Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul Ochiului Wilmer, din cadrul Johns Hopkins Medicine, explică nu numai de ce unii pacienţi cu degenerescenţă maculară umedă legată de vârstă (AMD „umedă”) nu reuşesc să-şi îmbunătăţească vederea cu ajutorul tratamentului, ci şi modul în care un medicament experimental ar putea fi utilizat împreună cu tratamentele existente pentru AMD umedă pentru a salva vederea.
AMD umedă, unul dintre cele două tipuri de degenerescenţă maculară, este o afecţiune progresivă a ochiului cauzată de o creştere excesivă a vaselor de sânge din retină, ţesutul care detectează lumina în ochi şi care transmite semnalele de vedere către creier.
Aceste vase de sânge - cauzate de supraexpresia unei proteine cunoscute sub numele de VEGF, care duce la creşterea vaselor de sânge - pierd apoi lichid sau sângerează şi deteriorează retina, cauzând pierderea vederii.
În ciuda pierderii severe a vederii cu care se confruntă adesea persoanele cu AMD umedă, mai puţin de jumătate dintre pacienţii trataţi lunar cu injecţii în ochi, cunoscute sub denumirea de terapii anti-VEGF, prezintă îmbunătăţiri majore ale vederii. În plus, pentru cei care beneficiază de îmbunătăţirea vederii, majoritatea vor pierde aceste câştiguri în timp.
În raportul complet publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS, echipa de cercetători condusă de Wilmer împărtăşeşte modul în care aceste terapii anti-VEGF pot contribui de fapt la lipsa de îmbunătăţiri ale vederii prin declanşarea supraexprimării unei a doua proteine.
Cunoscută sub numele de ANGPTL4, proteina este similară cu VEGF, deoarece poate stimula, de asemenea, supraproducţia de vase de sânge anormale în retină.
„Am raportat anterior că ANGPTL4 a fost crescută la pacienţii care nu au răspuns bine la tratamentul anti-VEGF”, spune dr. Akrit Sodhi, autor corespondent şi profesor asociat de oftalmologie şi Branna şi Irving Sisenwein profesor de oftalmologie la facultatea de medicină Johns Hopkins şi Institutul Wilmer.
„Ceea ce am văzut în această cercetare a fost o creştere paradoxală a ANGPTL4 la pacienţii care au primit injecţii anti-VEGF - chiar terapia anti-VEGF a activat expresia acestei proteine”, spune medicul.
Reprezentare artistică a unei leziuni neovasculare coroidiene într-un montaj plat coroidal care demonstrează expresia factorului de transcripţie HIF -1⍺ (roşu) în celulele RPE (verde) în ochii de şoarece trataţi cu aflibercept. Credit: Isabella Sodhi, Şcoala McDonogh
Echipa a comparat nivelurile VEGF şi ANGPTL4 în lichidul ocular a 52 de pacienţi cu AMD umedă în diferite stadii ale tratamentului anti-VEGF.
Înainte de injecţiile anti-VEGF, pacienţii cu AMD umedă aveau niveluri ridicate de ANGPTL4 şi proteine VEGF. După tratament, nivelurile VEGF au scăzut în mod previzibil, însă nivelurile ANGPTL4 au crescut, ceea ce indică faptul că ANGPTL4 a rămas activă după injecţiile cu anti-VEGF, iar tratamentele au contribuit la o creştere a ANGPTL4.
O astfel de activitate ANGPTL4 poate duce la creşterea excesivă a vaselor de sânge şi la lipsa îmbunătăţirii vederii.
Echipa a investigat apoi modalităţi de a reduce decalajul dintre pacienţii cu ANGPTL4 crescută în urma tratamentelor anti-VEGF prin testarea medicamentului experimental 32-134D la şoarecii cu AMD umedă.
Medicamentul scade nivelurile unei a treia proteine, HIF-1, cunoscută ca fiind implicată în AMD umedă şi în boala oculară diabetică pentru rolul său în activarea producţiei de VEGF.
Cercetătorii au crezut că inhibitorul HIF 32-134D ar avea un efect similar asupra ANGPTL4 în urma tratamentului anti-VEGF, deoarece producţia ANGPTL4 este de asemenea activată de HIF-1.
La şoarecii trataţi cu 32-134D, echipa a observat o scădere a nivelurilor de HIF-1 şi VEGF, precum şi scăderea nivelurilor de ANGPTL4 şi creşterea excesivă a vaselor de sânge.
Şoarecii trataţi numai cu terapii anti-VEGF au coroborat constatările echipei la pacienţii umani: nivelurile de VEGF au fost mai scăzute, însă nivelurile de ANGPTL4 au crescut, împiedicând terapiile anti-VEGF să acţioneze pe deplin pentru a preveni creşterea vaselor de sânge (şi pierderea vederii).
De asemenea, cercetătorii au stabilit că combinarea 32-134D cu tratamentele anti-VEGF a împiedicat creşterea HIF-1, VEGF şi ANGPTL4. Această combinaţie de tratament a fost mai eficientă decât oricare dintre medicamente luate separat, fiind promiţătoare pentru tratarea AMD umedă.
„Această cercetare expune o modalitate de a îmbunătăţi terapia anti-VEGF pentru toţi pacienţii şi de a ajuta potenţial un subset de pacienţi cu AMD umedă care încă îşi pierd vederea în timp în ciuda tratamentului”, a concluzionat dr. Sodhi.
