O structură a aparatului reproducător feminin, considerată ca fiind nefuncţională, ar putea avea un rol-cheie în fertilitate, sugerează cercetări recente

O structură a aparatului reproducător feminin, considerată ca fiind nefuncţională, ar putea avea un rol-cheie în fertilitate, sugerează cercetări recente

O structură auxiliară a ovarelor, considerată multă vreme ca fiind inutilă, ar putea ajuta, de fapt, la controlul ovulaţiei şi la menopauză, potrivit unor noi cercetări publicate recent în revista NewScientist.

Structura ovariană, rete ovarii (RO), este un soi de apendice al ovarului căruia i s-a acordat puţină atenţie.

Deşi RO apare în desenele ovarului din primele versiuni ale faimosului manual de anatomie, Gray's Anatomy* (Anatomia Corpului Uman, de Henry Gray), a dispărut din manualele recente şi este adesea respinsă ca fiind un vestigiu „fără funcţie" în ovarul adult.

Cercetări publicate recent în revista NewScientist, scot la iveală importanţa trecută cu vederea a acestei structuri, punând la îndoială percepţiile anterioare şi oferind noi perspective în ceea ce priveşte sănătatea reproducerii feminine.

În ciuda faptului că această structură auxiliară secretoare a ovarului este foarte bine conservată la toate speciile de mamifere, de la cămile la cobai, ceea ce sugerează că mica structură ovariană are un rol suficient de important, aceasta a fost considerată până acum ca fiind nefolositoare în aparatul reproducător feminin.

Acest lucru se întîmplă deşi, o structură echivalentă (deşi mai simplă) la masculi - rete testis - are o funcţie cunoscută, fiind implicată în menţinerea lichidului din testicule şi ajutând la transportul spermatozoizilor.

Departe de a fi prima structură reproductivă feminină care a fost trecută cu vederea, respingerea rete ovarii este acum în sfârşit corectată datorită specialiştilor în biologie celulară de la Universitatea Duke, care folosesc acum tehnici moderne pentru a examina acest accesoriu ovarian la şoareci.

Specialista în biologie celulară, Dilara Anbarci, care a condus studiul a făcut anunţul pe platforma X.

„Credem că reglează momentul sau ritmul ovulaţiei", spune la rândul său Blanche Capel, biolog de dezvoltare de la Universitatea Duke, în NewScientist.

„Ar putea controla numărul de foliculi [ovarieni] care sunt activaţi în ciclul cuiva sau când sunt activaţi. Aşa că am putea, poate, să o folosim cumva pentru a prelungi durata de viaţă reproductivă a femeilor", a adăugat cercetătoarea.

Injectând rete overii şoarecilor cu un colorant fluorescent, cercetătorii au confirmat că acesta curge spre ovare. Secreţiile ţesutului includ cel puţin 15 proteine ale căror scopuri nu au fost încă stabilite.

O încrengătură densă de vase de sânge înconjoară structura, care este, de asemenea, conectată direct la un sistem de neuroni care se unesc cu celulele musculare pentru contracţie, aşa cum se întâmplă în uter sau cu stratul celular exterior, aşa cum se întâmplă în intestinul uman.

Împreună, aceste caracteristici anatomice sugerează că micuţa structură ar putea contribui la semnalizarea hormonală, care ar putea controla numărul de foliculi de pe un ovar care produc ovule în fiecare ciclu.

Rete ovarii ar putea fi un apendice senzorial şi să acţioneze ca o „limbă" a ovarului.

La muşte şi la viermi, ovarele răspund la condiţiile schimbătoare din mediul lor imediat, inclusiv la cele induse de modificări ale dietei.

Anbarci şi echipa suspectează că acesta ar putea fi rolul acestei structuri şi anume, acela de a simţi schimbările din mediul apropiat al ovarelor mamiferelor şi de a trimite semnale pentru ca organele lor de reproducere să răspundă în consecinţă.

„Apropierea anatomică directă de ovar şi integrarea sa cu peisajul extraovarian sugerează că rete ovarii joacă un rol important în dezvoltarea şi homeostazia ovarelor", scriu cercetătorii în lucrarea lor.

Mai sunt încă multe de confirmat, dar echipa de la Duke intenţionează în continuare să testeze răspunsul acestei structuri la semnalele fiziologice, inclusiv la hormoni şi la schimbările de dietă.

„Sugerăm ca RO să fie adăugat la această listă şi investigat ca o componentă suplimentară a funcţiei reproductive feminine", concluzionează cercetătorii.

Această cercetare a fost încărcată online şi pe bioRxiv.

*Manualul, Anatomia lui Grey, este recunoscut ca o lucrare foarte influentă în anatomia umană, şi a fost revizuită şi reeditată din anul 1858 până în prezent. Ediţia a 40-a a manualului a fost publicată în 2008, anul celei de-a 150-a aniversare.

Deşi a fost înregistrată în primele versiuni ale faimoasei cărţi de referinţă chirurgicală, Gray's Anatomy (Anatomia Corpului Uman, de Henry Gray), existenţa acestei structuri, rete overaii, similară cu rete testis, din aparatul reproductiv masculin, a căzut în mare parte în obscuritate, fiind exclusă din textele moderne şi respinsă ca un vestigiu fără funcţie". Componentă colorată fluorescent a părţii externe a rete overaii care se extinde din ovare. Credit: Anbarci, bioRxiv, februarie 2024

viewscnt