Metodă de reprogramare a celulelor canceroase pentru a distruge tumorile rezistente la tratament

Metodă de reprogramare a celulelor canceroase pentru a distruge tumorile rezistente la tratament

O echipă de cercetători din Statele Unite a dezvoltat o metodă de reprogramare a celulelor din tumori pentru a se autodistruge şi a ucide celulele rezistente la tratament. Metoda se bazează pe un circuit genetic modular, care transformă celulele canceroase în "cai troieni", programaţi să reducă rezistenţa la tratamentele anticancer a celulelor din apropiere şi apoi să se autodistrugă. 

Noua metodă a fost descrisă într-un articol publicat săptămâna trecută în Nature Biotechnology, fiind dezvoltată de o echipă de oameni de ştiinţă de la Pennsylvania State University (Penn State).

Potrivit articolului, echipa de cercetare a pornit de la ideea de a elimina mecanismele de rezistenţă ale celulelor canceroase înainte ca acestea să evolueze şi să se extindă, în condiţiile în care multe terapii noi eşuează la anumiţi pacienţi nu pentru că sunt ineficace, ci din cauza diversităţii inerente celulelor tumorale.

Mai mult, chiar dacă unele terapii sunt eficace la unii pacienţi, la un moment dat şi la aceştia poate apărea rezistenţa la tratament şi recidiva cancerului.

Cercetătorii au început să lucreze în laborator la dezvoltarea unui circuit modular cu o unitate genetică de selecţie cu două "comutatoare", care poate fi introdusă în celule din tumori pulmonare fără celule mici, care au o mutaţie a genei EGFR.

Această mutaţie reprezintă un biomarker pe care unele terapii existente îl ţintesc.

Primul comutator al circuitului funcţionează ca o genă de selecţie, permiţând cercetătorilor să oprească sau să repornească rezistenţa la tratament.

După ce acest prim comutator este activat, celulele modificate genetic devin temporar rezistente la tratament.

Atunci când este administrat tratamentul, celulele tumorale sensibile la terapie sunt ucise, lăsând doar cele cu rezistenţă nativă la tratament, care reprezintă o populaţie foarte redusă, şi pe cele modificate pentru a deveni rezistente temporar. Acestea din urmă se înmulţesc rapid şi le îndepărtează pe cele cu rezistenţă nativă, împiedicându-le să se dezvolte.

În urma acestei evoluţii, tumora ajunge să conţină preponderent celule modificate genetic. La acel moment, cercetătorii "întrerup comutatorul", iar celulele modificate genetic îşi pierd rezistenţa la tratament.

Un al doilea comutator este activat atunci, care include o încărcătură terapeutică: o genă a sinuciderii, care face celulele modificat genetic să producă o toxină capabilă să ucidă atât celulele modificate genetic, cât şi pe celelalte, cu rezistenţă nativă la tratament.

"Acesta este elementul critic. Aceasta este populaţia de celule de care vrei să scapi pentru ca tumora să nu mai poată reveni", a explicat Justin Pritchard, profesor asociat la Penn State, citat de sciencedaily.com.

Cercetătorii au făcut iniţial simulări folosind modele matematice, apoi au testat metoda pe culturi celulare, folosind vectori virali pentru a activa comutatorii genetici. Circuitul a funcţionat în testele realizate atât in vitro, cât şi la şoareci.

Ulterior, cercetătorii au repetat experimentul folosind cataloage genetice complexe cu variantele de rezistenţă la tratamente pentru a vedea dacă modelul funcţionează bine pentru a contracara orice cale genetică de rezistenţă în celulele canceroase. Potrivit autorilor studiului, metoda a funcţionat.

În prezent, cercetătorii pregătesc testarea metodei la scară mai largă, în studii clinice.

viewscnt