Un medicament împotriva artritei reumatoide ar putea preveni boala, potrivit rezultatelor unui studiu clinic

Un medicament împotriva artritei reumatoide ar putea preveni boala, potrivit rezultatelor unui studiu clinic

Un medicament utilizat pentru tratarea artritei reumatoide ar putea, de asemenea, să prevină boala la persoanele considerate a fi la risc.

Cercetători de la King's College din Londra, în colaborare cu echipe din Marea Britanie şi Olanda au prezentat rezultatele unui studiu clinic de fază 2b, publicat marţi, în jurnalul medical The Lancet , care oferă speranţe pentru bolnavii de artrită, după ce s-a demonstrat că medicamentul biologic abatacept reduce progresia acestei boli inflamatorii cronice chinuitoare.

Artrita reumatoidă afectează o jumătate de milion de persoane numai în Marea Britanie şi se dezvoltă atunci când sistemul imunitar al organismului se atacă pe sine, provocând dureri articulare, umflături şi dizabilităţi semnificative.

Boala debutează cel mai frecvent la vârsta mijlocie, dar pot fi afectate grupe de vârstă mult mai tinere, iar până în prezent nu există niciun tratament sau prevenţie.

Medicamentul abatacept este utilizat în prezent ca un tratament eficient de linia a doua sau a treia pentru persoanele care trăiesc cu poliartrită reumatoidă stabilită şi se administrează prin injecţii săptămânale la domiciliu sau în spital, prin intermediul unei perfuzii.

Cercetătorii de la King's College din Londra au recrutat 213 pacienţi cu risc ridicat de boală pentru a înţelege dacă un tratament de un an cu medicamentul biologic ar putea fi folosit pentru a preveni evoluţia spre poliartrită reumatoidă.

Aceştia au recrutat bărbaţi şi femei cu vârsta de peste 18 ani cu simptome timpurii, cum ar fi dureri articulare, dar fără umflături articulare, şi au tratat jumătate cu medicamentul şi jumătate cu un placebo, administrat în fiecare săptămână, timp de un an.

Medicamentul de studiu a fost apoi oprit, iar participanţii au fost monitorizaţi timp de încă 12 luni.

După douăsprezece luni de tratament, 6% dintre pacienţii trataţi cu abatacept dezvoltaseră artrită, faţă de 29% în grupul placebo.

La 24 de luni, diferenţele erau încă semnificative, cu un total de 25% care au evoluat spre poliartrită reumatoidă în braţul abatacept, comparativ cu 37% în braţul placebo.

Potrivit echipei de la Kings's acesta este cel mai mare studiu de prevenire a artritei reumatoide de până acum şi primul care arată că un tratament autorizat pentru tratarea artritei reumatoide stabilite este, de asemenea, eficient în prevenirea apariţiei bolii la persoanele cu risc.

„Aceste rezultate iniţiale ar putea fi o veste bună pentru persoanele cu risc de artrită, deoarece arătăm că medicamentul nu numai că previne apariţia bolii în timpul fazei de tratament, dar poate, de asemenea, să amelioreze simptomele, cum ar fi durerea şi oboseala", a declarat într-un comunicat, Andrew Cope, profesor de reumatologie la Şcoala de imunologie şi ştiinţe microbiene de la King's College London.

„Este o veste promiţătoare şi pentru NHS (Sistemul Naţional de Sănătate britanic), deoarece boala afectează oamenii pe măsură ce îmbătrânesc şi va deveni mai costisitoare de tratat, având în vedere că populaţia îmbătrânită este în creştere", notează profesorul.

Rezultatele secundare ale studiului au arătat că medicamentul a fost asociat cu îmbunătăţiri ale scorurilor de durere, ale măsurătorilor funcţionale şi ale calităţii vieţii, precum şi cu scoruri mai mici ale inflamaţiei mucoasei articulaţiilor detectabile prin scanare cu ultrasunete.

Un an de tratament cu abatacept costă NHS peste 11.700 de euro pentru fiecare pacient şi nu este lipsit de riscuri.

Efectele secundare includ infecţii ale tractului respirator superior, ameţeli, greaţă şi diaree, dar acestea sunt în general uşoare.

În prezent, nu există medicamente disponibile care să prevină această boală potenţial invalidantă.

Echipa ăşi propune să identifice persoanele cu risc, astfel încât cei cu cel mai mare risc de a dezvolta poliartrită reumatoidă să primească medicamentul, a mai adăugat profesorul Cope.

„Rezultatele arată în mod clar că, în timpul perioadei de tratament, aproape toate persoanele care au primit medicamentul biologic nu au prezentat niciun simptom sau semn de artrită reumatoidă, în comparaţie cu populaţia de control din rândul multor persoane cu boală mult mai dezvoltată. În perioada de urmărire de un an de la încheierea tratamentului, este interesant de observat că unii au părut să intre în remisie", a menţionat profesorul emerit reumatolog, Sir Ravinder N Maini.

Prevenirea bolii este un obiectiv extrem de dorit pentru a preveni ravagiile unei artrite reumatoide invalidante, care este asociată cu o povară socială şi financiară semnificativă.

viewscnt