Pierderea accelerată în greutate poate genera remisia diabetului zaharat de tip 2 pentru mai mulţi ani, arată un studiu britanic

Pierderea accelerată în greutate poate genera remisia diabetului zaharat de tip 2 pentru mai mulţi ani, arată un studiu britanic

Pierderea accelerată în greutate ca urmare a unei diete sărace în calorii timp de trei luni şi menţinerea greutăţii la nivelul atins în urma dietei pot duce la remisia diabetului zaharat de tip 2 timp de cel puţin doi ani, arată un studiu realizat în Marea Britanie.

Astfel, o echipă de cercetători britanici a realizat un studiu care a inclus 149 de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care au urmat o dietă săracă în calorii (circa 850 de calorii pe zi), bazată pe alimente lichide, pentru o perioadă cuprinsă între 12 şi 30 de săptămâni, potrivit BBC.

Ulterior, participanţii au primit o dietă cu alimente solide în următoarele săptămâni.

În urma studiului, prezentat recent în publicaţia ştiinţifică “Lancet Diabetes and Endocrinology”, 69 de participanţi (46%) au înregistrat o remisie a afecţiunii, comparativ cu 4% dintre pacienţii care primesc tratamentul standard ce include medicamente.

După doi ani, 53 de pacienţi (36%) au rămas într-o stare de remisie, neavând nevoie să ia medicamente pentru diabet.

Participanţii au fost încurajaţi să îşi menţină un stil de viaţă sănătos şi au avut acces la un “plan de salvare”, ce însemna revenirea la o dietă bazată pe alimente lichide, în cazul în care ar fi început să crească în greutate.

“Aceste rezultate reprezintă o evoluţie semnificativă şi ar putea marca sfârşitul epocii în care diabetul zaharat de tip 2 a fost considerat o boală progresivă inevitabilă”, a declarat Prof. Roy Taylor, cercetător la Universitatea Newcastle şi unul dintre autorii studiului.

Cercetătorii au precizat că cei mai mulţi participanţi care au înregistrat remisia diabetului au pierdut cel puţin 10 kg în perioada derulării studiului şi apoi şi-au menţinut greutatea la nivelul atins în urma dietei.

Totuşi, cercetătorii subliniază că pierderea accelerată a greutăţii nu este singurul factor care a generat remisia diabetului, în condiţiile în care 16% dintre participanţi au înregistrat o revenire a bolii deşi au pierdut cel puţin 15 kg în greutate.

Cercetătorii urmează să facă studii suplimentare pentru a descoperi factorii suplimentari care au ajutat la remisia diabetului.

viewscnt