Abordul intraosos este manevra prin care o substanţă ajunge în organismul uman prin epifiza unui os, şi este un tip de abord care îl poate înlocui pe cel intravenos, în anumite situaţii, atât în cazul copiilor, cât şi al adulţilor. Abordarea intraosoasă este utilizată în tratamentul pacienţilor aflat în situaţii de urgenţă vitală şi care nu dispun de un acces vascular anterior instalat. Un studiu recent a constatat că, nu există nicio diferenţă în ceea ce priveşte eficacitatea celor două metode cele mai frecvent utilizate pentru administrarea medicamentelor în timpul stopului cardiac în afara spitalului.
Un procent de 75-80% dintre situaţiile ameninţătoare de viaţă, cu stop cardio-respirator neaşteptat, se petrec în afara spitalului, de aceea este întâlnită frecvent situaţia unei resuscitări dificile. Principala cauză de eşec este obţinerea tardivă a unei căi de acces vascular pentru administrarea fluidelor şi medicaţiei necesare în aceste situaţii. Abordul intraosos este folosit în tratamentul pacienţilor aflaţi în situaţii ameninţătoare de viaţă şi care nu au alt acces vascular instalat anterior.
Un recent studiu nu arată nicio diferenţă între două metode comune de salvare a vieţii în timpul stopului cardiac. Cercetările arată o şansă de o treime de a restabili circulaţia sângelui în timpul stopului cardiac în afara spitalului, indiferent dacă medicamentul este administrat în fluxul sanguin sau în măduva osoasă.
Acest lucru a fost demonstrat de un nou studiu clinic de amploare realizat de Universitatea Aarhus şi de serviciile pre-spitaliceşti din regiunea Midtjylland, care a comparat două modalităţi de acces la fluxul sanguin: un ac standard introdus într-o venă (cateter venos) şi un aşa-numit ac intraosos, care este introdus în măduva osoasă.
Rezultatele au fost publicate în revista New England Journal of Medicine-NEJM.
„Atunci când o persoană suferă un stop cardiac în afara spitalului, este crucial să se acceseze rapid fluxul sanguin pentru a i se administra medicamente salvatoare. Am investigat care este cea mai bună metodă”, explică într-un comunicat Lars Wiuff Andersen, profesor şi medic la Departamentul de Medicină Clinică, Universitatea din Aarhus, Serviciile Prehospitaliceşti, Regiunea Midtjylland şi Spitalul Universitar din Aarhus.
Până în prezent, profesioniştii din domeniul sănătăţii au preferat să utilizeze un cateter venos, dar acesta poate fi dificil de plasat, deoarece venele pot ceda în timpul stopului cardiac. Acul intraosos, introdus fie în tibie, fie în partea superioară a braţului, poate fi mai rapid şi mai uşor de utilizat în caz de urgenţă. Prin urmare, cercetătorii au vrut să investigheze eficacitatea ambelor metode.
Studiul, bazat pe date de la aproape 1.500 de pacienţi cu stop cardiac din Danemarca, a arătat că aproximativ 30% dintre pacienţii din ambele grupuri şi-au restabilit circulaţia sângelui.
„Cele două metode s-au dovedit a fi la fel de eficiente în restabilirea circulaţiei sanguine şi salvarea de vieţi. Nu a existat nicio diferenţă în ceea ce priveşte supravieţuirea sau calitatea vieţii pacienţilor”, explică Mikael Fink Vallentin, profesor asociat la Departamentul de medicină clinică şi servicii prespitaliceşti, Regiunea Midtjylland, şi coautor principal al studiului.
Potrivit cercetătorilor din spatele studiului, rezultatele pot avea un impact asupra viitoarelor orientări, care recomandau anterior cateterele venoase ca primă alegere.
Cu toate acestea, Lars Wiuff Andersen observă că este prea devreme pentru a spune exact cum se vor schimba orientările.
„Datele noastre trebuie luate în considerare alături de un mare studiu clinic din Marea Britanie, care este publicat simultan cu studiul nostru. Combinate, aceste două studii vor influenţa probabil orientările pentru tratamentul stopului cardiac, dar va fi necesară o analiză aprofundată a rezultatelor”, spune el.
Există încă mai multe întrebări fără răspuns, în special cu privire la faptul dacă anumite grupuri de pacienţi cu stop cardiac beneficiază mai mult de o metodă decât de cealaltă.
Cercetătorii continuă să analizeze şi să compare propriile date cu datele din studiul britanic. Echipa de cercetare daneză a planificat deja un nou studiu clinic de amploare pentru a investiga care metodă este cea mai bună pentru administrarea şocurilor electrice în timpul stopului cardiac.
„Sperăm să obţinem şi mai multe răspunsuri cu privire la cea mai bună modalitate de a salva vieţi în caz de stop cardiac în viitor”, spune Lars Wiuff Andersen.
