorii analizei.
Într-un studiu efectuat pe şoareci injectaţi cu celule canceroase de colon, „activarea celulelor imune adaptive" a avut loc în cadrul TDLN la scurt timp după ce animalele au primit un medicament anticancerigen axat pe imunitate, au declarat experţii.
Şi în acelaşi studiu pe şoareci, rozătoarele cărora li s-au îndepărtat TDLN înainte de a primi un medicament de imunoterapie „au avut un efect terapeutic substanţial diminuat" măsurat prin dimensiunea tumorii, comparativ cu şoarecii ai căror ganglioni au fost lăsaţi intacţi.
Desigur, studiile pe animale nu se aplică întotdeauna la oameni, motiv pentru care grupul de analiză remarcă faptul că sunt necesare studii suplimentare la om.
„Sunt necesare studii longitudinale pentru a evalua efectele pe termen lung ale îndepărtării parţiale a ganglionilor limfatici asupra autoimunităţii anti-tumorale la pacienţi", susţin specialiştii americani.
Din primele studii, totuşi, „se pare că ganglionii limfatici au un rol vital în mobilizarea" celulelor imune care au fost vizate pentru a lupta împotriva tumorilor, a declarat echipa.
În orice caz, „dacă ganglionii limfatici sunt cu adevărat 'duşmani' sau dacă sunt de fapt 'prieteni' în îngrijirea oncologică este o idee importantă de discutat", au concluzionat dr. Tewari şi colegii săi.
