Oamenii de ştiinţă au testat eficienţa biopsiei cutanate pentru depistarea bolii Parkinson şi a bolilor neurodegenerative înrudite.
Într-un articol publicat miercuri, în Journal of the American Medical Association (JAMA), neurologii de la Centrul medical Beth Israel Deaconess (BIDMC), din Statele Unite, au arătat că un simplu test de biopsie cutanată detectează o formă anormală de alfa-sinucleină, semnul patologic distinctiv al bolii Parkinson şi al subgrupului de afecţiuni neurodegenerative cunoscute sub numele de sinucleinopatii, cu rate ridicate de pozitivitate.
Rezultatele acestui studiu de referinţă validează această metodă cutanată ca fiind un instrument fiabil şi convenabil care i-ar putea ajuta pe medici să stabilească diagnostice mai precise pentru pacienţi şi ar putea sprijini viitoarele studii clinice pentru medicamente experimentale care vizează alfa-sinucleina.
„În fiecare an, există aproape 200.000 de persoane în SUA care se confruntă cu un diagnostic de boală Parkinson, demenţă cu corpi Lewy şi alte afecţiuni conexe", spune autorul principal dr. Christopher Gibbons, neurolog la BIDMC şi profesor de neurologie la facultatea de medicină Harvard (HMS).
Deseori, pacienţii înregistrează întârzieri în diagnosticare sau sunt diagnosticaţi greşit din cauza complexităţii acestor boli.
Cu un test simplu, minim invaziv de biopsie cutanată, acest studiu multicentric orbit a demonstrat cum ar putea fi identificat[ mai obiectiv patologia care stă la baza sinucleinopatiilor pentru a oferi răspunsuri mai bune de diagnosticare şi îngrijire pentru pacienţi.
Afectând aproximativ 2,5 milioane de persoane în Statele Unite, sinucleinopatiile includ boala Parkinson, demenţa cu corpi Lewy, atrofia multisistemică şi insuficienţa autonomă pură.
Deşi cele patru boli neurodegenerative progresive au prognosticuri diferite şi nu răspund la aceleaşi terapii, ele au în comun unele caracteristici clinice care se suprapun, cum ar fi tremurăturile şi modificările cognitive.
În plus, toate sunt caracterizate de prezenţa unei proteine anormale prezente în fibrele nervoase din piele, numită depunere patologică (fosforilată) de α-sinucleină (P-SYN).
În această cercetare, echipa formată din cercetători de la 30 de cabinete academice şi comunitare de neurologie, a înrolat 428 de persoane, cu vârste cuprinse între 40 şi 99 de ani, cu un diagnostic clinic al uneia dintre cele patru sinucleinopatii pe baza unor criterii clinice şi confirmate de un grup de experţi sau au fost subiecţi de control sănătoşi, fără antecedente de boală neurodegenerativă.
Participanţii au fost supuşi la trei biopsii cutanate de 3 milimetri prelevate prin puncţie din gât, genunchi şi gleznă.
„Acestea sunt afecţiuni sistemice care au un impact profund asupra sistemelor nervoase periferice şi centrale", a declarat autorul principal dr. Roy Freeman, director al Centrului pentru tulburări nervoase autonome şi periferice de la BIDMC şi profesor de neurologie la Harvard.
„Deşi am fost conştienţi de prezenţa alfa-sinucleinei în nervii cutanaţi de mulţi ani, am fost încântaţi de acurateţea acestui test de diagnosticare".
Dintre participanţii cu Parkinson confirmat clinic, 93% au demonstrat o biopsie cutanată pozitivă pentru P-SYN.
Participanţii cu demenţă cu corpi Levy şi atrofie multisistemică au fost testaţi pozitiv în proporţie de 96% şi, respectiv, 98%, iar 100% dintre participanţii cu insuficienţă autonomă pură au fost pozitivi pentru proteina anormală toxică.
În rândul controalelor, puţin peste 3% au fost testaţi pozitiv pentru P-SYN - o rată de eroare pe care autorii o suspectează că ar putea indica faptul că unii dintre controalele sănătoase sunt la risc pentru sinucleopatie.
„Boala Parkinson şi subgrupul său de boli neurodegenerative progresive prezintă o progresie treptată, dar alfa-sinucleina este prezentă în piele chiar şi în cele mai timpurii stadii", a remarcat dr. Freeman.
Înscrierea pacienţilor potriviţi în studiile clinice pentru aceste boli complexe este extrem de importantă, a precizat el, subliniind faptul că identificarea biomarkerului relevant la un pacient şi urmărirea acestuia pe parcursul unui studiu clinic este o componentă esenţială a dezvoltării medicamentelor în domeniul neurodegenerării.
Descoperirile echipei se bazează pe lucrările anterioare ale medicilor Freeman şi Gibbons. Cei doi, împreună cu imunohistochimistul Ningshan Wang, cercetător ştiinţific la BIDMC şi profesor asistent de neurologie la Harvard, s-au concentrat pe găsirea unui biomarker fiabil pentru sinucleinopatii încă din 2009.
Dezvoltarea cercetării în jurul alfa-sinucleinei în piele face parte dintr-o colaborare de licenţiere cu CND Life Sciences, o companie de neurodiagnostic.
În 2023, cercetătorii de la BIDMC au demonstrat şi publicat în revista Neurology că această tehnică ar putea face o distincţie fiabilă între Parkinson şi atrofia multisistemică, o diferenţiere care este esenţială pentru a gestiona în mod corespunzător aceste boli care par similare din punct de vedere clinic, dar care au prognosticuri foarte diferite.
Autorii anticipează că această cercetare va juca un rol în accelerarea dezvoltării de medicamente pentru sinucleinopatii.