Temperaturi ridicate, poluare, boli. Cum afectează schimbările climatice sănătatea

Temperaturi ridicate, poluare, boli. Cum afectează schimbările climatice sănătatea

Temperaturile record, fenomenele meteorologice extreme, poluarea aerului şi răspândirea bolilor infecţioase: schimbările climatice reprezintă o ameninţare deja vastă, dar în creştere, la adresa sănătăţii oamenilor din întreaga lume, avertizează experţii. Cea mai recentă rundă de discuţii ONU privind clima începe luni, într-un an care se preconizează a fi cel mai cald din istoria înregistrată, şi în umbra realegerii scepticului în materie de schimbări climatice, Donald Trump, ca preşedinte al Statelor Unite.

Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2024 privind schimbările climatice (cunoscută sub numele de COP29) a început luni, fiind cea de-a 29-a conferinţă a ONU privind schimbările climatice.

Negocierile COP29 au loc la Baku, în Azerbaidjan, între 11-22 noiembrie, în timp ce omenirea continuă să emită niveluri tot mai ridicate de combustibili fosili care încălzesc planeta, în ciuda faptului că multe ţări au fost lovite de inundaţii, secete, valuri de căldură şi furtuni devastatoare.

„Schimbările climatice ne îmbolnăvesc, iar acţiunea urgentă este o chestiune de viaţă şi de moarte”, a avertizat săptămâna trecută Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP.

Poluarea provoacă mai multe decese decât războiul, bolile şi drogurile la un loc, susţine un studiu îngrijorător, publicat vara aceasta.

Iată câteva dintre modurile în care încălzirea globală afectează sănătatea.

Căldura extremă

Valurile de căldură şi poluarea aerului formează o combinaţie mortală care dublează riscul de infarct, avertizează specialiştii.

Monitorul climatic al Uniunii Europene (UE) a declarat săptămâna trecută că anul 2024 a depăşit temperaturile de anul trecut şi va deveni cel mai călduros an înregistrat în istorie. De asemenea, se preconizează că acesta va fi primul an mai cald cu peste 1,5 grade Celsius decât media preindustrială din 1850-1900.

Conform celui mai recent raport al grupului, 10 dintre cele 15 moduri în care schimbările climatice afectează sănătatea, urmărite de experţi în cadrul The Lancet Countdown, au „atins noi recorduri îngrijorătoare”.

Poluarea aerului contribuie la milioane de decese pe an, spun experţii în sănătate.

Numărul persoanelor de peste 65 de ani care au murit din cauza căldurii a crescut cu 167% din anii 1990, doar unul dintre recordurile istorice recente, se arată în raport.

Căldura extremă duce la numeroase riscuri pentru sănătate, cum ar fi tulburări renale, AVC (accidente vasculare cerebrale), rezultate negative ale sarcinii, boli cardiovasculare şi respiratorii, insuficienţă de organe şi, în cele din urmă, deces.

Jeni Miller, director executiv al Alianţei globale pentru climă şi sănătate, a declarat că „acest an a subliniat impactul tot mai mare al încălzirii climei asupra sănătăţii şi bunăstării oamenilor”.

Ea a amintit de căldura extremă care a provocat 700 de decese şi peste 40.000 de cazuri de insolaţie în India, de ploile „exacerbate de climă” care au provocat prăbuşirea unui baraj în Nigeria, ucigând 320 de persoane, şi de 48 din cele 50 de state americane „care se confruntă cu o secetă moderată sau mai gravă”.

Între timp, Spania încă se recuperează după cele mai mortale inundaţii din ultima generaţie, în timp ce unele părţi din Statele Unite şi Cuba se refac după uraganele recente.

De asemenea, se aşteaptă ca secetele, inundaţiile şi alte fenomene meteorologice extreme să afecteze culturile mondiale, ducând la creşterea foametei în multe regiuni.

Se crede că schimbările climatice sporesc inclusiv răspândirea boli uneori mortale răspândite de ţânţari, precum virusul West Nile şi febra Deangue.

Poluarea aerului

Aproape întreaga populaţie a lumii - 99 % - respiră un aer care depăşeşte recomandările OMS privind poluarea aerului.

S-a constatat că această poluare creşte riscul de boli respiratorii,  AVC, boli de inimă, cancer pulmonar, diabet şi alte probleme de sănătate, reprezentând o ameninţare care a fost comparată cu fumatul.

Aproape şapte milioane de decese premature pe an sunt legate de poluarea aerului, potrivit OMS.

Chiar săptămâna trecută, în Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, s-a înregistrat o poluare a aerului de 40 de ori mai mare decât nivelul considerat acceptabil de OMS.

O veste mai bună este că raportul The Lancet Countdown a constatat că decesele cauzate de poluarea aerului cu combustibili fosili au scăzut cu aproape şapte procente între 2016 şi 2021, în principal datorită eforturilor de reducere a poluării provenite din arderea cărbunelui.

Bolile infecţioase

Schimbarea climei înseamnă că ţânţarii, păsările şi mamiferele se vor deplasa dincolo de habitatele lor prezente, crescând astfel ameninţarea că ar putea răspândi cu ele boli infecţioase.

Spania încă îşi revine după cele mai mortale inundaţii din ultimele decenii.

Dengue, chikungunya, Zika, virusul West Nile şi malaria sunt toate boli transmise de ţânţari care s-ar putea răspândi mai mult într-o lume în curs de încălzire.

Riscul de transmitere al unui ţânţar care răspândeşte dengue a crescut cu 43% în ultimii 60 de ani, conform The Lancet Countdown. Anul trecut a fost înregistrat un nou record global de peste cinci milioane de cazuri de dengue.

Furtunile şi inundaţiile creează ape stagnante care sunt locuri de reproducere pentru ţânţari şi, de asemenea, cresc riscul bolilor transmise prin apă, cum ar fi holera, tifosul şi diareea.

viewscnt